„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, câștigă Ursul de Aur la Berlinale
https://www.ziarulmetropolis.ro/babardeala-cu-bucluc-sau-porno-balamuc-de-radu-jude-castiga-ursul-de-aur-la-berlinale/

Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude este marele câştigător al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, fiind recompensat cu Ursul de Aur.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2021

Radu Jude a câștigat marele premiu după șase ani de când a primit Ursul de Argint pentru regia „Aferim!”.

Juriul internațional, alcătuit din şase regizori premiaţi în trecut cu marele trofeu la Berlinală, între care Adina Pintilie, a anunțat vineri câștigătorii competiției, iar trofeele vor fi acordate într-o gală ce va avea loc în luna iunie a acestui an.

Pentru producătorul Ada Solomon, acesta este al doilea Urs de Aur obținut de-a lungul carierei, după „Poziția copilului” (2013), regizat de Călin Peter Netzer.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost singurul film românesc din selecția Berlinalei din acest an.

Este o producție microFILM în coproducție cu Paul Thiltges Distributions, Endorfilm, Kinorama, realizată cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, Croatian Audiovisual Centre, Artekino International în asociere cu Bord Cadre Films, Sovereign Films și susținută de Televiziunea Română, Covalact, Aqua Carpatica.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean,  Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache și Ilinca Hărnuț.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie, iar de costume, Cireșica Cuciuc. Producător este Ada Solomon și coproducători sunt Paul Thiltges, Adrien Chef,  Jiří Konečný și Ankica Jurić Tilić.

În urma premierei mondiale, care a avut loc pe 2 martie, The Hollywood Reporter a titrat că filmul este „o usturătoare satiră socială despre sex, minciuni și casete video”.

„Jude rămâne o voce originală îndrăzneață în cinema-ul european modern, cu lucruri importante de spus și moduri tot mai aventuroase de a le spune… Delicios de nebune”.

Variety l-a considerat „provocator și profan”, „unul dintre primele exemple de operă autentică de autor care au apărut într-o lume răscolită de Covid-19”. „Se simte ca fiind revoluționar. O simplă premisă poate servi ca portal spre o critică socială profundă, pentru cei dornici să facă pasul hotărâtor”.

Deadline l-a văzut ca pe „un rechizitoriu nimicitor asupra României moderne”. Subliniind umorul negru, filmul „este profund inconfortabil și revelator, stimulează gândirea, e jucat bine și își apără punctul de vedere cu o claritate remarcabilă, având în vedere vibratoarele prezentate”.

Screen Daily a comentat că filmul este „o operă îndrăzneață a agentului provocator Radu Jude”. Despre lungmetrajul cineastului, publicația a scris că este „cea mai conflictuală lucrare fără remușcări pe care am văzut-o de la Jude și, probabil, de la oricare regizor român”.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume”- premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.  Anul trecut, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).

13
/04
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ajunge anul acesta la cea de-a 20-a ediție ce se va desfășura între 14 și 20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.

12
/04
/23

În luna mai, Warner TV transformă ziua de marți în ziua Rambo. În fiecare săptămână, celebrul personaj interpretat de Sylvester Stallone va avea parte de acțiune în filmele „First Blood”, „Rambo: First Blood Part II” și „Rambo III”.

06
/04
/23

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.