Articole inedite în cel mai recent număr al CONCEPT
https://www.ziarulmetropolis.ro/articole-inedite-in-cel-mai-recent-numar-al-concept/

Revista CONCEPT – editată de Departamentului de Cercetare din cadrul UNATC – a ajuns la numărul 10 (vol. 9-10 – nr. 2/2014 şi nr. 1/2015). Zece volume acoperind cinci ani de spectacole, cercetări teatrale, conferinţe, oaspeţi şi evenimente care s-au întâmplat la adresa din strada Matei Voievod 75-77 sau în spaţii şi locaţii partenere.

Un articol de Liliana Matei|29 iunie 2015

Primul articol cu care se deschidea primul număr al CONCEPTULUI (vol.1/nr.1/mai 2010) era semnat de Gary Schwartz – director al The Spolin Players şi Inituitive Learning Systems, care revela puterea jocului şi nevoia de a ne juca.

Cinci ani mai târziu, numărul 10 se deschide cu un material-dosar dedicat regizorului Radu Penciulescu, care de curând a împlinit 85 de ani. Materialul prezentat cuprinde şi un interviu realizat acum 43 de ani de o studentă a secției Teatrologie-Filmologie cu Radu Penciulescu şi apărut în revista IATC-ului, atunci coordonată de nimeni altul decât George Banu, asistent IATC. Iar studenta este chiar doamna Ludmila Patlanjoglu.

Revista CONCEPT este acreditată CNCS categoria B şi indexată în baze de date internaţionale precum CEEOL şi SCIPIO, reprezentând un material consistent de analiză şi introspecţie al unei universităţi care nu-şi propune numai să educe, ci să creeze noua generație a elitelor culturale românești.

Revista e mediu fertil pentru idei şi experienţe în domeniul cercetării artistice şi ştiinţifice, ordonate într-o rigoare academică a cărei garant este lect. univ. dr. Mihaela BEŢIU, redactorul-coordonator al tuturor numerelor de până acum.

Pe parcursul celor cinci ani de existență, revista a publicat şi materiale inedite, semnate de nume sonore ale teatrului mondial (atât practicieni, cât şi teoreticieni): Richard Schechner, George Banu, Monique Borie. Au fost publicate lucrări ale simpozionului de shakespeorologie organizat de către Festivalul Shakespeare de la Craiova.

CONCEPT este un spațiu de libertate academică unde se întâlnesc practicieni şi teoreticieni, maeştri şi studenţi, profesori de teatru şi de film, cercetători din UNATC şi din alte universităţi de profil din ţară şi din lume, cadre didactice şi de cercetare din mediul universitar şi cadre didactice din mediul preuniversitar.

Manifest

„Într-o lume digitală, în care înregistrăm spectacole, le fotografiem, le postăm online – credem în memoria hârtiei. CONCEPT, an de an, scrie despre toate spectacolele generaţiilor care-şi termină studiile, atât la nivel de master, cât şi la nivel de licenţă. Primele cronici ale unora dintre studenţii-absolvenţi vor fi fost în CONCEPT. Primele articole ale unora dintre cercetătorii domeniului, vor fi fost în CONCEPT“, spun realizatorii revistei.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.