Anita Hartig a debutat la Metropolitan Opera într-un spectacol semnat de Zeffirelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/anita-hartig-a-debutat-la-metropolitan-opera-intr-un-spectacol-semnat-de-zeffirelli/

Soprana Anita Hartig a debutat, ieri, la Metropolitan Opera din New York în rolul Mimi din La Boheme de Giacomo Puccini. Românca i-a avut alături, pe scenă, pe tenorul Vittorio Grigolo, pe soprana Jennifer Rowley şi pe baritonul Massimo Cavalletti, în producţia regizorului Franco Zeffirelli.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2014

Soprana Anita Hartig a debutat, ieri, la Metropolitan Opera din New York în rolul Mimi din La Boheme, de Giacomo Puccini. Românca i-a avut alături pe scenă pe tenorul Vittorio Grigolo, pe soprana Jennifer Rowley și pe baritonul Massimo Cavalletti, în producția regizorului Franco Zeffirelli.

Următorul spectacol cu această distribuție va fi pe 22 martie, alte patru urmând a avea loc pe 26 și 29 martie și pe 2 și 5 aprilie. Ultimul dintre acestea va fi difuzat live în cinematografele din toată lumea.

Anita Hartig a debutat în 2006, la Opera Națională din Cluj, în rolul Mimi din La Boheme. Debutul internațional a venit în 2009, pe scena Operei de Stat din Viena, cu rolul Musetta din aceeași operă La Boheme.

Tot la Viena a avut ocazia să fie, pe rând, Susanna în Le Nozze di Figaro, Micaela în Carmen, Despina în Cosi fan tutte sau Zerlina în Don Giovanni.

Anita Hartig

În 2012, Anita Hartig a cântat pentru prima dată pe scena operei Scala din Milano, tot în rolul Mimi.

Un an mai târziu a venit și debutul la Opera Regală din Londra, în aceeași La Boheme, alături de Teodor Ilincai, Sonya Yoncheva și Gabriele Viviani, sub conducerea muzicală a lui Alexander Joel.

La finalul anului 2013 a fost invitată să interpreteze partitura vocală din Simfonia a II-a de Mahler în programul Festivalului „George Enescu”, la București.

În 2014, Anita Hartig va debuta în rolul Mimi din La Boheme și la Opera din Paris, urmând ca în septembrie sa revină la Metropolitan Opera din New York pentru a interpreta rolul Michaelei în Carmen de George Bizet.

Foto cu Anita Hartig – facebook

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.