Amy
https://www.ziarulmetropolis.ro/amy/

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viaţa acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

Un articol de Andrei Crăciun|13 octombrie 2015

Ce făceați pe 23 iulie 2011? Nu prea pot să uit: era ziua în care împlineam douăzeci și opt de ani. Fusesem, îndelung, convins că nu voi apuca ziua aceea, dar iată că eram pe o insulă grecească, înaintând către nicăieri într-o relație demult defunctă; în ajun tocmai admirasem un orb care privea un apus de soare, eram la masă, întrebându-mă ce a văzut orbul, eram la masă și vin era în pahare și mă pregăteam să mai cer o porție mică de brânză feta, simplă, fără nimic.

Atunci am aflat că în Londra tocmai a murit Amy Winehouse, la douăzeci și șapte de ani, nemernica. Îmi doream în egală măsură să mor și să trăiesc, probabil că îmi era, pe atunci, destul de indiferentă viața, care, firește, n-a ezitat să se răzbune pe indiferența mea. Dar eu trăiam, iar Amy Winehouse nu mai trăia.

Rulează în cinematografe un documentar dedicat vieții acestei artiste care a ajuns prea sus, fără să cunoască zborul la acele altitudini, ca și cum la acele altitudini chiar s-ar putea zbura.

Merg la cinema, îl privesc, deloc resemnat. Încerc să o înțeleg pe Amy Winehouse, încerc să îi înțeleg apetitul pentru autodistrugere, furia cu care și-a încheiat existența. Cumva, cred că reușesc. Nu îmi e străină furia aceasta.

Și eu am scris versuri, numai că versurile mele nu au ajuns niciodată la milioane de oameni, eu nu am umplut stadioane în care oamenii să recunoască în ceva scris de mine o durere foarte comună, și nu voi umple nici de aici înainte. Amy Winehouse a reușit asta. Ea, care era destinată jazz-ului, și a sfârșit în cel mai grotesc comercial. Ea, o evreică deloc oarecare, care s-a agățat de iubire ca de cea mai cruntă iluzie. Ea, care înaintând în tunel, nu și-a pierdut simțul umorului. Amy Winehouse a zburat, deși era destinată prăbușirii. Acestei forme de curaj încă nu i s-a găsit un nume potrivit.

Privesc documentarul și văd o poetă a faptului banal de a suferi, o poetă incapabilă de viață, văd milioanele de dolari care cad peste ea ca niște lopeți grele de întuneric. Amy Winehouse a băut, incapabilă de reabilitare, a băut și s-a drogat, și și-a irosit harul, ca și cum viața n-ar fi meritat trăită.

Au trecut patru ani de atunci și poate că vor mai trece. Încă nu am un răspuns: nu știu dacă viața merită sau nu merită trăită, dar eu trăiesc, iar Amy Winehouse nu mai trăiește. Aceasta este – totodată – o iluzie: această femeie continuă să fie iubită de atâția oameni egoiști, și mult rătăciți se vor agăța de versurile ei negre, ca de o speranță. Cu siguranță, Amy Winehouse, așa moartă cum e, e mai vie decât mine.

Privesc documentarul și mă uluiește incredibila transpunere în vers a realului. Amy Winehouse a fost, mai ales, un fidel funcționar al propriei existențe tulburate, înregistrându-și deriva cu o cruzime îngrozitor de autentică. Mulțimile sunt, uneori, în stare să recunoască autenticitatea. Totodată, mulțimile nu știu să se oprească din această ridicare și demolare a idolilor.

Privesc documentarul. Amy Winehouse avea un teribil talent, precum se știe. Era un talent adevărat – un talent care izbucnea și se impunea de la sine. Acest talent nu avea sub el terenul solid al unei culturi care să împiedice prăbușirea. Ceea ce nu înseamnă că Amy Winehouse era superficială. Nu era. Capacitatea de a te întoarce din adâncul tău cu ceva care să le folosească altora ține de o profunzime la care noi, supraviețuitorii zilei de 23 iulie 2011, încă nu am ajuns și – cei mai mulți – nici nu vom ajunge vreodată.

Privesc documentarul. Toate alegerile greșite ale unei femei tinere și foarte singure. Solidarizez cu pofta ei de moarte, cu această revoltă față de toți acești oameni care sunt gata să îți dea bani, într-un târg în care trebuie să le dai la schimb sufletul.

Amy Winehouse a murit pentru că acest târg este incorect. Amy Winehouse, deloc cultă, deloc superficială, a simțit, cu adevărat, nedreptatea acestei înțelegeri prea puțin înțeleasă.

Amy Winehouse s-a sinucis și a fost ucisă, deopotrivă. Ar putea fi o lecție care să folosească următorului superstar care tocmai împlinește douăzeci și șapte de ani. Așa ceva, însă, desigur că nu se va întâmpla. Există oameni pentru care, în timp ce noi tot adăugăm zile, nu există alt drum.

Lopeți grele de întuneric. Negru.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog și un epilog de grup), despre căutările, nesiguranțele și ratările iubirii, dar și despre micile ei mari victorii.

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

31
/05
/17

De 10 ani vă oferim spectacole și evenimente culturale de cea mai bună calitate. Cultura și toate lucrurile frumoase se pot savura, însă, cel mai bine, atunci când suntem sănătoși. Aflând despre criza de sânge care se acutizează în fiecare an pe perioada verii, ne-am hotărât să susținem această cauză extrem de importantă prin ceea ce facem cel mai bine, adică prin teatru.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Page 251 of 876« First...102030...249250251252253...260270280...Last »