Banii de la CNC, festivalurile fantomă şi „Peştişorul de Aur“
https://www.ziarulmetropolis.ro/banii-de-la-cnc-si-pestisorul-de-aur/

Nemulţumiţi de felul în care au fost alocate fondurile de către Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), directorii marilor festivaluri de film, precum Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Alexandru Solomon, cer demisia Consiliului de Administraţie al instituţiei

Un articol de Adina Scorţescu|19 aprilie 2013

Pe lista proiectelor declarate neeligibile de către Centrul Național al Cinematografiei (CNC), în urma concursului pentru acordarea de sprijn financiar nerambursabil, se află un număr mare de festivaluri specializate, care se bucură de renume și – spun organizatorii – de un public suficient de numeros pentru a-și justifica existența. Asta în timp ce unor festivaluri-fantomă, ca de exemplu „Peştişorul de Aur“, li s-a acordat finanțarea.

În timpul discuției de ieri, din cadrul Festivalului Internațional de Film București, directorii festivalurilor TIFF, Luna Plină, One World, B-EST, Anim’est, NexT și KINOdiseea au solicitat Ministerului Culturii demisia Consiliului de Administrație al CNC.

Ada Solomon, director NexT : „Nouă ne-a scăzut constant suma la NexT“

„Mi se pare că lipsa de expertiză, pe lângă lucrurile legate de buna voință sau reaua voință față de unii sau de alții, e un lucru care lipsește și că ne întoarcem din nou la problema fundamentală, care nu e legată de câți bani sunt disponibili, ci de oamenii care îi gestionează.

Pentru mine, un lucru care e complet aberant, este lipsa aprecierii dimensiunii curatoriale a evenimentului respectiv, de către experți în domeniul cultural. Pentru că, până la urmă, orice festival este un eveniment cultural, cu o domensiune curatorială, în primul rând. Compar cu ce se întâmplă la Ministerul Culturii. La Ministerul Culturii, pentru alegerea proiectului care reprezintă România la Bienala de la Veneția, se constituie o comisie de experți din domeniu, din care doi sunt experți străini, și care analizează toate proiectele în dimensiunea pe care o propun, în conținut versus costuri.

Aici nu se analizează în niciun fel: nici cine sunt oamenii care-l fac, nici care e mesajul pe care-l pun, nici ce rezultate au avut înainte… pentru că, totuși, lucrurile ar trebui să crească. Nouă ne-a scăzut constant suma la NexT și presupun că asta s-a întâmplat cu majoritatea evenimentelor. Uitându-mă eu în urmă la ce se întâmpla la prima ediție și la ce înseamnă Next astăzi, mi se pare că e o diferență dovedită.“

Tudor Giurgiu, director TIFF: „Aveai senzatia că la Galați e patria 3D-ului!“

„Între 2007 și 2013 am identificat peste 1.500. 000 de euro, bani aruncați pe festivaluri fantomă – Chitila Film Fest, Festival de scurtmetraj la Reșita, Zilele Filmului Sârb în România, Festivalul Punguța cu doi bani, «Peștișorul de aur».

Cineva a propus acum câțiva ani: «Dom’le, hai sa ne uităm câte din festivalurile astea au site». Paradoxul e că, dacă ne uităm chiar și acum pe toate festivalurile finanțate, veți vedea festivaluri care nu au niciun site, nicio broșură, niciun material… Acum câțiva ani am încercat să aflu informații despre un festival la Galați, Future Movie care era numit festivalul efectelor digitale și vizuale… aveai senzatia că la Galați e patria 3D-ului!”

Oana Giurgiu, organizator al festivalului Luna Plină: „Eu m-aș revolta mai sangvin“

„Aș vrea să și trag la răspundere pe cineva pentru «Peștișorul de Aur», pe bune. Săptămâna trecută, la Istanbul, la festivalul de film, s-au legat ăia de garduri pentru că se demolează un cinematograf. Adică vedeai mari regizori din Turcia și producători, udați din cap până-n picioare de tunurile de apă, pentru că s-au dus să protesteze pentru că un cinematograf se închide. Noi stăm relaxați în general pentru orice comunicat de presă de la CNC, de la ICR sau de mai știu eu unde. Nu mi se pare OK, adică m-aș duce și as sta acolo în față, să vină cineva să zică ceva.”

Alexandru Solomon, director One World: „Consiliul CNC să-şi dea demisia“

„Consiliul trebuie să-și asume răspunderea pentru toate aceste lucruri din ultimii ani și, eu personal, cred că trebuie să-și dea demisia și să plece odată cu domnul Șerbănescu.

Am fost cu Florin Iepan în ziua în care era anunțat Consiliul de Administrație și am vrut să intrăm (pentru că aveam câte un proiect – și el prin Documento, și eu prin One World Romania) să ne susținem proiectele. Este o ședință, în fond, a unei instituții publice. Am ajuns acolo la ora la care era anunțat că are loc şedința Consiliului, domnul Șerbănescu a ieșit din sală și mi-a zis că notele s-au dat, deci nu mai avem ce să susținem. Deși am văzut că în sală erau cinci din cei șapte membri ai Consiliului de Administrație și aveau dosarele în față.“

Codruța Crețulescu, coordonator B-EST: „E nedrept pentru cei care muncesc“

„Pentru un om din exterior, care nu este informat de niciun fel, se uită pe lista asta și lui îi iese, trăgând linie, că «Peștișorul de Aur» e un festival făcut cum trebuie, că de aia e finanțat și Anim’estul este o șușă, că de asta nu-i finanțat. Ori asta este foarte nedrept pentru cei care muncesc“.

Foto: B-EST

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.