Autoportretul unei fete cuminti, marele premiu la Festivalul Crossing Europe
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-unei-fete-cuminti-marele-premiu-la-festivalul-crossing-europe/

Lungmetrajul „Autoportretul unei fete cuminţi”, de Ana Lungu, a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film Crossing Europe din Linz, Austria

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2015

Premiul, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat, ex-aequo, peliculei regizate de Ana Lungu şi coproducţiei „Varvari/ Barbarians” (Serbia, Muntenegru, Slovenia), în regia lui Ivan Ikić.

Distincţia acordată de juriul de la Linz se alătură celor două premii pe care filmul „Autoportretul unei fete cuminţi” le-a primit la sfârşitul săptămânii trecute la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti: trofeul publicului şi cel pentru cea mai bună regie.

Lungmetrajul va fi proiectat luna viitoare la Bucureşti, la Festivalul Filmului European. Pelicula va fi prezentată la Cinema Pro, pe 10 mai, de la ora 20.30, în prezenţa echipei lungmetrajului.

După proiecţie, regizoarea Ana Lungu, producătoarea Anca Puiu şi echipa lungmetrajului vor participa la o sesiune de întrebăriAutoportretul unei fete cuminti şi răspunsuri, moderată de criticul de film Andrei Rus.

Premiera filmului în cinematografe va avea loc pe 25 septembrie, pelicula fiind distribuită de Mandragora.

„Autoportretul unei fete cuminţi” spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o „familie bună”.

Personajul, intrepretat de actriţa de teatru Elena Popa, îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex (Andrei Enache) şi Michelle (Iris Spiridon), şi întâlnirile – rare, dar mult aşteptate – cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relaţie amoroasă.

După mutarea părinţilor, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din Bucureşti şi se hotărăşte să-şi ia un câine – dorinţa ei din copilărie.

Din distribuţie fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinţii regizoarei, Dan şi Magdalena Lungu, şi producătoarea Anca Puiu.

„Autoportretul unei fete cuminţi” este un proiect sută la sută independent, realizat de casa de producţie Mandragora, cu participarea Papillon Film, Castel Film şi Cinelabs România.

Foto: Autoportretul unei fete cuminti – cinemagia

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.