Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.
Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2015
Este o plachetă care reunește poeme din tinerețea timpurie a ziaristului, ceea ce – conform declarațiilor acestuia – ”am mai putut salva, deloc hristic, de pe trei hard-uri ridicate prematur la ceruri; acolo se aflau nu mai puțin de trei albume de poezie atinse de aripa mediocră a muzelor din mahalaua Teilor; asta e – am pierdut multe în viață, sunt un risipitor.”
Andrei Crăciun a mai publicat în acest an – tot la Herg Benet – volumul de proză scurtă ”Pălăria albastră și alte povestiri”, pe care îl descrie ”un best-seller de Centrul Vechi”. În anul 2014, a debutat, în liga mare, cu un volum de publicistică – ”Baricadele” – la Editura Humanitas.
Gazetar de presă scrisă cu zece ani de experiență, Andrei Crăciun a fost pe rând ”talentul anului” (2005), ”cel mai bun tânăr ziarist de cultură din România” (2010), ”cel mai bun editorialist” (2011), ”cel mai bun reporter”(2012). Sunt distincții oferite de prestigioase instituții care se ocupă cu conferirea distincțiilor către ziariști din țara noastră.
Andrei Crăciun, însă, profund neserios în formalizare cum îl cunoașteți, preocupat în permanență de nuanțele autoironiei, nu pune preț pe acestea: ”Spre deosebire de alții, am fost premiant în toți anii mei de școală, și eu am multă școală, așa că nu am mania premierii, dimpotrivă, toate galele și mai ales toate găștile mă deprimă îngrozitor. În plus, sunt și mizantrop, dacă nu sociopat. Ca poet, chiar și minor și post-mizerabilist, sper să mi se îngăduie aceste obiceiuri. Premiile nu înseamnă nimic pentru mine, ele sunt menționate – ca o salbă de tinichele de coada numelui – fiindcă înseamnă totuși ceva pentru ceilalți, iar eu nu pot, din păcate, schimba regulile acestui joc în care contează ceea ce nu ar trebui să conteze”.
Valoarea literară a lucrării? ”Nulă, tinzând spre infinit. Nu există ierarhii în poezii, scumpe coleg, poezia îți place sau nu îți place. Aceste poezii nu îmi plac, ceea ce nu înseamnă că ele nu pot însemna mult pentru un alt cititor. Cine spune că unui poet trebuie să îi placă propriile poezii exagerează. Nu-mi plac exagerările. Să zicem că e binișor pentru versuri scrise în anii 20 ai vieții mele de om. Am încercat chiar să introduc featuring-ul din muzică în poezie, am făcut un feat. cu un prieten. Era pe vremea yahoo messenger-ului și iubeam aceeași studentă. Acest experiment textual eșuat ne-a liniștit”.
Andrei Crăciun a mai publicat – ”în preistoria personală” – versuri și a fost, de aceea, supranumit în cercurile gazetărești frecventate ”Poetul”. Nu s-a ferit de această apreciere în care a văzut întotdeauna ”un mișto benign”.
Spune că e în căutarea marii frumuseți și că ”cea mai intimă dintre dorințele mele este să devin poet. Partea proastă a acestei fantasme este că poet nu poți deveni. Poet ești sau nu ești. Eu nu sunt, dar trăiesc poetic, iubesc poetic și neîndoielnic voi muri poetic, ceea ce – poate – veți admite că nu e mai puțin important.”
Andrei Crăciun are treizeci și doi de ani. Rugat să spună un vers din lirica personală mărturisește că nu știe niciunul pe de rost și că nu agreează să declame. ”Trebuie să consult hârtia”. Consultând hârtia ne spune, la întâmplare, aceste cuvinte:
”nu te speria ți-am spus
nu e prima oară când mor
mi-am pus apoi cămașa
pardesiul
pălăria
am strâns cordonul pardesiului
de la est către vest
și am plecat
am făcut toate acestea încet
ca în filmele mute
ca un actor
doar că era adevărat
încet
ca și când eram un soldat de plumb
ca și cum mâna ta era mâna unui
Dumnezeu ceva mai tânăr
nu m-ai oprit
prima oară am murit
împușcat
deși nu era niciun război
mi-am scos glonțul
din inimă și am continuat
să zâmbesc
apoi am fost înjunghiat
la o răscruce de tăceri
alătdată a fost chiar mai rău
nu e nevoie să amintesc
nu te speria ți-am spus
știu cum să mor
fără să te doară
când ploua
ieșeam în ploaie
și salvam împreună melci
am salvat mulți melci
și ei au trăit fericiți
până la adânci bătrâneți
și nu ne-au mulțumit niciodată.”
