Apa de mină – te tulbură
https://www.ziarulmetropolis.ro/apa-de-mina-te-tulbura/

„Apă de mină’’ de Csaba Syekely de la Teatrul Act din Bucureşti sondează universul satului transilvănean postcomunist: erodat de mizerie, sărăcie şi lipsa locurilor de muncă, s-a transformat într-o hazna în care cei mai mulţi se scufundă. Spectacolul se construieşte pe un text foarte bine scris de dramaturgul târgu-mureşan şi pe jocul inspirat al celor cinci actori.

Un articol de Corina Dima|14 martie 2016

Dacă la început ai impresia că priveşti o scenă „firească’’ a spaţiului rural (de oriunde din România postcomunistă) – cu preotul din sat şi fiul său adoptiv (care ajută ca îngrijitor în biserică), cu învăţătorul satului şi cu fiica sa (găzduiţi, prin bunăvoinţa clericului, în locuinţa acestuia, după ce le-a ars casa într-un incendiu), cu o guvernantă uitucă care trebăluieşte de zor… treptat, tabloul se transformă într-o lume macabră. O lume decăzută, fără principii sau valori – cu furturi, abuzuri sexuale, mult alcool şi înjurături (extrem de plastice şi originale!); un univers neagru care se ascunde sub faţada perversă a bunelor intenţii, bunătăţii şi mărinimiei.

Preotul, care ar fi trebuit să fie sprijinul spiritual al întregii comunităţii, este cel care face cele mai multe fărădelegi, ascuns după evlavia prefăcută a sutanei. Descoperi, treptat, un tablou dezolant care îţi lasă un gust amar. Gustul amar al faptelor devoalate progresiv,este accentuat de Csaba Székely cu foarte multe replici pline de umor, un umor de esenţă tare (o combinaţie rar întâlnită în peisajul teatral dâmboviţean).  Un fel de râsu-plânsu şocant în care lacrimile îţi stăruie în ochi de uimire şi râmâi transfigurat, înmărmurit, cu un nod în gât.

Alexandru Potocean, în rolul lui Morton, reuşeşte să creeze un rol magistral – de la tânărul umil, tâmp şi retardat care pare că are nevoie permanentă de ajutor, la tânărul puternic, cu accese de furie şi revoltă, care înţelege perfect realitatea (şi se protejează sub masca omului neajutorat), la artistul care ciopleşte pe ascuns statuete de lemn sau poetul care îi citeşte poezii despre mare (fără rimă) iubitei; mare pe care nu a văzut-o însă niciodată.

El reprezintă licărirea de speranţă, dorinţa de schimbare şi de viaţă cinstită. Dar nu poate să lupte când totul în jurul său se năruie. Aşa cum apar sentimentele lui frumoase, într-un mod diafan, neaşteptat şi subtil, precum spuma unui val, la fel de repede dispar, sunt acoperite de puhoiul negru, de valurile învolburate atotstăpânitoare.

În rolul preotului din sat, Ioan Coman întruchipeză cu mult realism un personaj complex, într-o duplicitate permanantă; actorul Alin Florea, expansiv şi prezent, este învăţătorul, în căutarea dreptăţii, cu un simţ atrofiat al valorilor; Irina Antonie – fiica cea credulă şi naivă a învăţătorului; Virginia Mirea joacă un rol sugestiv, cheie.

Alexandru Potocean  şi Virginia Mirea, alias Marton şi Iren, personajele care întruchipează aparent oameni care au pierdut reperele realităţii,  sunt de fapt cei care păstrează, aşa cum pot ei, sub masca nebuniei, tainele valorilor umane. Dar „ Dumnezeu nu mai vede ce se întâmplă’’ pe acele meleaguri.

Despre dramaturgul Csaba Syekely şi ’’Apă de mină’’

’’Apă de mină’’ reprezintă ultima parte din seria ’’Trilogia minelor’’ semnată de dramaturgul de limbă maghiară Csaba Székely, alături de ’’Flori de mină’’ şi ’’Beznă de mină’’, triptic care surpinde viaţa  satului transilvănean, pe fondul dispariţiei locurilor de muncă. Primele două părţi au fost jucate în limba maghiară la Târgu Mureş iar spectacolul ’’Apă de mină’’ şi-a făcut debutul în limba română la Teatrul Act în anul 2015, piesa jucându-se înainte la Budapesta şi la New York (ca spectacol-lectură).

Dramaturgul Csaba Székely(născut în Târgu Mureş, crescut în Arad şi educat în Cluj) este mai cunoscut în străinătate (decât în ţara natală), unde a fost recunoscut şi cu câteva premii:  Asociaţia Criticilor de Teatru din Ungaria l-a premiat de mai multe ori şi Societatea Autorilor din Marea Britanie i-a acordat premiul pentru cel mai bun scenariu radiofonic pentru piesa ’’ Vă plac bananele, tovarăşi?’’– BBC Audio Drama Award şi Imison Award, fiind primul scriitor ne-britanic nominalizat la acest premiu.

INFO

Apă de mină – de Csaba Székely; Traducere: Sandor Lasylo.

Distribuția: Ioan Coman, Alexandru  Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea, Irina Antonie.

Proiect coordonat de Oana Stoica. Mulțumiri speciale domnului Alexandruu Dabija.

Muzica: Bobo Burlăcianu, Scenografie: Vladimir Iuganu.

Durata: 90 min fără pauză; Preţ bilet: 35 de lei. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani. Teatrul Act: CaleaVictoriei 126, sector 1, Bucureşti.

FOTO: Adi Bulboacă

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]