Ana Maria Sandu lansează volumul „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-sandu-lanseaza-volumul-mama-imi-spune-ca-am-o-viata-frumoasa/

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viaţă frumoasă”, apărut de curând în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitaţi, alături de autoare, vor fi Marius Chivu şi Maurice Munteanu.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2019

„N-am ținut jurnal decît pe perioade scurte, dar am scris săptămînal tot felul de texte, care au apărut în revistele la care am lucrat sau am avut rubrici. S-au adunat în timp multe foldere, iar de curînd, cînd căutam ceva, mi-am dat seama că de unele dintre ele uitasem cu totul. Le-am recitit și m-am bucurat că le aveam. Am strîns aceste «mărturii» despre lumea mea, așa cum am văzut-o, am citit-o, am scris-o și am trăit-o pînă acum. Volumul acesta e ca o geantă de voiaj, în care am pus amintiri de familie, fotografii, cărți, locuri în care am călătorit, oameni dragi, Bucureștiul în care locuiesc și scriu. Sînt articole publicate în antologii românești și străine, în revistele RePublik, aLtitudini, Noua literatură, District 40 și, cele mai multe, în Dilema Veche”, spune Ana Maria Sandu.

Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul „Din amintirile unui Chelbasan” (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul „L’écorchure”. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, romanul „Fata din casa vagon”, text care stă la baza spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul „Omoară-mă!” Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi!, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft.

În 2013, a publicat „Aleargă”, de asemenea dramatizat, iar în 2017 volumul de proză scurtă „Pereți subțiri”, amîndouă apărute la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile „Cartea cu bunici”, „Bookătăria de texte & imagini”, „Iubire 13”, „Prima dată”, „Nouvelles de Roumanie”, „Rumänien heute”.

A coordonat volumul „Cu ochii-n 3,14”, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Trăiește la București. Este redactor la revista Dilema Veche. Lansarea va fi urmată de o ședință de autografe.

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.