În peisajul teatral contemporan un epifenomen ia amploare şi prinde proporţii, cel mai probabil din lipsa de atenţie alocată explicit acestui unghi neexplorat de acţiune artistică.
Un articol de Alexandru Filimon|3 aprilie 2019
În tabloul repertorial general, teatrele ce se luptă pentru un public fidel sau aplică orbește tipul filosofiei catch all uită că teatrul românesc se reîmbogățeste și cu o abordare clasică cu spirit de junețe prevăzut și dozat excelent de o forță taumaturgică specifică, pe care uneori tinerețea o poartă cu sine. Poate aici avem un caz când putem afirma cu sinceritate că tinerețea e o virtute. La ce mă refer mai exact?
Deja există o tradiție la Liceul Jean Monnet din București de a face o figură bună în climatul teatral din România. Detalii aici. Există un festival de ani buni cu rezultate remarcabile. Mai multe detalii se găsescaici și aici în legătură cu acest subiect. Punerea în scenă a unor spectacole bune a devenit o tradiție la acest liceu din capitală unde pare că se aplică principiul simplu că: valoarea primează, cel puțin în cazul teatrului dacă nu și în alte sfere ce țin de arte.
Spectacol ”Bădăranii” pus în scenă la Jean Monnet, în luna martie, de actorul Valentin Corneanu și actrița Crenguța Hariton, cu elevii de aici, este o înțelegere profundă a teatrului și a poftei de teatru ce vine dinăuntru.”Bădăranii”(scris de Carlo Goldoni) ne aduce pe tapet un mod clasic de a înțelege prin râs și farmec viața ce compune teatrul, identificând un râsu-plânsu modern cu multă eleganță. Această iscusință regizorală nu poate fi decât fructul copt al unui crez artistic sincer în valoarea teatrului, în perenitatea lui și în simplitatea lui de a explora infinit natura umană. Speculând, cumva regizoral, candoarea celor tineri, Corneanu și Hariton izbutesc să umple golurile jocului actoricesc ce vin natural pe fondul lipsei de experiență existențială și profesională a micuților aruncați pe o scenă cu prea puțin decor și cu un preaplin sufletesc ce-și propune a fi ștors la maxim.
Acest merit regizoral este dublat de plonjarea lor în extreme controlabile reușite și catapultarea lor spontană în miezul unor realități ce necesită dublul limbaj, disimularea, și alte elemente de joc actoricesc la un nivel ridicat. Textul este destul de greoi ca limbaj, replici, din perspectivă actuală, și meritul de a fi jucat inteligent pe scenă de elevii acestui liceu îi apaține regizorului ce are un talent ambivalent unic de a fi o dădacă cu pretenții monoparentale, artistic desigur, și un director de scenă ce nu lasă prea multe virgule să se strecoare fortuit pe lângă vreun personaj. Umorul stors de la acești copii este contagios.
Copiii? Ce putem spune despre ei! Copiii s-au 
descurcat de minune. Pe scenă am simțit improvizația, candoarea, inteligența, evoluția lor. Umorul unora a fost formidabil. Cel mai frumos cred că este faptul că acești copii nu știu exact ce au reușit pe scenă. Adevărul cât ne este nouă dat să-l cunoaștem e că ”Bădăranii” e unspectacol care poate concura, cu puțin lucru desigur, în special scenografic, cu spectacole consacrate din București. Copii pot da și lecții!
Până una alta, ”Bădăranii” e un model teatral de poftă de viață și de scenă îmbinată inteligent cu candoarea junilor ce aspiră să devină actori cel puțin în ochii unui public restrâns deocamdată. Câțiva dintre ei au talentul de a fi actori profeșioniști. La cum ne învață viața, istoria nu cei mai talentați neaparat reușesc să-și vadă visul pe scândură, cum se zice în teatru. Aștept să văd care mă va surprinde dintre ei și mă refer aici la cei mai puțin talentați. Cu toate că toți sunt talentați eu mizez pe cei cu aluatul mai redus și mai sărac în ingrediente. Ei au marele dar să aducă minuni pe scenă.
Foto: Bădăranii – facebook
