Angela Gheorghiu vă aduce Crăciunul acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-va-aduce-craciunul-acasa/

Anul acesta atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu şi Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio si tv.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2013

Anul acesta, atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu și Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio şi tv şi este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor şi de Primăria sectorului 3.

Publicul român se va putea bucura de acest frumos concert de sărbători ce va fi transmis în Ajun de Crăciun – 24 decembrie, ora 19.00 – de Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar şi prin difuzarea lui pe postul de televiziune Antena 3, în aceeaşi zi, de la ora 23.00.

Evenimentul este o urmare firească a succesului deosebit rezultat prin lansarea recentă a albumului „O, ce veste minunată!”, înregistrat de soprana Angela Gheorghiu alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de Tiberiu Soare.

Una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume – The Gramophone, a elogiat apariţia materialului discografic ce cuprinde o parte dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, caracterizând interpretarea Orchestrei Naţionale Radio ca fiind una splendidă, alături de cea emoţionantă şi inegalabilă a Angelei Gheorghiu.

Magia sărbătorilor va pătrunde aşadar de la Sala Radio în casele dvs. prin îndrăgite colinde şi cântece internaţionale de Crăciun, ca „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Noi umblăm şi colindăm”, „Steaua sus răsare”, „O, ce veste minunată”, „Trei crai de la Răsărit”, „Cantique de Noël” etc.

Angela Gheorghiu

Afișul Concertului cu Angela Gheorghiu

Şi pentru că sărbătoarea Naşterii înseamnă în primul rând poveste şi invitaţie la visare, pe lângă tradiţionalele colinde, seara va fi completată şi de o călătorie imaginară în tărâmul fermecat al „Spărgătorului de nuci”.

Pe muzica nemuritoare a celui mai popular şi drag balet al tuturor timpurilor, semnat de P. I. Ceaikovski, veţi păşi alături de Spărgătorul de nuci transformat în prinţ şi de micuţa Clara în lumea dulciurilor, prin suita din actul II-lea – Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor – cea mai cunoscută şi apreciată parte a baletului.

Concertul de Crăciun de la Sala Radio transmis în casele românilor de sărbători reprezintă o închidere festivă a unei serii de evenimente extraordinare oferite de Orchestrele şi Corurile Radio România în luna decembrie, de la concertul alături de celebrul tenor José Carreras, la Gala „Cele trei dive”, de la „Christmas Fantasy” prezentat de Corul de Copii Radio, la Concertul Paulei Seling cu Big Band-ul Radio.

Foto cu Angela Gheorghiu – angela gheorghiu facebook

01
/08
/16

Miercuri 3 august, debutează ediția a IV a a Turneului Național “Muzica în Palatele României”. Protagonist - Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, cel care va propune la lăută și chitară un itinerariu sonor care va porni din perioada Renașterii și va ajunge până în spațiile sonore spaniol și sud american ale secolului XX.

30
/07
/16

Grupul Pink Floyd va lansa câteva piese inedite într-o casetă cuprinzătoare, care va prezenta începuturile legendarului grup britanic. "The Eearly Years — 1965-1972" va fi pus în vânzare în 11 noiembrie și va conține nu mai puțin de 27 de CD-uri, printre care titluri rare și momente live ale formației.

27
/07
/16

Spectacolul "Carmen – Rock Version", o adaptare a operei lui Bizet, în interpretarea Concertino Accordion Band,alături de Corul şi Baletul Operei Române Craiova, va avea loc la Sala Palatului, pe 14 decembrie. Vestimentaţia e asigurată de Botezatu.

26
/07
/16

Organizatorii Festivalului Icon Arts se alătură campaniei “Brâncuși e al meu” donând 50% din încasările obținute din vânzarea biletelor la concertul “Anotimpuri. Vara – Catulli Carmina de Carl Orff” campaniei Brâncuși e al meu.

25
/07
/16

Un adevărat șlagăr al muzicii clasice, Carmina Burana de Carl Orff, va fi interpretată de Orchestra Națională Radio din București, luni, 26 septembrie 2016 de la ora 19.00, în primul concert susținut în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie- 1 octombrie 2016.

24
/07
/16

Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijor Horia Andreescu, solist Daniel Iulian Druţac - vioară, va cânta joi seara, pe 28 iulie, ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti, programul cuprinzând Concertul românesc de Ligeti, Concertul nr. 1, în sol minor pentru vioară şi orchestra de Max Bruch şi Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă” de Dvorak.

22
/07
/16

"Pentru mine, muzica e cea mai bună cale să vă spun că vă iubesc." - Mireille Mathieu. Una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, împlineşte astăzi 70 de ani. S-a născut pe 22 iulie 1946 în Avignon, Franța, într-o familie numeroasă, cu 14 copii, ea fiind cea mai mare. Mireille Mathieu avea patru ani când a cântat în public pentru prima dată, în timpul unei slujbe în miez de noapte.

19
/07
/16

Vara Magică aduce în atenţia bucureştenilor un recital extraordinar. Celebrul violonist Alexandru Tomescu va prezenta miercuri 20 iulie, de la ora 19.30 un recital extraordinar ce va cuprinde Bela Bartok - Sonata pentru vioara solo Sz. 117, dedicată lui Yehudi Menuhin şi Johann Sebastian Bach - Partita a II-a pentru vioară solo, BWV 1004.

18
/07
/16

În teatrul restaurat în care acum 135 de ani debuta legendara Hariclea Darclée, 70 de tinere talente lirice din întreaga ţară s-au înscris la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco la Brăila în perioada 25-31 iulie.

15
/07
/16

Între 29-31 iulie va avea loc primul festival de world music (muzică contemporană inspirată din folclor autentic) din Țara Călatei, care se va ține în satul Mera (13 km de Cluj-Napoca), unul dintre cele mai frumoase sate din regiune.

15
/07
/16

Ansamblul care are privilegiul de a susține anual un concert cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie - 1 octombrie.