„Amy”. Graţie şi moarte - Ziarul Metropolis

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv – frumos prin imperfecţiunea sa – şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 septembrie 2015

Două sunt tipurile de imagini generice care domină şi susţin „Amy”, tulburătorul documentar biografic realizat de cineastul britanic Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

Unele o surprind pe solistă în momentele de graţie muzicală, când vocea ei irepetabilă, misterioasă, gravă, ia în stăpânire coloana sonoră, transmiţând emoţiile unor experienţe traumatizante transformate în artă. Versuri simple, aproape prozaice, dar de o sinceritate dezarmantă.

Apoi sunt cele în care chipul expresiv – frumos prin imperfecţiunea sa – şi corpul firav al artistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces. Sunt imagini – împrumutate parcă din stilistica filmelor horror – în care privirea solistei este înlocuită de privirea morţii.

Fiecare din cele două ipostaze este declinată sub diverse forme vizuale, iar între ele se întind fragmente dintr-o viaţă trăită pe (mult prea) repede înainte (aşa cum spune un apropiat, ea era parcă un suflet bătrân într-un trup tânăr).

„Amy” este un film de montaj, un puzzle cu bucăţi din ceva mai mult de zece ani din existenţa sinuoasă a artistei. Un amestec de înregistrări video personale (aparţinând protagonistei, familiei sau prietenilor ei), apariţii media, fotografii şi interviuri realizate de Kapadia cu cei din jurul său (şi din care sunt păstrate doar vocile, folosite pentru a completa imaginile).

Structura aleasă de regizor este limpede, clasică chiar. Desfăşurarea este cronologică – „povestea” porneşte din adolescenţă, continuă cu lansarea în muzică şi cucerirea faimei mondiale şi se încheie cu prăbuşirea până la moartea survenită la vârsta de 27 de ani.

Nu sunt omise nici sugestiile tipice (şi mult prea la îndemână) în cazul discursurilor din zona mainstream (sau la limita mainstream-ului, ca în această situaţie) despre celebritate, propuse ca resorturi psihologice şi ca posibile explicaţii pentru o soartă deraiată: şocuri din copilărie (părinţi despărţiţi, neglijenţă), presiunea prestigiului, expunerea mediatică, influenţa negativă a anturajului, eşec în relaţii, fragilitatea interioară.

Dinamismul acestui documentar intens de două ore este însă dat de contrastul întreţinut permanent, dar neostentativ, între portretul intim al tinerei (de altfel, miza principală a filmului, expusă încă din titlu) şi imaginea ei publică. Două lumi care întotdeauna se influenţează reciproc şi care uneori se suprapun.

Paradoxul pe care filmul îl relevă – dar asupra căruia, din păcate, nu insistă – este înclinaţia publicului şi a societăţii contemporane de a se hrăni din emoţiile violente ale unui artist, fără a conştientiza pe deplin sau a-i păsa de drama personală a acestuia. Un paradox exprimat în cazul lui Amy Winehouse prin succesul piesei „Rehab”, în care vorbea tocmai despre problemele ei cu drogurile şi băutura, dar care nu a făcut decât să-i consolideze celebritatea.

Kapadia ia imaginea lui Amy Winehouse construită de media, o destructurează violent, doar pentru a o recompune şi a lansa o legendă. Aşa cum numai astfel de destine tragice pot să ofere.