Ara Malikian, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/ara-malikian-la-bucuresti/

“Ca să fiu sincer, sunt foarte emoţionat că voi cânta în Bucureşti, consider că scoala românească de vioară este una dintre cele mai importante şi ştiu că publicul are standarde înalte. Vreau să fac deci un concert foarte bun şi sunt fericit că am această ocazie,” spune Ara Malikian. Peste doar câteva ore vom avea bucuria să-l vedem la Sala Radio pe  celebrul violonist spaniol de origine libaneză.

Un articol de Liliana Matei|26 mai 2016

Categoriile II și III de bilete sunt sold out și au mai rămas foarte puține bilete la categoria I în vânzare.

Ara Malikian este fără îndoială unul dintre cei mai versatili și expresivi violoniști ai generației sale, un autentic rapsod al timpurilor noaste. Arta sa  trimite constant atât  la originile armene , cât și la vasta experiență dobândită de-a lungul carierei, sau asimilarea muzicii altor culturi, cum ar fi cea orientală, central-europeană, argentiniană, sau spaniolă.

Violonistul își creează astfel un limbaj propriu prin care muzica clasică, compozițiile proprii, prelucrări ale unor teme celebre, precum și adaptări ale unor piese Radiohead sau Bjork sunt aduse în fața marelui public într-o formă seducătoare și accesibilă tuturor.

Ara Malikian se află în turneu cu un proiect ce are o semnificație specială pentru el.  Numit”15”, proiectul marchează încheierea unui ciclu în carieră și se vrea a fi un omagiu adus de către muzician publicului care l-a aplaudat pe parcursul a 15 ani de concerte susținute în fiecare colț al Spaniei sale adoptive.

Celebru pentru stilul său unic și conceptul de spectacol ieșit din tipare, impredictibilul violonist, însoțit de muzicieni de marcă, promite la București un show de neuitat.

Program

Concertul Ara Malikian 15 are loc în această seară de la ora 20’00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Bilete

Mai este în vânzare un număr limitat de bilete la prețul de 175 de lei ce  pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV)  si la punctul de vânzare Eventim de la Sala Radio, in această seară.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).