Amy
https://www.ziarulmetropolis.ro/amy/

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viaţa acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

Un articol de Andrei Crăciun|13 octombrie 2015

Ce făceați pe 23 iulie 2011? Nu prea pot să uit: era ziua în care împlineam douăzeci și opt de ani. Fusesem, îndelung, convins că nu voi apuca ziua aceea, dar iată că eram pe o insulă grecească, înaintând către nicăieri într-o relație demult defunctă; în ajun tocmai admirasem un orb care privea un apus de soare, eram la masă, întrebându-mă ce a văzut orbul, eram la masă și vin era în pahare și mă pregăteam să mai cer o porție mică de brânză feta, simplă, fără nimic.

Atunci am aflat că în Londra tocmai a murit Amy Winehouse, la douăzeci și șapte de ani, nemernica. Îmi doream în egală măsură să mor și să trăiesc, probabil că îmi era, pe atunci, destul de indiferentă viața, care, firește, n-a ezitat să se răzbune pe indiferența mea. Dar eu trăiam, iar Amy Winehouse nu mai trăia.

Rulează în cinematografe un documentar dedicat vieții acestei artiste care a ajuns prea sus, fără să cunoască zborul la acele altitudini, ca și cum la acele altitudini chiar s-ar putea zbura.

Merg la cinema, îl privesc, deloc resemnat. Încerc să o înțeleg pe Amy Winehouse, încerc să îi înțeleg apetitul pentru autodistrugere, furia cu care și-a încheiat existența. Cumva, cred că reușesc. Nu îmi e străină furia aceasta.

Și eu am scris versuri, numai că versurile mele nu au ajuns niciodată la milioane de oameni, eu nu am umplut stadioane în care oamenii să recunoască în ceva scris de mine o durere foarte comună, și nu voi umple nici de aici înainte. Amy Winehouse a reușit asta. Ea, care era destinată jazz-ului, și a sfârșit în cel mai grotesc comercial. Ea, o evreică deloc oarecare, care s-a agățat de iubire ca de cea mai cruntă iluzie. Ea, care înaintând în tunel, nu și-a pierdut simțul umorului. Amy Winehouse a zburat, deși era destinată prăbușirii. Acestei forme de curaj încă nu i s-a găsit un nume potrivit.

Privesc documentarul și văd o poetă a faptului banal de a suferi, o poetă incapabilă de viață, văd milioanele de dolari care cad peste ea ca niște lopeți grele de întuneric. Amy Winehouse a băut, incapabilă de reabilitare, a băut și s-a drogat, și și-a irosit harul, ca și cum viața n-ar fi meritat trăită.

Au trecut patru ani de atunci și poate că vor mai trece. Încă nu am un răspuns: nu știu dacă viața merită sau nu merită trăită, dar eu trăiesc, iar Amy Winehouse nu mai trăiește. Aceasta este – totodată – o iluzie: această femeie continuă să fie iubită de atâția oameni egoiști, și mult rătăciți se vor agăța de versurile ei negre, ca de o speranță. Cu siguranță, Amy Winehouse, așa moartă cum e, e mai vie decât mine.

Privesc documentarul și mă uluiește incredibila transpunere în vers a realului. Amy Winehouse a fost, mai ales, un fidel funcționar al propriei existențe tulburate, înregistrându-și deriva cu o cruzime îngrozitor de autentică. Mulțimile sunt, uneori, în stare să recunoască autenticitatea. Totodată, mulțimile nu știu să se oprească din această ridicare și demolare a idolilor.

Privesc documentarul. Amy Winehouse avea un teribil talent, precum se știe. Era un talent adevărat – un talent care izbucnea și se impunea de la sine. Acest talent nu avea sub el terenul solid al unei culturi care să împiedice prăbușirea. Ceea ce nu înseamnă că Amy Winehouse era superficială. Nu era. Capacitatea de a te întoarce din adâncul tău cu ceva care să le folosească altora ține de o profunzime la care noi, supraviețuitorii zilei de 23 iulie 2011, încă nu am ajuns și – cei mai mulți – nici nu vom ajunge vreodată.

Privesc documentarul. Toate alegerile greșite ale unei femei tinere și foarte singure. Solidarizez cu pofta ei de moarte, cu această revoltă față de toți acești oameni care sunt gata să îți dea bani, într-un târg în care trebuie să le dai la schimb sufletul.

Amy Winehouse a murit pentru că acest târg este incorect. Amy Winehouse, deloc cultă, deloc superficială, a simțit, cu adevărat, nedreptatea acestei înțelegeri prea puțin înțeleasă.

Amy Winehouse s-a sinucis și a fost ucisă, deopotrivă. Ar putea fi o lecție care să folosească următorului superstar care tocmai împlinește douăzeci și șapte de ani. Așa ceva, însă, desigur că nu se va întâmpla. Există oameni pentru care, în timp ce noi tot adăugăm zile, nu există alt drum.

Lopeți grele de întuneric. Negru.

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.