Au mai rămas zece zile până la Excelsior TEEN-FEST!
https://www.ziarulmetropolis.ro/au-mai-ramas-zece-zile-pana-la-excelsior-teen-fest/

Doar zece zile îi mai despart pe adolescenţi de întâlnirea cu TEEN-FEST, singurul festival de teatru profesionist care le este dedicat în exclusivitate.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2019

În perioada 29 septembrie – 6 octombrie 2019, ei vor putea urmări, sub genericul Cine sunt EU?, 12 spectacole care vorbesc despre ei, povești clasice transpuse în viziuni regizorale moderne sau creații scenice inedite despre provocările vieții de adolescent.

TEEN-FEST le propune adolescenților și o altfel de întâlnire cu lumea teatrului și a artelor conexe, oferindu-le ocazia de a fi nu doar spectatori, ci și creatorii și protagoniștii unor povești. Astfel, în programul acestei ediții de festival, spectacolele prezentate în secțiunile principale, Reborn Classics și Teen Attitude, vor fi completate cu evenimentele prezentate în cadrul secțiunilor conexe (Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight, Atelierul de artă fotografică, #teatruînlicee, Ieri vs. Azi și #împreună), evenimente cu un puternic rol formativ.TEEN-FEST

Conceput ca un spațiu al intersecțiilor creative, Maratonul Adolescenței Teens in the Spotlight aduce în prim-plan spectacole de teatru tânăr, concerte, proiecții foto și momente de improvizație susținute chiar de liceeni.

La Atelierul de artă fotografică Cine sunt EU?, tinerii vor descoperi prin intermediul obiectivului, definiții subiective ale lui Eu reflectat în realitatea cotidiană. Tot despre căutarea unor posibile răspunsuri la întrebarea leitmotiv Cine sunt EU? este vorba și în expoziția lucrărilor realizate de elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, lucrări expuse, pe întreaga durată a Festivalului, în foyerul Teatrului EXCELSIOR.

Secțiunea #împreună este dedicată tinerilor cu dizabilități senzoriale și face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Teatrului Excelsior ce facilitează tinerilor cu deficiențe senzoriale accesul la spectacolul de teatru prin folosirea unor mijloace tehnice auxiliare, dovedind astfel că artele spectacolului pot fi un eficient vehicul al incluziunii sociale.

TEEN-FEST Ca în fiecare an, TEEN-FEST iese din sala de spectacol și ajunge și în curtea școlii (#teatruînlicee) – anul acesta, sub forma unui performance realizat de un invitat surpriză, inspirat de tema noii ediții.

Excelsior TEEN-FEST va aduce, așadar, în peisajul cultural bucureștean opt zile pline de spectacole, ateliere, concerte și invitați speciali care conturează o nouă ediție ce stă anul acesta sub semnul explorării propriei identități.

Biletele se pot rezerva exclusiv prin e-mail ([email protected]) sau telefonic (0728.972.672), iar achiziționarea acestora se realizează exclusiv în ziua spectacolului, de la casa de bilete a teatrului unde se desfășoară acesta, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de începere.

Programul Festivalului este disponibil pe https://www.teatrul-excelsior.ro/programul-excelsior-teen-fest-2019/. Veștile despre TEEN-FEST circulă repede pe website-ul Teatrului EXCELSIOR, http://www.teatrul-excelsior.ro/teen-fest/ și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Teatrul-Excelsior-Bucuresti.

Foto: TEEN-FEST – facebook

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.