Angela Similea revine pe scenă după patru ani de absenţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-similea-revine-pe-scena-dupa-patru-ani-de-absenta/

Angela Similea va susţine joi, 21 aprilie 2016, de la ora 19.00, un concert extraordinar la Sibiu, la invitaţia Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de marea noastră cântăreaţă, în cadrul spectacolului „Ziua muzicii uşoare româneşti”, vor mai urca pe scenă Ovidiu Komornyik şi Adrian Daminescu.

Un articol de Petre Ivan|12 aprilie 2016

Spectacolul, cu o durată aproximativă de două ore, va avea loc la Cercul Militar Sibiu şi va fi prezentat de Florin Apostol

Fiecare concert de muzică ușoară românească pe care îl organizăm este un succes. Sălile sunt mereu arhipline pentru astfel de evenimente, semn nu doar că există cerere pentru aceste spectacole, dar mai ales că oamenii îi iubesc și îndrăgesc pe artiști. – Ovidiu Dragoman, director Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Biletele pentru concertul „Ziua muzicii ușoare românești” pot fi cumpărate online sau din punctul de vânzare bilete situat în incinta Centrului de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, Piaţa Mare, intrarea F.

Prețul unui bilet este de 10 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50% reducere.

Foto: Angela Similea – facebook

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.