Anonimul 10. Filmele bune vin de la Răsărit
https://www.ziarulmetropolis.ro/anonimul-10-filmele-bune-vin-de-la-rasarit/

Anonimul 10, retrospectiva de la Cinema Studio din Bucureşti (30 august – 1 septembrie), a propus câteva filme remarcabile, printre care un mediumetraj românesc, o docuficţiune afgană, un thriller rusesc şi o capodoperă din… Kazahstan.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 septembrie 2013

Anonimul 10, retrospectiva de la Cinema Studio din Bucureşti (30 august – 1 septembrie), a propus câteva filme remarcabile, printre care un mediumetraj românesc, o docuficţiune afgană, un thriller rusesc şi o capodoperă din… Kazahstan.

Regizat de kazahul de doar 29 de ani Emir Baigazin, „Lecţii de armonie” („Harmony Lessons”, foto sus) a câştigat în februarie Ursul de Argint la Berlin pentru contribuţie artistică deosebită în domeniul imaginii. Şi poate că tocmai îndrăzneala şi radicalitatea discursului cinematografic l-a oprit din a depăşi „Poziţia copilului” în preferinţele juriului condus de Wong Kar-wai pentru marele trofeu Ursul de Aur.

Lungmetrajul, o coproducţie Kazahstan-Germania-Franţa, oferă, în cuvinte puţine şi prin cadre fixe de o compoziţie seducătoare, o meditaţie despre violenţa din societatea kazahă post-sovietică, insuportabila greutate a vieţii la adolescenţă şi căutarea armoniei interioare, prin depăşirea spaimelor produse de propriul corp, de cei din jur şi de natura însăşi.

Fiecare cadru este un tablou vivant, o lecţie despre cum se articulează un limbaj cinematografic capabil să incite prin fiecare detaliu, prin simetrie sau prin jocul contrastelor.

Anonimul 10

Anonimul 10. Imagini din filmul „Harmony Lessons“

Filmul „Maiorul” („The Major”), al rusului Iuri Bîkov, a câştigat, în Deltă, trofeul Anonimul (stabilit prin votul publicului), şi a închis, la Bucureşti, retrospectiva Anonimul 10 de la cinema Studio.

Thriller în tradiţia unui „Serpico”, lungmetrajul demască impunitatea oamenilor legii din Rusia şi portretizează poliţia ca pe o organizaţie mafiotă dispusă la crime pentru ca şefii să-şi menţină privilegiile.

Citiţi şi: VIDEO Lungmetrajul „Maiorul/ The Major“, regizat de Yuri Bykov, a câştigat trofeul Anonimul

În ciuda unor fisuri la nivelul scenariului, care forţează pe alocuri credibilitatea, filmul se remarcă prin intesitate, ritm alert, interpretări actoriceşti puternice şi tentativa reuşită a Iuri Bîkov de a da un suflu proaspăt unor convenţii de gen.

Suferinţa femeii afgane

O surpriză plăcută a fost şi „Wajma” („An Afghan Love Story”), deşi premiul pentru scenariu primit la începutul anului la Sundance de regizorul şi scenaristul Barmak Akram, cineast afgan instruit în Franţa, ar fi trebuit să fie un suficient indiciu al excelenţei.

„Wajma” este un film de autor prin definiţie: Barmak Akram s-a ocupat de regie, scenariu, muzică, imagine şi montaj.

Dincolo de poveste – o fată din Kabul rămâne însărcinată în afara căsătoriei şi ajunge să sufere consecinţe aproape tragice -, „Wajma” impresionează prin naturaleţea actorilor, prin realismul frust, prin evitarea melodramei, prin apelul la nuanţe, prin povestea solid construită, prin semnalul de alarmă pe care îl trage faţă de problema violenţei asupra femeilor.

Radu Jude recidivează

După ce lungmetrajul său „Toată lumea din familia noastră” câştiga la începutul anului cele mai importante premii la Gopo (în lipsa filmului „După dealuri”), Radu Jude a revenit cu un mediumetraj, prezentat în mai la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs, şi inclus în retrospectiva Anonimul 10.

„O umbră de nor” vorbeşte depre boală, moarte şi raportarea la credinţă, Dumnezeu şi slujitorii Lui (protagonistul, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, este un preot chemat la căpătâiul unei muribunde într-un apartament bucureştean).

Jude continuă realismul din precedentele sale filme, pe care îl condimentează cu tuşe de umor negru, atenuând astfel dramatismul unei situaţii apăsătoare.



29
/08
/17

Tocmai s-a sfârșit cea de-a opta ediție a Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară). Cum a fost?

29
/08
/17

Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile.

28
/08
/17

Actorul Orlando Bloom va produce şi va fi protagonistul serialului “Carnival Row” care va fi lansat de Amazon în 2019, informează Variety. Acţiunea serialului are loc într-un oraş neo-victorian în care creaturi mitice s-au refugiat din cauza războaielor care le-au distrus locurile natale.

26
/08
/17

Nicio altă societate nu a primit atât de mulţi imigranţi ca Statele Unite ale Americii, iar fiecare grup a contribuit cu ceva diferit şi unic la ceea ce reprezintă astăzi această naţiune. Poveştile celor care au creat America au fost reunite într-un nou serial difuzat de HISTORY®, începând de astazi, 26 august, de la ora 21:00.

24
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

24
/08
/17

„O seară cu Marcel Iureș”este un eveniment live – prezentat în Premieră la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City în București, în data de 16 septembrie 2017, ora 18.00 - care oferă publicului român ocazia de a-l cunoaște mai bine pe marele nostru actor.

23
/08
/17

Filme nominalizate la Oscar, pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 sau nominalizate la Festivalul de Film de Cannes vor putea fi văzute, până pe 17 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, în cadrul celei de a V-a ediții a evenimentului "Cinema în aer liber".