Atacul de la Pearl Harbour şi prima apariţie TV a lui Elvis, transformate în imagini color
https://www.ziarulmetropolis.ro/atacul-de-la-pearl-harbour-si-prima-aparitie-tv-a-lui-elvis-transformate-in-imagini-color/

Atacul de la Pearl Harbor şi prima apariţie TV a lui Elvis Presley se numără printre momentele istorice pe care Smithsonian Channel le va transforma în imagini color de înaltă rezoluţie, scrie The Hollywood Reporter.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2017

Smithsonian Channel, reţeaua americană coordonată de Showtime şi Institutul Smithsonian, a lansat unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de restaurare, propunându-şi să ”coloreze” filmările alb-negru din prima jumătate a secolului XX.

Pentru noul serial ”America in Color”, care are o durată de 5 ore, Smithsonian Channel va restaura imagini din perioada Prohibiţiei şi din Epoca Jazz, până la aselenizare şi naşterea rock and roll-ului.

Filmările cuprind imagini cu barurile ilegale din anii 1920, cu preşedintele Franklin Roosevelt în timpul marii crize economice, scene din atacul supriză de la Pearl Harbor şi debutul la televiziune al lui Elvis Presley, la show-ul lui Ed Sullivan.

Compania britanică de producţie Arrow Media, care deţine în palmares ”Live from space” al National Geographic şi documentarul ”Sherpa” nominalizat la BAFTA, este cea care va produce acest serial, se va ocupa de colorizare şi de restaurarea imaginilor la înaltă rezoluţie.

”Acest serial arată America aşa cum nu a mai fost văzută niciodată – ia poveşti pe care toată lumea crede că le cunoaşte şi le spune într-un cu totul alt mod”, a spus Tom Brisley, director de creaţie la Arrow Media.

”America in Color” va debuta la Smithsonian Channel în Statele Unite vara aceasta. Săptămâna viitoare, reţeaua de televiziune va fi prezentă cu acest proiect la târgul de conţinut digital de la Cannes.

Foto: Elvis  – elvis.com

28
/05
/15

Într-o zi de 28 mai (1999), după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, era expusă din nou publicului. Vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și nu pot rămâne în faţa tabloului mai mult 15 minute.

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.