Analia Selis și ArgEnTango aduc tangoul tradițional argentinian pe scenele din România și Germania
https://www.ziarulmetropolis.ro/analia-selis-si-argentango-aduc-tangoul-traditional-argentinian-pe-scenele-din-romania-si-germania/

Analia Selis şi ceilalţi membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa şi violonistul Rafael Butaru ne propun o întâlnire cu tangoul argentinian tradiţional, printr-un nou turneu – ArgEnTango Tradiţional –, ce se va derula în luna martie 2018, în 12 oraşe din România şi Germania.

Un articol de Liliana Matei|21 februarie 2018

Dacă eşti dezorientat, continuă să dansezi tango.

(Replică din filmul Parfum de femeie)

În continuarea turneelor naționale „Piazzolla, o poveste autentică” ediția I și II, și proiectul „Tango la Cetate”, ArgEnTango duce mai departe dorința de a promova stilul TANGO, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic.

„Mă bucur să mă întorc pe scenă și să continui povestea frumoasă a tangoului, alături de ceilalți membri ArgEnTango. Cu turneul Tradițional ne-am propus să stabilim o punte între tangoul tradițional argentinian și cel românesc. Astfel, publicul va putea asculta tangouri tradiționale de Carlos Gardel, Alfredo Le Pera, Sebastian Piana, orchestrate unitar ca sonoritate pentru acest cvintet, alături de câteva piese celebre din repertoriul de tango românesc.” (Analia Selis)

„În luna martie este celebrată pretutindeni feminitatea. Ne dorim să onorăm acest moment prin seducătorul tango, un gen muzical ce transmite multă emoție și ardoare, prin urmare cea mai frumoasă declarație de iubire pe care o puteam adresa publicului nostru.” (Răzvan Suma)

După numai un an de zile în care ansamblul a realizat trei turnee naționale, zeci de concerte și două CD-uri înregistrate în concert live, ArgEnTango s-a consolidat ca un ansamblu de tango original, stabilit în România.

Concertele turneului ArgEnTango vor avea loc la: Dumbrăveni (3.03.2018, ora 19:00, Casa de Cultură), în Germania (14.03.2018, Kammermusiktage Barth Festival), Ploiești (16.03.2018, ora 19:00, Sala Filarmonicii Paul Constantinescu), Satu Mare (18.03.2018, ora 18:30, Sala Filarmonicii Dinu Lipatti), Baia Mare (19.03.2018, ora 19:00, Teatrul Municipal Baia Mare), Lugoj (20.03.2018, ora 19:00, Teatrul Municipal Lugoj), Timișoara (21.03.2018, ora 19:00, Sala Capitol), Zalău (22.03.2018, „Concert TenarisSilcotub”), Bistrița (23.03.2018, ora 19:00, Sinagoga), Cluj-Napoca (24.03.2018, ora 19:00, Auditorium Maximum), București (27.03.2018, ora 19:00, Sala Radio, invitat special Radu Almășan).

Invitați speciali în fiecare concert vor fi dansatori renumiți de tango din toată țara: Laura Iaru și Csongor Kicsi, în Dumbrăveni, Ploiești și București; Ioana Lascu și Horia Calin Pop, la Satu Mare, Zalău, Bistrița și Cluj-Napoca; Oana-Maria Horotan și Adrian Moș, la Baia Mare, Cristina Daju și Alex Apetrei, la Lugoj și Timișoara.

CD-ul „Piazzolla – O poveste autentică”, semnat de membrii ArgEnTango, va fi disponibil în foaierele sălilor de concert. După fiecare concert, va avea loc o sesiune de autografe.

ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere a HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România. Concertele din cadrul turneului Tradițional vor contribui la sprijinirea acestei cauze.

Ansamblul ArgEnTango este alcătuit din:

ANALIA SELIS. După bine cunoscuta carieră în muzica comercială, Analia își direcționează activitatea către muzica argentiniană autentică – tangoul. Cele două ediții ale turneului Vă place tango?, cât și proiectul de mare succes Tango Simfonic, sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, o exprimare artistică veritabilă a unui argentinian. www.analiaselis.com

RĂZVAN SUMA. Solist concertist al Orchestrelor Radio și profesor la Universitatea de Muzică din București, dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. www.razvansuma.com

MARIANO CASTRO. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro – în triplă calitate: interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria Cel mai bun album de tango. Cu aceasta trupă, dar și în calitate de pianist și chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaționale în Europa, Statele Unite, Canada și America Latină. www.marianocastro.ro

OMAR MASSA. Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artiști precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe scene ale marilor orchestre din America, Europa și Asia. Omar este component și fondator al cvartetului de bandoneoane Quatrotango și este invitat frecvent pentru a susține masterclassuri în întreaga lume. Vine în România special pentru acest proiect. www.omarmassa.com

RAFAEL BUTARU. Concertmaestru al Operei Naționale din București, al Orchestrei Române de Tineret a României și al Orchestrei Simfonice Naționale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezență constantă pe scenele muzicale naționale și internaționale. În calitate de solist și ca invitat permanent al Festivalului SoNoRo, a susținut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic și mulți alții.

***

Organizator: Asociația Culturală “Analia Selis”

Proiect cofinanțat de UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România).

08
/03
/16

Sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 19.00, pe scena Ateneului Român din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. 

08
/03
/16

Dintotdeauna, poveştile de dragoste au mers mână în/de mână cu o melodie deosebită. În urma unui sondaj realizat în 2013, în Marea Britanie, site-ul onepoll.com a „stabilit” cele mai frumoase melodii de dragoste care fac inimile oamenilor să tresalte! Vă prezentăm, aici, topul publicaţiei britanice, dar şi povestea acestor cântece

07
/03
/16

“Mulțumesc publicului extraordinar din România! Concertul de la București, primul după o perioadă destul de lungă în care am fost nevoită să stau departe de scenă, mi-a adus multă bucurie în suflet. Voi continua turneul Happy Birthday Tour cu o energie specială, pentru care vă mulțumesc și abia aștept să ne reîntâlnim.” - Nana Mouskouri

07
/03
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional George Enescu are loc între 3 și 25 septembrie și aduce pe scena Ateneului Român unii dintre cei mai promițători tineri artiști ai momentului, precum și muzicieni consacrați și laureați ai Concursului, astăzi, nume importante în plan internațional, care vor susține o serie de recitaluri extraordinare. Abonamentele și biletele s-au pus în vânzare începând de astăzi, 7 martie, în rețeaua Eventim.

07
/03
/16

Ovidiu Anton va reprezenta România la Eurovision cu piesa "Moment of Silence", după ce a câștigat Selecția Națională a a competiției, duminică, la Baia Mare. Interpretul a fost ales în urma punctajului primit de la public, prin televoting.

06
/03
/16

Yuri Honing Acoustic Quartet, Enrico Rava, Kari Ikonen Trio și Magnus Öström Band completează lineup-ul Gărâna Jazz Festival XX, ce va avea loc între 7 și 11 iulie în vârful munților Semenic din Caraș-Severin. 80 de artiști, 22 de trupe, 3 scene și 5 zile de concerte conturează ediția aniversară a celui mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală și de Est.

05
/03
/16

Teatrul Național întâmpină primăvara cu unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul său. Astfel, în acest week-end - mai precis sâmbătă 5 martie și duminică 6 martie, de la ora 19, la Sala 2 - programează nu una, ci două reprezentanții ale spectacolului-eveniment Maria de Buenos Aires de Astor Piazzola și Horacio Ferrer, în regia artistică a Adei Lupu.

04
/03
/16

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la un concert deosebit din cadrul Stagiunii Regale. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

02
/03
/16

Dirijorul Cristian Mandeal revine ca invitat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio și vă propune vineri,  4 martie (19.00) un  concert BEETHOVEN / BRAHMS la Sala Radio, ocazie de asculta și celebra creație beethoveniană Simfonia a III-a, supranumită „Eroica”. 

26
/02
/16

Nana Mouskouri, artista care a obținut aproape totul în muzică, concertează pe 5 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, în cadrul turneului mondial Happy Birthday Tour. Nana Mouskouri are o carieră de peste 50 de ani, însumând vânzări record de peste 300 de milioane de exemplare, cifre care o situează în topul celor mai bine vânduți artiști din toate timpurile.

25
/02
/16

La cererea publicului, Kamerata Kronstadt, dirijată de maestrul Cristian Oroșanu, revine în concert, împreună cu Analia Selis și pianistul Mariano Castro, miercuri, 30 martie 2016, ora 18.00, la Sala PATRIA din Brașov.