Aliyah DaDa şi Drumul / Yol – Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ziua 4
https://www.ziarulmetropolis.ro/aliyah-dada-de-la-ora-18-00-si-drumul-21-30-divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara-ziua-4/

După cele două zile de proiecţii în Craiova, Divan Film Festival s-a mutat în locul tradiţional de desfăşurare, Portul Cultural Cetate, unde a fost proiectat lungmetrajul regizat de Goran Marković, Turneul / Turneja (2008).

Un articol de Petre Ivan|24 august 2015

Luni, 24 august,

de la ora 18.00, în gara fluvială din Port Cetate, va avea loc proiecția documentarului Aliyah DaDa, în prezența regizoarei Oana Giurgiu, iar de la ora 21.30 va fi reluat, în aer liber, Drumul / Yol, primul lungmetraj turcesc care a câștigat Palme d’Or la Cannes.

Marți, 25 august,

vor începe dezbaterile din cadrul simpozionului anual, moderat de Marian Țuțui (director artistic Divan Film Festival) și Lydia Papadimitrou (profesor universitar la Universitatea John Moores din Liverpool).

Vor participa Ghergana Donceva (Bulgaria, Institutul de Balcanistică), precum și criticii de film Magda Mihăilescu, Mihai divanulFulger, Angelo Mitchievici și Andrei Șendrea (România).

În cadrul simpozionului de anul acesta, a cărui temă este “Drumuri și răspântii”, va fi lansat volumul “Eroi și antieroi din Balcani”, care cuprinde concluziile simpozionului desfășurat anul trecut.

Prânzul de marți va fi gătit de Chef Cezar Munteanu, cunoscut în lumea artei culinare pentru contribuțiile sale la dezvoltarea a numeroase manifestări gastronomice, precum și pentru proiectele de voluntariat ce sprijină categorii defavorizate.

De la ora 18.00, în gara fluvială din Port Cetate, vor rula două producții românești: Toto și surorile lui – documentarul lui Alexander Nanau, proaspăt câștigător al premiului Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun documentar la ediția cu numărul 21 a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo – și Nu există în lumea asta, în prezența regizoarei Andreea Vălean.

De la ora 21.30, în Valea Cinematografică, va avea loc proiecția filmului Mica Anglie / Mikra Anglia (R. Pantelis Voulgaris, 2013), la care va asista protagonistul Andreas Konstantinou.

În Mica Anglie două surori, Orsa și Moscha, din insula Andros, supranumită Mica Anglie datorită bogățiilor, se îndrăgostesc de locotenentul Sypros Maltabes. Însă, doar una dintre ele este sortită să devină soția lui, într-o perioadă în care căsătoriile erau încă aranjate de părinți.

Filmul va fi urmat de concertul trupei Impex, importatoare și exportatoare de sunete muzicale.

Miercuri, 26 august,

de la ora 18.00, va fi proiectat un calup de scurtmetraje din România și Serbia: Colegi de clasă / Klasici (R.Milan Smiljanić, 2014), Lucky (R. Alexandra Botău, 2014), Seară cu radio / Veče uz radio (R. Miloš Tomić, 2015), Calea Dunării (în prezența regizorului Sorin Dorohoi, 2014) și Carne de iepure (R. Gabriel Achim, 2014).

De la ora 21.30, va avea loc, în prezența actorilor Dan Nuțu și George Mihăiță, proiecția aniversară a filmului lui Andrei Blaier, Ilustrate cu flori de câmp.

Joi, 27 august,

ziua va începe cu o serie de scurtmetraje de la Festivalul Altcine Action! 2014, de la ora 10.00: Isus s-a oprit la Ghizi / O Christós stamáti̱se stou Gyzi (R. Amerissa Basta, 2013, Grecia), Linda ( în prezența regizoarei Antonia Milcheva, 2012, Bulgaria), Ghinka / Ginka (R. Antonia Milceva, 2014), Pinguini / Penguins (R. Dimitris Zahos, 2012, Grecia), Amel (R. More Raca, 2012, Grecia), Half-Board Heaven (R. Giorgos Ktistakis, 2012, Grecia), Botev e idot / Botev e idiot (R. Deian Bararev, Bulgaria, 2012).

Din calupul de scurtmetraje românești și sârbești care va începe la ora 12.00 face parte și Ela, Panda și Madam (România, 2013), care va rula în prezența regizorului Andrei Răuțu și a monteurului Eugen Kelemen.

De la ora 20.00 va avea loc concertul Trei Parale, urmat de proiecția lungmetrajului Miresele / Nyfes / The Brides al regizorului grec Pantelis Voulgaris. Filmul a fost realizat cu suportul lui Martin Scorsese, care este și producătorul executiv al acestuia.

Cea de-a șasea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară are loc în perioada 21 – 30 august, în aer liber, în Centrul Vechi al Craiovei şi în Portul Cultural Cetate, cu proiecţii de film şi demonstraţii culinare.

Foto: Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară –  facebook.com/DivanFilmFestival

30
/01
/14

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Sâmbătă și duminică, ShortsUP propune terapia prin umor de calitate, care promite să descrețească frunțile celor mai îngândurați spectatori.

30
/01
/14

Parlamentarii din Comisiile pentru cultură au păreri împărţite în privinţa interzicerii în cinematografe a filmului "Nymphomaniac. Vol. II", unii demnitari afirmând fie că prima parte a peliculei are "o abordare îndrăzneaţă", fie că sunt "prea sensibili" pentru "astfel de hidoşenii".

29
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Problema volumului doi din „Nymphomaniac“ nu o reprezintă scenele explicite de (falsă) pornografie şi sado-masochism ce au determinat CNC-ul să-l interzică, ci aparenta uzură a lui Lars von Trier, care oferă un film puţin stimulativ cinematografic pentru un autor de calibrul său.

29
/01
/14

Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - ce va fi acordată la gala de decernare a premiilor oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), pe 16 februarie, la Londra.

29
/01
/14

Nymphomaniac Vol. II, care trebuia să intre în cinematografele din România în 7 februarie, a primit la vizionarea comisiei de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea I.M.-18-XXX. Astfel, Nymphomaniac Vol. II, încadrat ca film “Interzis minorilor sub 18 ani şi interzis proiecţiei cu public”, va fi interzis tuturor spectatorilor din România.

29
/01
/14

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

28
/01
/14

Sâmbăta și duminică, pe 1 și 2 februarie, ShortsUP propune scurtmetraje internaționale premiate dar și producții autohtone ce traversează treisprezece ani de umor autentic românesc în patru scurtmetraje memorabile. Weekendul Comediei Scurte, ediția a II-a, va avea loc la Cinema Patria începând cu ora 20:00.

27
/01
/14

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.