„Artă la domiciliu” la Teatrul de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-la-domiciliu-la-teatrul-de-comedie/

Spectacolul „Artă la domiciliu”, după un scenariu dramatic semnat de Dragoş Huluba, după texte de Teodor Mazilu, Dumitru Solomon, Ion Băieşu şi I.L. Caragiale, va avea premiera la Teatrul de Comedie, în regia lui Dragoş Huluba.

Un articol de Liliana Matei|24 mai 2021

Cele două reprezentații sunt programate joi 27 mai și vineri 28 mai, ora 19.00, la Sala „Radu Beligan”.

Din distribuția spectacolului fac parte Liviu Pintileasa (El, Leonida, Lunganul), Smaranda Caragea (Ea, Efimița, Femeia din lift), Simona Stoicescu (Fata, Grasul), Angel Popescu (Soțul fetei, Domnul din lift), Răzvan Krem Alexe (Prezentatorul), Violeta Huluba (Soția, Bătrâna, Doamna din lift) și Dragoș Huluba (Soțul, Bătrânul, Bărbatul din lift, Musafirul nocturn). Decorul este semnat de Teodor Badiu, iar costumele de Violeta Huluba.

„Mi-ar plăcea ca acest spectacol să vorbească despre el-ea, alb-negru, sus-jos, scenă-sală, actor-spectator, teatru-antiteatru, despre această lume a contrariilor în care trăim, o lume a unui permanent show în care suntem mereu în conflict cu cei din jur, dar și cu noi înșine. Pare că am ajuns să ne deranjăm unii pe alții și nu ajungem să punem punct acestei gâlcevi universale tocmai pentru că nu știm exact când, cum și de ce a început totul”, spune Dragoș Huluba. „Oh, de ce există pe lume oameni care îi împiedică pe alții să trăiască! spune un personaj din „Liftul” lui Dumitru Solomon. Și atunci care mai e locul teatrului în tot acest vârtej? Și când spun loc, mă refer chiar la sensul lui de bază. Pe scenă? În sală? Pe stradă? Online? La domiciliul clientului? Nu am căutat un răspuns la această întrebare. Noi doar am pus semnul întrebării. Ah, și să nu uit: nu ne-am luat prea în serios. La urma urmei e mai bine să râzi de toată această nebunie în care trăim”, mai spune regizorul.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.