Astra Film Sibiu 2015, în liga marilor festivaluri europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-sibiu-2015-in-liga-marilor-festivaluri-europene/

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival va avea loc între 5 şi 11 octombrie.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2015

Un număr record de 1.500 de filme din peste 90 de țări au fost înscrise în cele 4 secțiuni competiționale ale festivalului, iar selecția oficială cuprinde 130 de pelicule din toate colțurile lumii.

Cei mai importanți regizori ai momentului: Joshua Oppenheimer, nominalizat în 2014 la Premiile Oscar, Crystal Moselle, premiată la Sundance 2015 pentru filmul The Wolfpack care va fi expus în premieră în România la AFF sau Justin Schein care în cei peste 20 de ani de activitate a realizat 60 de filme și a colaborat cu BBC, Discovery Channel sau HBO, se reunesc cu cele mai recente producții în secțiunea Internațional.

În documentarele din secțiunea Europa Centrală și de Est se reflectă subiecte de larg interes specifice regiunii. De mai bine de 2 decenii pulsul producției românești de cinema de non-ficțiune se ia la Astra Film Festival, mediul ideal pentru documentariștii români de a-și prezenta filmele într-un context internațional cu specialiști în domeniu din întreaga lume. Secțiunea Student propune pelicule realizate de regizori promițători aflați la început de drum, studenți la cele mai prestigioase universități de film din România, Austria, Olanda, Norvegia, Franța, Portugalia, China sau Cuba.

Alături de secțiunile competiționale, o serie de programe speciale întregesc programul oficial al festivalului.

În 2015, Astra Film Festival se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României ca o garanție a produsului cultural de cea mai înaltă clasă. În cei 22 de ani de existență, AFF a devenit unul dintre principalele festivaluri de cinema documentar din lume și a ajutat la consolidarea și ascensiunea cinemaului românesc de non-ficțiune dincolo de granițele României.

Astra Film Festival este un proiect de importanță strategică națională, iar de-a lungul timpului prin prezența celor mai de seamă regizori, producători, jurnaliști, organizatori de festivaluri sau reprezentanți ai instituțiilor de cultură din țară și străinătate, orașul Sibiu a devenit un punct de întâlnire între cultură și oameni de pretutindeni.

De asemenea, ediția din 2015 se află sub egida EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe, o distincție acordată celor mai remarcabile festivaluri europene de către un juriu internațional format din experți în domeniu.

”Toate eforturile depuse pentru a menține Astra Film Festival pe harta marilor festivaluri internaționale sunt apreciate la nivel înalt în fiecare an. Faptul că ediția din 2015 se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida EFFE este o dovadă clară a importanței și amplorii evenimentului, un produs cultural 100% românesc menținut la standarde internaționale pentru care girează atât experți internaționali cât și cea mai înaltă autoritate din România.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Selecția oficială a ediției din 2015 este disponibilă aici.

 

02
/02
/14

În 2 şi 9 februarie, „ Duminica filmului românesc” se adaptează în funcţie de transmisiunile sportive de Cupa Davis, respectiv Jocurile Olimpice. Astfel în aceste două duminci, TVR 2 a programat câte un singur film românesc în loc de două (filme semnate de Alexandru Tatos, respectiv Mircea Drăgan), aşa cum se întâmplă la „Duminica filmului românesc”, încă din 2013.

02
/02
/14

Jerry Seinfeld a confirmat faptul că actorii din serialul de comedie "Seinfeld" se vor reuni pentru un nou proiect. Acesta a spus că noul proiect TV reprezintă "o formă mai scurtă" şi "unică" şi că producţia va fi disponibilă "foarte, foarte curând".

30
/01
/14

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Sâmbătă și duminică, ShortsUP propune terapia prin umor de calitate, care promite să descrețească frunțile celor mai îngândurați spectatori.

30
/01
/14

Parlamentarii din Comisiile pentru cultură au păreri împărţite în privinţa interzicerii în cinematografe a filmului "Nymphomaniac. Vol. II", unii demnitari afirmând fie că prima parte a peliculei are "o abordare îndrăzneaţă", fie că sunt "prea sensibili" pentru "astfel de hidoşenii".

29
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Problema volumului doi din „Nymphomaniac“ nu o reprezintă scenele explicite de (falsă) pornografie şi sado-masochism ce au determinat CNC-ul să-l interzică, ci aparenta uzură a lui Lars von Trier, care oferă un film puţin stimulativ cinematografic pentru un autor de calibrul său.

29
/01
/14

Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - ce va fi acordată la gala de decernare a premiilor oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), pe 16 februarie, la Londra.

29
/01
/14

Nymphomaniac Vol. II, care trebuia să intre în cinematografele din România în 7 februarie, a primit la vizionarea comisiei de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea I.M.-18-XXX. Astfel, Nymphomaniac Vol. II, încadrat ca film “Interzis minorilor sub 18 ani şi interzis proiecţiei cu public”, va fi interzis tuturor spectatorilor din România.

29
/01
/14

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

28
/01
/14

Sâmbăta și duminică, pe 1 și 2 februarie, ShortsUP propune scurtmetraje internaționale premiate dar și producții autohtone ce traversează treisprezece ani de umor autentic românesc în patru scurtmetraje memorabile. Weekendul Comediei Scurte, ediția a II-a, va avea loc la Cinema Patria începând cu ora 20:00.