Anim’est, ziua a şaptea – muzică şi animaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-ziua-a-saptea-muzica-si-animatie/

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2014

14 clipuri publicitare pentru branduri cunoscute ca Unilever, Coca Cola, Cadbury sau Orange România şi 25 de videoclipuri ale unor artişti precum Bonobo, Arctic Monkeys sau Basement Jaxx au fost selectate, anul acesta, în competiţia de Videoclip & Advertising a festivalului.

În tradiţia secţiunii competiţionale de până acum, acestea vor fi proiectate în afara cinematografelor, la Re:Animation Hub by Jameson – Carol 53, de la ora 22.00.

Proiecţia este urmată de un live-act Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus (Daniel Stanciu), unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din zona improvizaţiei şi un absolvent al celebrei Red Bull Music Academy, cu o gamă largă de EP-uri lansate la Arhiva 7 şi Local Records ‒ două labeluri reprezentative pentru scena muzicii electronice româneşti. Noaptea e animată şi de vizualurile duoului local Tiptoe, ce a mixat, până în prezent, footage video cu animaţii, texturi fluide şi video mapping pentru evenimente marca Origami Sound, Sunwaves, We Dance sau Mioritmic.

Tot joi, de la 15.00, la Re:Animation Hub by Jameson, spectatorii vor avea parte de o prezentare specială despre animaţia daneză, susţinută doi invitaţi de seamă: Sarita Christensen, CEO al companiei Copenhagen Bombay, producătoare a unor filme de lungmetraj celebre, între care The Great Bear şi Beyond Beyond, şi Lana Tankosa Nikolic, profesoară la prestigioasa şcoală Animation Workshop, cu sediul la Viborg.

Anim’est - Princess Anders Morgenthaler

Anim’est – Princess Anders Morgenthaler

De la 16.30, la Cinema Elvira Popescu, pot fi urmărite cele opt scurtmetraje care intră, anul acesta, în competiţia Balkanimation. România este reprezentată în secţiunea rezervată celor mai bune scurtmetraje balcanice prin Cum s-a făcut lumea, al Mariei Brudaşcă, o animaţie despre geneza lumii în viziunea vechii mitologii române.

Alte scurtmetraje din ţări precum Grecia, Croaţia, Turcia, Serbia şi Bulgaria au fost selectate în competiţia ce va fi jurizată de Laurenţiu Damian (România), Lana Tankosa Nikolic (Danemarca) şi Yiorgos Tsangaris (Cipru).

Două noi lungmetraje din competiţia internaţională vor fi proiectate la Cinema Studio. La 18.00, publicul e invitat să vizioneze o variantă modernă şi „fructată” a clasicei Romeo şi Julieta: Lisa Limone and Maroc Orange; a Rapid Love Story / Lisa Limone și Maroc Orange; o idilă furtunoasă, produsă de celebrului studio estonian specializat în animaţia cu păpuşi Nukufilm. Selectat la Annecy, Anima Mundi şi Tallinn Black Nights Film Festival, musicalul animat 3D în regia lui Mait Laas tratează într-o manieră critică problema imigranţilor ilegali care încearcă să ajungă din Africa în Europa.

De la ora 22.00 puteţi vedea Manieggs – Revenge of the Hard Egg / Manieggs – Răzbunarea oului tare, o producţie animată ungurească şi un proiect independent în regia lui Zoltán Miklósy.

Animaţia 3D soseşte la Bucureşti după prezenţa la Annecy, şi aduce în faţa publicului povestea răzbunării a doi deţinuţi după două săptămâni de închisoare pentru o faptă pe care nu au comis-o – un melanj provocator de cinism, sarcasm, umor îndrăzneţ, şi nici un pic de sfială de a ilustra stereotipurile şi nedreptăţile vremurilor pe care le trăim.

Cei care nu au reuşit să ajungă, miercuri, la proiecţia în premieră a lungmetrajului din competiţia internaţională The Art of Happiness / Arta fericirii, în regia lui Allesandri Rak, îl pot viziona şi joi, de la 16.00, la Cinema Studio. Animaţia 2D/3D despre conexiunea metafizică dintre doi fraţi îşi plasează acţiunea într-un Napoli dezolant, cadru ideal de explorare creativă a subconştientului ce aminteşte, pe alocuri, de bijuteria Waking Life, a lui Richard Linklater.

La Re:Animation Hub by Jameson, de la 19.30, publicul poate să vizioneze de asemenea, în reluare, lungmetrajul danez Princess / Prinţesa (r. Anders Morgenthaler), proiectat în afara competiţiei.

Filmul, o combinaţie de live action şi animaţie destinată publicului adult, prezintă povestea lui August, care își pierde sora iubită, pe Christina, o fostă starletă porno cunoscută sub numele de „Prințesa”, și o înfiază pe fiica ei de cinci ani, Mia.

A doua serie de scurtmetraje studenţeşti este proiectată şi ea în reluare de la ora 12.00, la Cinema Studio, iar un nou calup de animaţii din această secţiune competiţională este programat de la 18.30, la Cinema Elvira Popescu.

Al patrulea calup de scurtmetraje din competiţia internaţională de scurtmetraj va putea fi vizionat în reluare de la ora 14.00, la Cinema Studio, iar de la 20.00, publicul e invitat să vizioneze, în acelaşi cinematograf, un nou calup din această secţiune.

Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi la Re:Animation Hub.

Foto: Anim’est – animest.ro

11
/07
/17

Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

10
/07
/17

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.

10
/07
/17

"Breaking News", în regia Iuliei Rugină, a primit mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean (aflată la primul rol într-un lung-metraj), la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. "Breaking News" va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

10
/07
/17

Actrița Julianne Moore va primi pe 16 iulie premiul Francois Truffaut al Festivalului de film Giffoni. Printre cei care au mai fost onorați cu acest premiu se numără: Bud Spencer, Jeremy Irons, Michelangelo Antonioni, Abbas Kiarostami, Alberto Sordi, Ben Kingsley, Edward Norton, Jean Reno, Giancarlo Giannini și Alan Rickman.

09
/07
/17

Cea de-a doua ediție a festivalului de film european de la Buzău, BUZZ CEE, și-a desemnat aseară, 8 iulie, câștigătorii celor patru secțiuni de competiție: lungmetraj, scurtmetraj, scurtmetraj studențesc și documentar.

09
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

07
/07
/17

Cinematograful în aer liber - CineParK din Herăstrău va fi redeschis astăzi (7 iulie). Timp de cinci weekenduri, bucureștenii vor avea la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice. Accesul publicului este gratuit.

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.

05
/07
/17

La sfârșitul săptămânii trecute, Juriul BIFF 2017 a anunțat câștigătorii ediției. Marele premiu al Festivalului a fost acordat regizorului rus Kantemir Balagov pentru filmul Closeness (Rusia, 2017). Filmul a fost premiat în acest an și la Cannes Film Festival, fiind distins cu premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard.

04
/07
/17

Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj.

04
/07
/17

Mult așteptatul blockbuster “Spider-Man Homecoming” / “Omul - Păianjen: Întoarcerea acasă” se lansează pe marile ecrane din România vineri, 7 iulie 2017. Producția Marvel Studios realizată de Columbia Pictures îi are drept protagoniști pe Tom Holland, Michael Keaton și Robert Downey Jr., în regia lui Jon Watts.

04
/07
/17

 „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida. Fermecătoarea divă a cinematografiei italiene împlineşte, astăzi, 91 de ani.

03
/07
/17

Unul dintre cele mai îndrăznețe seriale ale anului, „Will”, o dramă neconvențională care urmărește povestea celei mai faimoase personalități din lume, William Shakespeare, va avea premiera în România, pe 13 iulie, de la ora 22.00, la postul de televiziune TNT.