Balkanik Festival invadează Gara Regală Băneasa
https://www.ziarulmetropolis.ro/balkanik-festival-invadeaza-gara-regala-baneasa/

Cea de-a 7-a ediţie a evenimentului de world music Balkanik Festival va avea loc între 8 şi 10 septembrie la Gara Regală Băneasa din Bucureşti, cu intrare liberă!

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2017

După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele mai energice și autentice festivaluri de gen din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție rară de artiști.

Scena din luminișul verde s-a mutat anul acesta din Grădina Uranus în parcul din fața Gării Regale Băneasa și este dominată de voci feminine extraordinare, printre care: Yasmine Hamdan, Mitzura, Dikanda, Surorile Osoianu, Barcelona Gypsy BalKan Orchestra sau Kolektif Istanbul.

Pentru prima dată în România, Fanfara Ciocârlia își unește forțele cu Adrian Raso într-un spectacol de jazz manouche.

Iar pe lângă concerte, BalKaniK! Festival a pregătit activități conexe. Printre ele, un târg meșteșugăresc unde sunt invitați meșteri din toată România care vor susține și demonstrații și ateliere la care cei prezenți se pot iniția în meserii rare. De văzut: Satul Meșteșugurilor de la Comana, Baro Drom, Mircea Crăciun. De făcut: coronițe cu flori, tatuaje cu henna, cioplit în lemn și modelat în lut, hârtie manuală, fotografii antice sau la minut cu decoruri balkanice. Tot aici cei prezenți pot avea șansa să ți se dea în tarot…

De asemenea, va avea loc un târg al tinerilor artizani, care aduc tradițiile în contemporan, asigurând astfel continuitatea și fuziunea lor cu noile tehnologii. Printre ele: haine și accesorii cu motive tradiționale, șalvari, bijuterii de designer, genți și borsete cum nu găsești pe nicăieri, mobilier și decorațiuni realizate manual de Wood Be Nice. Vor avea loc proiecții de filme-cult, rare, care vor putea fi urmărite în zona lounge cu căști de silent cinema: Rembetiko (1983, r. Costas Ferris), Zorba Grecul (1964, r. Mihalis Kakogiannis), Arizona Dream (1993, r. Emir Kusturica), Soul Kitchen (2009, r. Fatih Akin).

Tot la Balkanik festival sunt pregătite expoziții de fotografie, instalații, performance-uri. „Polaroid Project” este una dintre ele. „Portrete alb-negru, grunge, ale unor oameni ca mine și ca tine care au acceptat să fie fotografiați așa cum și-au dorit dintotdeauna, în locurile lor preferate, prin obiectivul pe film auto-developant al Mihaelei Andreea Andrei”, așa o descriu organizatorii. De asemenea, „End of a world as we know it” un proiect Imagist, realizat de Cătălin Alexa, dedicat meseriilor și ocupațiilor care au suferit schimbări majore în ultimii ani, au dispărut sau sunt pe cale să dispară, poate fi dewscoperit tot la fața locului și, nu în ultimul rând, „Ada Kaleh — fotografii din insula dispărută de pe Dunăre” adunate de clujeanul Ucu Bodiceanu de la familia Bela Bicserdy, printr-un prieten de familie, care capturează frumusețea insulei înghițite de apele Dunării, locuitorii și viața cotidiană pe Ada Kaleh.

Nu vor lipsi bucate delicioase și băuturi de sezon, scofeturi dulci și o atmosferă cum numai la Balkanik găsești.

Gara Regală Băneasa se află chiar lângă Fântâna Miorița, peste drum de Parcul Herăstrău, în spatele Vilei Minovici, la o aruncătură de băț de Piața Presei Libere.

18
/09
/19

Pe 18 și 19 octombrie 2019, faimosul cineast francez Claude Lelouch va fi invitatul de onoare al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest. Regizorul ne va încânta cu șarmul și cu inteligența sa creatoare, iar festivalul îi va dedica o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate trei dintre filmele de lungmetraj ale autorului.

17
/09
/19

Actrița Oana Pellea a descoperit astăzi, prin intermediul facebook, un filmuleț emoționant din urmă cu jumătate de veac. L-a postat pa pagina sa de facebook, alături de un mesaj tulburător, care se încheie cu aceste cuvinte: "Mulțumesc, tată, pentru tot! Te iubesc!"

12
/09
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați regizori ai Noului Val, Corneliu Porumboiu vorbește despre cum și-a realizat cel mai nou film, „La Gomera”, acum în cinematografe, despre rolul Cannes-ului, despre tema limbajului, despre diversitatea cinematografiei române și despre importanța stilului.

12
/09
/19

Filmul „La Gomera”, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, va rula de vineri, 13 septembrie, în 45 de orașe din țară, cu proiecții speciale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

11
/09
/19

5 zile de filme, întâlniri cu publicul, ateliere culinare, povești, piñata, capoeira, samba si bossa-nova în cadrul singurului festival de film si cultură ibero-americană din țară! Festivalul Película a ajuns la cea de-a 4-a ediție și va avea loc în perioada 11-15 septembrie 2019 la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român, J’ai Bistrot, Gastropub și Vino Wines&More.

10
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu cel mai nou film al său, „Ivana cea Groaznică” (2019), tânăra regizoare sârbo-română Ivana Mladenović consfinţeşte, spectaculos, cea mai proaspătă schimbare din cinema-ul românesc al ultimilor ani. Este o direcţie caracterizată, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat.