„Another Round”. Pentru toată lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/another-round-pentru-toata-lumea/

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 aprilie 2021

„Another Round” este exemplul tipic de film european de autor care cere imperios unanimitate şi nu acceptă un refuz. Un produs care străluceşte, bine şlefuit, făcut cu precizie după o reţetă certificată. Un feel-good movie, care ştie să amestece însă în dozaje perfecte dulcele cu amarul şi să livreze nişte adevăruri universale despre viaţă.

În fond, ce spectator nu s-ar regăsi în cel puţin unele din problemele celor patru protagonişti, chiar dacă e vorba de profesori de liceu blazaţi, bărbaţi care se dedau unui experiment cu alcool pentru a ieşi din amorţeala existenţială?

Desigur că succesul său poate fi explicat şi prin faptul că surprinde spleen-ul europeanului fără griji materiale (de dinainte de pandemie, că între timp sursele de angoasă poate s-au schimbat puţin), o temă veche şi dragă cinema-ului de artă de pe continent, cam din perioada sa de glorie modernistă, postbelică, atunci când astfel de subiecte erau monedă curentă.

E un paradox. Îţi dai seama în orice moment unde te va duce scenariul semnat de Thomas Vinterberg şi Tobias Lindholm, vechi colaboratori. Bineînţeles că fiecare personaj central va primi partea sa de atenţie, chiar dacă în prim-plan e protagonistul jucat de Mads Mikkelsen, şi îşi va arăta deopotrivă latura luminoasă şi zonele întunecate.

Iar pe aceste trasee emoţionale, pe care fiecare dintre noi a mers deseori în explorările sale cinefile, sunt presărate mici surprize de moment şi obstacole mereu surmontabile.

Totul e croit după acea şcoală de scenaristică potrivit căreia un film trebuie să se prezinte în lume în haine de gală, pentru a face o impresie frumoasă şi a nu deranja pe nimeni. Şi, dacă se poate, să fie şi cool.

Totuşi, e ceva ce scapă standardizării (care afectează în primul rând scriitura, dar atinge pe alocuri şi regia, ajunsă un avatar domesticit al unei viziuni altădată radicale, neconcesive, obraznice, la care Lars von Trier, colegul de mişcare artistică al lui Thomas Vinterberg, nu a renunţat nici acum).

E vorba de o anume melancolie care se acumulează de la o scenă la alta, până la explozia finală, şi asta cred că e rezultatul stilului direct şi cald, lipsit de preţiozitate, în care Vinterberg îşi priveşte personajele, în ciuda limitelor evidente pe care le impun firele narative.

Apoi, bineînţeles, e chipul unic, atât de expresiv şi de cinematografic, al lui Mads Mikkelsen, care face unul din marile sale roluri, într-o carieră ce nu a dus lipsă de interpretări uşor de ţinut minte.

E printre puţinii actori care pot face credibilă o scenă de dans apărută de nicăieri, lăsând senzaţia că e cel mai firesc lucru din lume.

„Another Round” este distribuit în România de Ban Unicorn.



28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.