Aniversare la Google
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-la-google/

Google şi-a modificat, miercuri, logoul, pentru a sărbători 112 ani de la naşterea lui Frank Joseph Zamboni, Jr., inventatorul maşinii de curăţat şi netezit gheaţa, folosită în special în patinoare. Noul logo interactiv, dedicat lui Frank Zamboni, este gândit sub forma unei animaţii. În prima etapă, un personaj animat care conduce o maşină Zamboni curăţă […]

Un articol de Andrada Văsii|16 ianuarie 2013

Google şi-a modificat, miercuri, logoul, pentru a sărbători 112 ani de la naşterea lui Frank Joseph Zamboni, Jr., inventatorul maşinii de curăţat şi netezit gheaţa, folosită în special în patinoare.

Noul logo interactiv, dedicat lui Frank Zamboni, este gândit sub forma unei animaţii. În prima etapă, un personaj animat care conduce o maşină Zamboni curăţă şi netezeşte gheaţa, pregătind-o pentru câţiva patinatori şi jucători de hochei pe gheaţă. După ce jocul se încheie, cel care conduce maşina Zamboni se întoarce pentru a reface stratul de gheaţă.

De asemenea, în noul logo, cei care dau click pe cea de-a doua literă „o” din cuvântul „Google” pot observa că li se deschide un joc. Astfel, utilizatorii pot curăţa şi netezi gheaţa, folosindu-se de o maşină Zamboni animată.

Potrivit presei internaţionale, Frank Zamboni s-a născut pe 16 ianuarie 1901, în Eureka, Utah. Fiu al unor imigranţi italieni, Frank Zamboni s-a mutat împreună cu părinţii săi la Los Angeles în 1920.

Frank Zamboni a urmat o şcoală profesională în Chicago. În 1922, Frank şi fratele său mai mic, Lawrence, au deschis o mică firmă de alimentare cu energie electrică, la Los Angeles.

În 1927, Frank şi Lawrence au intrat în domeniul afacerilor cu instalaţii de făcut gheaţă, iar în 1939 şi-au dat seama de potenţialul acestui business, odată cu inventarea unui aparat de făcut gheaţă acţionat electric. Ulterior, cei doi au decis să folosească aceste echipamente pentru a deschide un patinoar.

În 1949, Frank Zamboni a inventat prima maşină care poate să cureţe şi să netezească gheaţa în doar zece minute. Zamboni a obţinut brevetul pentru invenţia sa în 1953.

În prezent, Zamboni este o marcă înregistrată la nivel internaţional, termenul fiind adesea folosit ca o expresie generică pentru orice aparat de curăţat gheaţa.

Frank Zamboni a decedat în 1988, la vârsta de 87 de ani, din cauza unui cancer pulmonar.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

 

 

Sursa: Mediafax

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.