Astăzi, celebra soprană Sonya Yoncheva, pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/astazi-celebra-soprana-sonya-yoncheva-pe-scena-ateneului-roman/

Celebrii solişti Sonya Yoncheva (soprană), Alexei Volodin şi Malcom Martineau (pian), precum şi Orchestra Română de Tineret susţin programul artistic al acestei zile la Festivalului Enescu, constând în arii diverse, Rapsodia a II-a de Enescu, Beethoven şi Ceaikovski.

Un articol de Liliana Matei|22 septembrie 2021

Tot astăzi, Rapsodia Română nr. 2 revine la Festivalul Enescu, cu Orchestra de Tineret și Cristian Mandeal

Concertele pot fi urmărite timp de 12 ore pe www.festivalenescu.ro

La Ateneul Român, de la ora 16.30, va avea loc un recital vocal instrumental susținut de soprana Sonya Yoncheva și pianistul Malcom Martineau. Programul cuprinde arii de compozitorii Duparc, Viardot, Chausson, Donizetti, Delibes, Puccini, Martucci, Tosti și Verdi.

La Sala Palatului la ora 19.30 va concerta  Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, solistul serii fiind pianistul Alexei Volodin. Programul cuprinde lucrări de Enescu, Beethoven și Ceaikovski.

Soprana Sonya Yoncheva (foto: Victor Santiago)

Prima lucrare a concertului din această seară, Rapsodia română în Re major op. 11 nr. 2 de George Enescu este una dintre cele mai populare și îndrăgite lucrări enesciene. Prin caracterul său exotic, puternic influențat de melosul popular, dinamismul și orchestrația spectaculoasă, această lucrare de tinerețe, cucerește publicul și interpreții, fiind nelipsită din repertoriile marilor orchestre.

Dirijorul Cristian Mandeal (foto: Virgil Oprina)

În continuarea programului vom asculta Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră  de Ludwig van Beethoven, la pian Alexei Volodin. Concertul nr. 3 a fost compus în anul 1800 și dedicat Prințului Louis Ferdinand al Prusiei, iar la premieră a fost  interpretat de Beethoven însuși.  Beethoven  a compus lucrări în toate genurile epocii, iar creației pianistice i-a acordat o deosebită atenție.  Lucrarea de față este un prototip al stilului clasicismului vienez, o muzică grațioasă, echilibrată structural și plină de seninătate și patos. Un plus pe care Beethoven îl aduce clasicismului constă în spectaculoase contraste tematice, de caracter și de nuanțe. De asemenea, tematismul muzical surprinde momente de melancolie și dramatism, chiar culminații impetuase, specifice revoluționarului compozitor, aflat la confluența dintre epoci.

Seara se încheie cu sonorități fermecătoare ale romantismului, CeaikovskiSimfonia nr. 6 în si minor op. 74, Patetica. Compusă în anul 1893, este ultima lucrare din creația compozitorului și înglobează tot ce înseamnă stilul și conținutul muzicii lui Ceaikovski, după cum anunță și titlul. Premiera a avut loc cu 8 zile înainte de moartea sa, la Sankt Petersburg, cu Ceaikovski la pupitrul dirijoral. Ceaikovski, o personalitate hipersensibilă aflată într-o permanentă luptă cu destinul, a exprimat conflictele sale interioare în creațiile sale. Pentru această simfonie și semnificația sa avem mărturia compozitorului: ,,Fară exagerare, mi-am pus întregul suflet în această lucrare”.

Foto cover: Javier del Real

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.