Au mai rămas câteva zile până la întâlnirea cu Gregory Porter, la Sala Palatului
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-mai-ramas-cateva-zile-pana-la-intalnirea-cu-gregory-porter-la-sala-palatului/

Gregory Porter, una dintre cele mai îndrăgite voci de jazz din lume, aflat în turneu mondial, ajunge la Bucureşti pe 24 aprilie pentru a prezenta în premieră, la Sala Palatului, discul „Take me to the Alley”, apărut în 2016.

Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2017

Albumul, câștigător al premiului Grammy pentru Best Vocal Jazz Album a urcat pe locul 1 în Apple Music în țări precum Japonia, Canada, Australia, Africa de Sud, Brazilia, Marea Britanie sau Franța și a fost primit cu entuziasm de fani și criticii muzicali.

Porter, un mama`s boy autentic – după cum se declară, a fost până la 40 ani un secret bine păstrat. Apoi, oamenii i-au auzit vocea care vine ca un colac de salvare în caz de scufundare și te conduce lin prin apele tulburi. A fost nevoie de peste zece ani de momente bune și momente grele strânse laolaltă în viața lui Porter, ca secretul să poată ieși la iveală pentru o lume-ntreagă. După o perioadă de concerte în cluburile de jazz din Harlem, muzicianul – care a deraiat brusc de la o carieră promițătoare ca fotbalist din cauza unei accidentări ireparabile la umăr -, înregistrează albumele Water în 2010 și Be Good în 2012. Recunoașterea internațională vine odată cu apariția pe piață a discului Liquid Spirit, scos de Blue Note Records în 2103, disc care a intrat în Top Ten UK Charts cu vânzări de peste 100.000 de unități, și care i-a adus lui Gregory Porter primul Grammy.

Take me to the alley, melodia care dă numele ultimului albumul este un preview pentru copilăria lui Porter. O vedem hașurată în cuvinte pe muza lui, mama cea puternică în rol de bun samaritean pentru cei din jur, indiferent de împrejurări. Don`t lose your steam este o piesă – imperativ pentru tinerii care nu au suficientă încredere de sine și un apel să nu-și piardă capul, dar nici visele.

Concert_GREGORY_PORTERAvând ca ingrediente de bază eșecurile, îndoielile, dezamăgirile și victoriile personale, ultimul album al acestui Nat King Cole actual empatizează, vine aproape de noi și vorbește sincer atât despre inegalitățile dintre rase cât și despre suferința după persoana iubită. Pentru Porter, mai presus de bravada improvizației muzicale este mesajul clar care trebuie să încălzească sufletele cât mai multor oameni.

Porter e departe de a fi tributar unei zonei clasice sau de standards. Vocea lui nu e doar extraordinară, ci și originală, în toate sensurile, artistul făcând dintr-o muzică destinată inițial protestului, o chemare din suflet căreia nu-i poți opune rezistență.

Biletele la acest eveniment costă 120, 150, 180, 220, 260 de lei în funcție de categorie și se găsesc în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas, CinemaPro), online pe www.eventim.ro, dar și la casieria Sălii Palatului. Concertul Gregory Porter este prezentat de Twin Arts. Detalii pewww.twinarts.ro și paginile de Facebook Jazz Night Out și Twin Arts.

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

14
/03
/17

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicație Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naționale Radio.

13
/03
/17

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.

13
/03
/17

Prima adaptare pentru operă a celebrului album rock "The Wall" al trupei britanice Pink Floyd a fost un mare succes sâmbătă la Montreal, unde a și încolțit ideea acestui concept în imaginația fondatorului formației, Roger Waters, în urmă cu 40 de ani. Basistul și creatorul Pink Floyd a fost aplaudat minute în șir în picioare.

09
/03
/17

Richard Clayderman a revenit în 2017 în România, într-un turneu organizat de Phoenix Entertainment. De Ziua Femeii, The Prince of Romance, cum este supranumit artistul francez Richard Clayderman, s-a aflat la Sala Palatului din București. Spectacolele din acest se desfășoară între 6 și 10 martie în Timișoara, Târgu-Mureș, București, Constanța și Galați.