„Aprobarea celorlalţi este un stimulent de care este bine uneori să ne ferim”. – Paul Cézanne (19 ianuarie 1839 – 23 octombrie 1906), considerat cel mai mare înnoitor al picturii la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Un articol de Petre Ivan|19 ianuarie 2015
Despre arta lui Paul Cezanne şi-au dat mulţi cu părerea. Unul dintre aceştia este Guillaume Apollinaire (1880-1918), faimosul poet, contemporan cu Cezanne, şi un foarte bun cronicar de artă. Iată ce scria Apollinaire în Paris-Journal, la începutul anului 1910, despre una dintre expozitiile lui Cezanne:
“(…) Cezanne, ca toţi artiştii de geniu, a ştiut să rămână extraordinar de tănăr până la sfârşitul vieţii. Şi a mai ştiut să imprime compoziţiilor sale o măreţie şi o personalitate neobişnuite. Nimeni nu l-a întrecut în arta compoziţiei.
Priviţi minunatele şi numeroasele studii după Doamna Cezanne. Stofele din Jucătorii de cărţi, amintesc de faldurile draperiilor lui Giotto. Admirabilele Femei scăldându-se opun un argument hotărâtor criticilor care altădată cleveteau în fel şi chip: Cezanne n-a ştiut să picteze nuduri!
Femei scăldându-se, de Paul Cezanne
Copacii din peisajele delicate au o înfăţişare aproape omenească. Întreaga operă a lui Cezanne respiră adevăr; el înnobilează acuarela cea mai fugitivă, schiţa cea mai rapidă. Înzestrat cu daruri excepţionale şi posedând o ştiinţă desăvârşită, Cezanne a ştiut să se lase-n voia tuturor cutezanţelor care-l animau.
Îndrăzneala lui înspăimântă uneori, în ea întrezărim cel mai clar eforturile, îndoielile şi durerile sale. Mai mult decât oricine, Cezanne te duce cu gândul la Pascal. Harul literar al celui din urmă era de aceeaşi natură ca harul plastic al celui dintâi. Din tot ce au exprimat şi unul şi celălalt se desprinde aceeaşi măreţie care depăşeste uneori puterea de întelegere”
Aprobarea celorlalţi este un stimulent de care este bine uneori să ne ferim. – Paul Cézanne
Foto: , Paul Cezanne (autoportret), Femei scăldându-se – wikipedia
