Amintiri din copilarie, în deschiderea „Caravanei filmului românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/amintiri-din-copilarie-in-deschiderea-caravanei-filmului-romanesc/

„Caravana filmului românesc” va debuta luni, în Bucureşti, peliculele „Amintiri din copilărie” şi „Saltimbancii”, de Elisabeta Bostan, şi „Dumbrava minunată”, de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul „Şcoala Altfel”.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2015

Potrivit unui comunicat, ideea abordării programului „Şcoala Altfel” îi aparţine primarului Cristian Popescu-Piedone, care, cu sprijinul Asociaţiei CineCultura, va oferi copiilor din sectorul 4 posibilitatea de a viziona „capodopere ale cinematografiei româneşti ce au încântat generaţii întregi”.

Invitaţii speciali ai evenimentului vor fi elevii şcolilor de pe raza sectorului 4, cât şi copiii cuprinşi în programe de protecţie socială la nivelul acestei unităţi administrative.

Din program mai fac parte filmele „Veronica”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „Veronica se întoarce”, toate regizate de Elisabeta Bostan, şi „Liceenii”, de Nicolae Corjos.

De asemenea, la eveniment au fost invitate o serie de personalităţi, între care şi Elisabeta Bostan.

Intrarea este liberă la toate proiecţiile.

Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio au organizat, începând din vara anului 2013, „Caravana Filmului Românesc”, proiect care s-a derulat la nivel naţional prin cele două secţiuni ale sale: „Capodopere ale cinematografiei naţionale” şi „Cartea şi filmul”.

Foto: Amintiri din copilarie – caravanafilm.ro

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film