Ana Blandiana: „Centenarul, un exerciţiu de exorcizare”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-conferinta-la-tnb-cu-tema-centenarul-un-exercitiu-de-exorcizare/

„Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(…)” – Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema „Centenarul, un exerciţiu de exorcizare”, duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2018

„Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare. Suntem urmaşii românilor care au înfăptuit România Mare şi suntem urmaşii românilor care i-au întemniţat şi i-au îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet pe aceştia. Centenarul nu este o festivitate, el este prilejul care ne obligă şi ne dă şansa să optăm pe cine vrem să continuăm, cui vrem să semănăm în continuare, care sunt modelele pe care vrem să le urmăm. Dar asta presupune înainte de toate cunoaşterea conţinutului celor 100 de ani şi asumarea istoriei pe care o cuprind”, spune Ana Blandiana.

Despre Ana Blandiana

Ana Blandiana, născută în 1942, la Timişoara, pe numele ei real Otilia Valeria Coman, este scriitoare şi luptătoare pentru libertate civică, autoare a peste 25 de volume de poezii, două volume de proză şi 11 volume de eseuri.

După ce a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (1962-1967), Ana Blandiana s-a stabilit la Bucureşti, unde a lucrat ca redactor la Viaţa studenţească şi Amfiteatru (1968-1974), bibliotecar la Institutul „N. Grigorescu” din Bucureşti (1975-1977), redactor la Uniunea Scriitorilor (1977-1979).

A debutat ca poetă în anul 1954 în reviste de tineret, apoi a publicat în „Tribuna” (1959) şi în antologia „30 de poeţi tineri”. Între 1960-1963 i se interzice însă să mai publice, din motive politice. Începând din 1964 semnătura ei poate fi întâlnită din nou în presa literară, în special în Contemporanul, unde i se încredinţează o rubrică săptămânală de însemnări (Antijurnal). Tot în 1964 publică prima sa carte de versuri, „Persoana întâia plural”, care o aduce în centrul atenţiei criticii literare.

Ana Blandiana s-a implicat activ în viaţa civică românească. În prezent, conduce Memorialul de la Sighet, institut de studiere a crimelor comunismului, dispunând de un centru de cercetare care organizează anual conferinţe, sesiuni ştiinţifice şi expoziţii pe tema fenomenului totalitar.

În 1990, Ana Blandiana a reînfiinţat PEN Clubul Român, fiind şi preşedinta lui. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care a condus-o între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice. Este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

A primit numeroase premii literare, printre care: premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1980), premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1970), premiul internaţional „Gottfried von Herder” (1982, Viena), Premiul Naţional de Poezie (1997), premiul revistei Luceafărul (1998), premiul „Opera Omnia” (2001), premiul Internaţional „Vilenica” (2002), premiul revistei Poesis (2003), premiul internaţional „Giuseppe Acerbi” şi premiul internaţional Camaiore (Italia), Marele Premiu al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a XXVII-a (2007).

Foto: Ana Blandiana – facebook

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.