Băile Culturale Herculane au reactivat o stațiune istorică în derivă
https://www.ziarulmetropolis.ro/baile-culturale-herculane-au-reactivat-o-statiune-istorica-in-deriva/

Între 27 august şi 2 septembrie, oamenii din Băile Herculane au luat parte la picturi murale, design şi arhitectură comunitară, dezbateri, concerte, filme şi acţiuni de promovare a patrimoniului în cadrul proiectului Băile Culturale Herculane.

Un articol de Liliana Matei|13 septembrie 2018

Băile Culturale Herculane au adus alături de comunitatea locală invitați speciali precum Dan Perjovschi, Ion Barbu, Corina Șuteu, IRLO, Obie Platon, Ocu & Kero, Oana Bogdan, Anca Majaru, A-C Leonte, Ovidiu Hrin, printre alții, cu care și-au propus să revigoreze o stațiune istorică prin intervenții menite să arate capacitatea artelor de a influența spațiul public și de a impulsiona responsabilitatea față de patrimoniul nostru cultural.

În urma proiectului Băile Culturale Herculane rămân patru picturi murale realizate de unii dintre cei mai apreciați street-artiști români: Ion Barbu cu „Împărăteasa Sissi la Băile Culturale Herculane” (pe pasarela de la intrarea în oraș), „Izvoarele” de Kero & Ocu (pe Grădinița Floare de Colț), „Heracles and the Miracles” de Obie Platon (pe Liceul Hercules) și „Muncile lui Hercules: partea I” de IRLO (pe un bloc ANL). Arhitecți și studenți voluntari au creat între blocuri de locuințe un pavilion-labirint din nuiele (numit sugestiv paviliOM), alături de mobilierul urban aferent pentru bucuria copiilor și relaxarea vecinilor. Conferința artistului Dan Perjovschi, a consilierului cultural Corina Șuteu (fost Ministru al Culturii), a arhitectelor Oana Bogdan și Anca Majaru au pus în context puterea artelor și a patrimoniului cultural de a transforma comunități și gusturi. Participanții BCH au mai avut parte de tururi ghidate de artă și arhitectură, proiecții de filme în aer liber aduse de Cinemobilul și de o improvizație rafinată de jazz pusă în scenă de A-C Leonte, Albert Tajti, Dan Mitrofan și Tavi Scurtu în foișorul istoric din fața Cazinoului.

Băile Culturale Herculane hrănesc un optimism civic vital și o conștientizare mai atentă a unei bijuterii de istorie balneară a României — din epoca romană, trecând prin perioada imperială austro-ungară — care a fost lăsată să se degradeze de prea mult timp.

Băile Culturale Herculane este un proiect organizat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Mulțumim partenerilor proiectului: Asociația Locus, Asociația Launloc, Cinemobilul, Primăria Băile Herculane și co-finanțatorului: Administrația Fondului Cultural Național*.

„E un început care, chiar dacă în plan fizic se încheie duminică, pentru mine nu se termină! Este atât de mult ceea ce au făcut acești tineri pentru Herculane în doar câteva zile, cât nu s-a reușit în toți acești ani! E un început care obligă la o continuare”, spune Mirela Opreanu, librar în Băile Herculane.

 

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

25
/05
/18

Artistul român Hamid-Nicola Katrib își va împărtăși una dintre viziunile sale asupra artei moderne într-un cadru urban, părăsit și uitat de timp, care va anima locația într-o viziune suprarealistă plină de emoții. Amprenta artistului, atent conturată în Big Bang - vernisajul pe care îl pregătește pentru data de 7 iunie 2018, se va reflecta în 11 tablouri suprarealiste pictate de acesta în ulei, însă vedeta serii va fi instalația denumită „The End”.

24
/05
/18

Pe durata Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai - 3 iunie), Ziarul Metropolis vă va ține la curent cu cele mai importante evenimente de la Cluj.