Angela Gheorghiu și Tiberiu Soare – concerte de gală pe mari scene europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-si-tiberiu-soare-concerte-de-gala-pe-mari-scene-europene/

Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein – Graz, Concertgebouw – Amsterdam sunt marile scene europene pe care Angela Gheorghiu şi Tiberiu Soare vor putea fi văzuţi în concerte de gală în luna noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|6 noiembrie 2014

La invitaţia celebrei soprane ANGELA GHEORGHIU, TIBERIU SOARE, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai activi şi mai apreciaţi şefi de orchestră români ai momentului, va asigura conducerea muzicală pentru mai multe concerte susţinute în Europa de marea muziciană de origine română, în următoarea perioadă.

În luna noiembrie, trei concerte în legendare săli de concert din Europa vor găzdui evenimente al căror afiş îi va aduce în prim plan pe cei doi artişti români: 9 noiembrie – Théâtre des Champs-Elysées – Paris, 16 noiembrie – Musikverein Graz – Austria, 25 noiembrie – Sala Concertgebouw – Amsterdam.
Şi ultima zi a anului îl va găsi pe Tiberiu Soare tot la pupitrul unei orchestre europene, într-un nou concert de gală alături de cunoscuta soprană Angela Gheorghiu! Chiar în seara de Revelion, dirijorul român va asigura conducerea muzicală a Orchestrei Simfonice Saarbrücken în concertul extraordinar de la Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

Concertele în care este invitat la pupitru Tiberiu Soare se încadrează într-un proiect mai amplu al sopranei Angela Gheorghiu, care organizează anual o serie de concerte în perioada toamnă-iarnă, în cele mai importante săli europene, dar şi în afara continentului. Frumoasa colaborare dintre cei doi artişti români datează de câţiva ani şi s-a concretizat în concerte anuale alături de orchestre importante, în mari metropole ale Europei.

Printre recentele evenimente de acest gen se numără concertul dirijat în mai 2013, desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). Iar în toamna anului 2013, colaborarea dintre cei doi artişti a însemnat alte trei concerte: Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). Pe 27 iulie 2014, Tiberiu Soare a fost apreciat de publicul german, unde a dirijat Hof Symphoniker Orchester, într-o gală de operă cu Angela Gheorghiu, la Regensburg (Bavaria, Germania).

FOTO: Virgil Oprina

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.

16
/07
/15

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.