Balanţa lui Lucian Pintilie, la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/balanta-lui-lucian-pintilie-la-viena/

Filmul „Balanţa”, de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2014

Balanţa continuă, astfel, seria unor filme reprezentative pentru cinematografia românească proiectate la sediul ICR Viena până la sfârşitul anului.

Pelicula reflectă realităţile României înainte de 1989. Nela (Maia Morgenstern) este unul dintre personajele principale, jucând rolul unei profesoare din Bucureşti al cărei tată moare la începutul filmului. Tânăra este repartizată la o şcoală din Copşa Mică, localitate unde îl va cunoaşte pe doctorul Mitică (Răzvan Vasilescu). Ambii au o atitudine refractară la adresa unei societăţi pe care comunismul vrea să o reducă la supunere.

Balanţa îi are în distribuţie pe actorii Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Mariana Mihuţ, Gheorghe Vişu, Dan Condurache şi Leopoldina Bălănuţă.

Filmul este subtitrat în limba engleză, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Foto cu Lucian Pintilie şi Balanţa

13
/09
/13

Love Building are astăzi o seară cu totul specială. Aceasta reprezintă mult așteptatul moment al premierei de gală a filmului, care va avea loc de la ora 19.30, la CinemaPRO.

12
/09
/13

CRONICĂ DE FILM. „Love Building”, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, este o comedie de public despre ipostazele relaţiei de cuplu. Un film lipsit de profunzime, care păstrează însă distanţa regulamentară faţă de prostul-gust.

06
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Revenit la regie după o pauză de 10 ani, Bernardo Bertolucci propune prin noul său film, „Eu şi tu”/”Io e te”, o incursiune intimistă şi cu rol cathartic într-un moment decisiv din vieţile a doi tineri.