„Antigona” de Sofocle, la Teatrul Bulandra!
https://www.ziarulmetropolis.ro/antigona-de-sofocle-la-teatrul-bulandra/

La Teatrul Bulandra au început repetiţiile la spectacolul „Antigona” de Sofocle, a cărui premieră este programată pentru 15 aprilie.

Un articol de Liliana Matei|2 martie 2020

„Lumea crede că Antigona este o eroină, iar Creon un tiran. Nu cred că aceasta a fost intenția lui Sofocle, pentru că el, asemeni lui Shakespeare sau Homer, cunoștea multiplele fațete ale ființei umane. Cred că piesele clasice precum Antigona sunt asemeni unui secret sacru, sunt aurul care trebuie descoperit”, precizează regizorul Stathis Livathinos, „probabil unul dintre cei mai interesanți regizori din actualul spectru teatral european”, director artistic al Teatrului Național al Greciei în perioada 2015-2019.

Livathinos, al cărui faimos spectacol „Iliada” după Homer a făcut înconjurul lumii, montează pentru prima dată în România, dar a semnat succese premiate în multe ţări. A şi predat teatru în diferite universități din Grecia, Rusia, precum și la Harvard, în SUA.

Din distribuție fac parte exclusiv actori ai teatrului Bulandra, selectaţi de către regizor în urma unui masterclass de patru zile: Andreea Bibiri, Alexandra Fasolă, Anca Androne, Silvana Negruțiu, Cornel Scripcaru, Constantin Dogioiu, Alin State, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Adrian Ciobanu, Lucian Ifrim, Maria Veronica Vârlan.

Din echipa artistică a spectacolului Antigona de Sofocle mai fac parte scenografele teatrului Bulandra Maria Miu și Nina Brumușilă, Mirela Năstăsache (dramaturgia), Daniel Jinga (muzica), Marian Șușu (coregrafia).

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.