„Ascultă 5 minute de muzică clasică” – 10 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/asculta-5-minute-de-muzica-clasica-10-ani/

Să asculţi muzică clasică la mall sau când îţi faci cumpărăturile la un hipermarket? Da, pentru că din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie şi octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme.

Un articol de Liliana Matei|30 septembrie 2020

În octombrie 2020, proiectul îi este dedicat lui Ludwig van Beethoven, aniversat la 250 ani de la naștere: în fiecare zi a lunii octombrie, câte o lucrare beethoveniană.

Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul și business-ul românesc,  care au susținut inițiativa cu entuziasm, observând impactul pozitiv pe care campania o are și asupra propriilor angajați, și asupra clienților lor din întreaga țară: Carrefour România, Cora România, Mega Image, Mobexpert, Dedeman, Leroy Merlin, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, CRH România, Iulius Mall din Iași, Timișoara, Cluj și Suceava, Mood Media, Palas Mall Iaşi, ParkLake Shopping Center, PwC România, Vivo Pitești și Baia Mare, Arena Mall din Bacău, Hello Shopping Park din Bacău.

O altă latură a proiectului se derulează în școlile românești, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” fiind un program național la care, în ultimul an școlar, 2020-2021, au participat peste 191.000 elevi din București și 31 de județe.

Concerte pentru aniversare

Ambasador al proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este celebrul violonist Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor Radio. Pentru această aniversare, el ne aduce tuturor un prețios cadou: premiera înregistrării audio-video a concertului susținut la Sala Radio pe 16 septembrie, în cadrul turneului Stradivarius 2020. Filmul poate fi urmărit pe contul facebook Radio România Muzical joi, 1 octombrie, de la ora 20.00.

Radio România Muzical a pregătit și alte surprize pentru 1 octombrie, data aniversării proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”, dar și Ziua internațională a muzicii. De la ora 19.00, poate fi ascultat în direct recitalul susținut de violoncelistul Cornelius Zirbo, finalist în cadrul competiției pentru bursa “Moștenitorii României muzicale”, organizată pentru prima dată în 2020 de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Iar de la ora 15.30, poate fi ascultată înregistrarea unuia dintre cele mai așteptate concerte ale anului 2020: Concertul de vară al Orchestrei Filarmonicii din Viena, susținut în grădina Palatului Schonbrunn din Viena pe 18 septembrie, sub conducerea lui Valery Gergiev, având pe celebrul tenor Jonas Kaufmann solist.

Mesajul ambasadorului proiectului, Alexandru Tomescu 

Dragii mei, iată că suntem la un moment important aniversar, 10 ani de campanie “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. 10 ani, mult, puțin, faceți și voi socoteala, vă dați seama câtă muzică clasică, chiar și în porțiunile astea mici homeopatice, de cinci minute, s-a putut aduna. Este o campanie extrem de interesantă, al cărei ambasador am onoarea să fiu. Duce muzica clasică peste tot unde este nevoie de ea, adică în cele mai neașteaptate locuri, în mall-uri, în centre comerciale, în bănci, în aeroporturi, în școli. Mă bucur foarte mult că are un succes deosebit, în special în rândul tinerilor. Ei sunt cei mai fervenți fani ai campaniei și cred că fiecare tânăr, fiecare copil, fiecare om, ar trebui să aibă șansa, de a intra în contact, măcar o dată, cu muzica clasică, să vadă dacă-i place sau nu. Nu-i obligatoriu să vă placă, dar dacă vă place, veți descoperi niște lumi fantastice. Acum, pentru că nu există aniversare fără un mic cadou, cadoul meu pentru cei 10 ani este chiar un concert întreg, un concert pe care l-am susținut la Sala Radio, împreună cu bandeonistul Omar Massa, în cadrul turneului Stradivarius, Piazzolla 99 se numește spectacolul. Veți vedea multe piese, cam de cinci minute fiecare, multe piese care vă vor emoționa și să nu uităm: muzica merge mai departe. Ascultați 5 minute de muzică clasică sau dacă vă place, chiar și mai mult de atât. La Mulți Ani! La Mulți Ani din toată inima și să ne revedem cu bine.”

27
/04
/14

În această seară (27 aprilie), de la ora 19.00, publicul va avea astfel ocazia să urmărească debuturile câtorva dintre tinerii balerini talentaţi ai Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti şi totodată să se bucure de muzica lui Adolphe Ch. Adam, sub bagheta lui Ciprian Teodorașcu.

27
/04
/14

Miercuri, 30 aprilie (19.00), îl veţi asculta pe Razvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, acesta cucerind publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.

10
/04
/14

Vineri, 11 aprilie 2014 (19.00), cu exact o săptămână înainte de Vinerea Mare, la Sala Radio, „artileria grea” a instituţiei artistice se reuneşte pe scenă pentru a vă dărui un concert cu Misa în si minor - Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio şi dirijorul Tiberiu Soare.

09
/04
/14

A fost numită „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”. Cu ochi de smarald, trup de felină și un farmec scenic ce radia patos şi rafinament, Virginia Zeani a electrizat publicul de operă de pe patru continente şi n-a uitat niciodată să spună că, la origine, este româncă.

09
/04
/14

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.

09
/04
/14

De la New York la Reghin, de la Sankt Petersburg la Tecuci și Lisabona. Horia Mihail e un pianist călător, gurmand și curios, care n-ar spune nu nici unui loc de pe lume. Zilele astea se află într-un turneu al cărui nume îi vine mănușă: „Pianul călător”.