-->

Analia Selis prezintă: Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI”
https://www.ziarulmetropolis.ro/analia-selis-prezinta-turneul-national-argentinissimo-radacini/

Între 2 februarie – 8 martie 2025, ANALIA SELIS prezintă publicului din România turneul naţional „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului şi folclorului latino-american.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2024

Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025.

Cu un repertoriu dedicat integral țării sale de origine (Argentina), Analia Selis aduce pe scenă doi invitați speciali născuți în aceeași țară sud-americană: chitaristul JULIO SANTILLÁN și pianistul MARIANO CASTRO – dublu nominalizat la Latin Grammy Awards. Cei doi artiști semnează și aranjamentele muzicale pentru piesele pe care le veți asculta, tematica acestora fiind legată de sărbătorile celebrate în primele luni ale anului: Ziua îndrăgostiților și Dragobete, Mărțișorul și Ziua femeii.

Prin turneul „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, Analia își propune o reîntoarcere spre origini, spre locurile din care venim, care constituie o sursă continuă de inspirație. Artista aduce în prim plan dragostea pentru spațiul în care ne-am născut, legăturile cu familia, cu valorile culturale ale propriei comunități, militând pentru păstrarea și transmiterea lor ca elemente care ne definesc.

„Îmi doresc de foarte mult timp să prezint publicului meu acest turneu. Visul meu a fost inspirat de dragostea pentru tango și de aprecierea pe care o am pentru cei doi muzicieni argentinieni extraordinari alături de care voi cânta. Julio Santillán (chitară) a venit pentru prima oară în România în urmă cu 10 ani, când am făcut un pas esențial în cariera mea: primul meu turneu de tango, prezentant alături de Julio și de Răzvan Suma. O altă binecuvântare în drumul meu a fost apariția lui Mariano Castro (pian), care a ales să se stabilească în România. Julio este un muzician de folclor latino-american și Mariano este muzician de tango. În această formulă de trio, rădăcinile mele culturale cele mai puternice – tango-ul și folclorul argentinian – se vor exprima pe scenă prin muzica pe care o vom împărtăși cu publicul român.” – declară ANALIA SELIS despre proiectul său

În 2024, Analia Selis a sărbătorit 20 de ani de carieră artistică în România și 10 ani de când și-a dedicat întreaga activitate tangoului, moment marcat prin turneul național aniversar „TANGO AUTÉNTICO”. În 2022, Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador”, ca rezultat al contribuției sale la construirea identității naționale argentiniene în străinătate. Turneele naționale „Vă place tango?”, „Tango Simfonic”, „ArgEnTango”, „Symphonic Piazzolla”, „Interbelic Simfonic” – sunt toate o mărturie a pasiunii și dăruirii Analiei Selis pentru muzica de tango. Succesul proiectelor sale s-a tradus și prin numeroase invitații – primite din țară sau din străinătate – de a cânta alături de ansambluri importante sau de a participa la festivaluri internaționale.

Pentru mai multe detalii despre turneul naţional ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI, consultaţi site-ul www.analiaselis.com

Turneul naţional ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI

 2 februarie – 8 martie 2025

02.02 • București – Teatrul Godot, 19:00

06.02 • Oradea – Sala Filarmonicii, 19:00

07.02 • Carei – Teatrul Municipal Carei, 18:00

08.02 • Zalău – Sala Transilvania, 19:00

09.02 • Bistrița – Palatul Culturii, 19:00

10.02 • Sfântu Gheorghe – Centrul de Cultură Arcuș “Casa Muzicii”, 19:00

13.02 • Craiova – Sala Filarmonicii Oltenia, 19:00

14.02 • Slobozia – Casa Municipală de Cultură „Nicolae Rotaru”, 19:00

15.02 • Brăila – Palatul Culturii Brăilene “Lyra”, 19:00

16.02 • Buzău – Sala Consiliului Județean Buzău, 19:00

17.02 • Focșani – Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia, 19:00

20.02 • Pitești – Sala Filarmonicii, 19:00

21.02 • Ploiești – Sala Filarmonicii Paul Constantinescu, 19:00

24.02 • Râmnicu Vâlcea – Sala Filarmonicii “Ion Dumitrescu”, 19:00

27.02 • Bacău – Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, 18.30

28.02 • Suceava – Teatrul Municipal “Matei Vișniec”, 19:00

01.03 • Iași – Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, 19:00

02.03 • Vaslui – Centrul Cultural Județean, 19:00

06.03 • Târgu Mureș – Sala Mare a Palatului Culturii, Ora 19:00

07.03 • Brașov – Centrul Cultural Reduta, 19:00

08.03 • București – Teatrul Godot, 20:00

03
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului General al României la Sevilla, organizează concertele de jazz „Drive” susținute de trio-ul timișorean JazzyBIT, vineri, 3 martie, la Teatrul Institutului Francez din Madrid și sâmbătă, 4 martie, la Muzeul Interactiv al Muzicii MIMMA din Málaga.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

21
/02
/23

Marți, 28 februarie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține Spectacolul Extraordinar „Madrigal 60”, dirijat de Anna Ungureanu.

21
/02
/23

În perioada 26 februarie - 4 martie, la Iași va răsuna muzica clasică în cadrul celei de-a patra ediții Classix Festival și sunt așteptați peste 4.500 de spectatori la concertele organizate în cele mai importante clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural.

16
/02
/23

Joi, 23 februarie 2023 (de la 19.00) sunteți invitați la Sala Radio la un concert-eveniment ce ne va purta în America începutului de sec. XX, prin cunoscute hit-uri ce compun un repertoriu popularizat, de-a lungul deceniilor, de mari artiști precum Frank Sinatra, Dean Martin, Ella Fitzgerald, Nat King Cole, Billie Holiday, Tony Bennett, Michael Bublé ș.a.