Martie, luna ritmurilor cu personalitate, la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/martie-luna-ritmurilor-cu-personalitate-la-opera-comica-pentru-copii/

După ce a sărbătorit ziua de 8 martie cu spectacolul-eveniment, intitulat „Historia de un Amor”, Opera Comică pentru Copii continuă periplul prin ritmurile latine, cu premiera „Underground Tango”, care va avea loc pe 24 martie, în cea mai nouă sală a instituţiei, Sala UnderGrant.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2017

Dedicat feminității și sentimentelor pe care le inspiră, „Historia de un Amor” a fost un concert susținut de Orchestra Operei Comice pentru Copii, dirijată de Gheorghe Iliuță, și de invitații speciali: soprana Raluca Oprea, pianista Ioana Maria Lupașcu și dansatorul de flamenco Lucas Molina.

Timp de 90 de minute, spectatorii au fost purtați, pe ritmurile lui Astor Piazzola, Carlos Gardel sau Fernando Obradors, până în însorita Spanie, unde a apărut și s-a dezvoltat temperamentalul dans flamenco.

Finalul lunii martie aduce în prim-plan tango-ul argentinian, într-un spectacol pregătit să impresioneze cele mai critice priviri.

Aranjamentul muzical pentru șapte instrumente și perechile de dansatori din Baletul Operei Comice pentru Copii vor face din „Underground Tango” o experiență memorabilă, atât pentru pasionații de tango, cât mai ales pentru cei care interacționează pentru prima dată cu acest mod de exprimare.

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 8 spectacole în premieră: „Pinocchio” (la Sala Mare), „Concert-lecție de Pian”, „Salonul de Musical”, „Concert-lecție de Vioară și Pian”, „Directorul de Teatru”, „Concert-lecție de Harpă” (la Salonul Mozart), „Ivan Turbincă” și „Harap Alb” (la Sala UnderGrant). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii Historia de un Amor_1 Historia de un Amor_4 Historia de un Amor_5

Foto: Historia de un Amor , Opera Comică pentru Copii – operacomica.ro

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.