„Banii sunt bani” și-i găsești din 21 septembrie la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/banii-sunt-bani-si-i-gasesti-din-21-septembrie-la-cinema/

O şansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuşi să rişte totul, un oraş împânzit de anturaje criminale şi alegeri cu mize uriaşe, toate în thriller-ul franţuzesc „Banii sunt bani” / „Money’s money”, un film de la regizorul Géla Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forţa de a crea suspans aşa cum unii nu reuşesc într-o carieră întreagă.

Un articol de Liliana Matei|20 septembrie 2018

Filmul va rula în cinematografe de vineri, 21 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

„Banii sunt bani” are la bază două povești reale: una în care cineva a dat un jaf, după care s-a întors pentru a lua mai mult. A doua: câțiva tipi pe care regizorul îi cunoștea au dat spargere la o casă și l-au găsit pe unul care tocmai atunci se pregătea să-și pună capăt zilelor.

Produs în Franța, „Banii sunt bani” surprinde trei prieteni seduși de ideea de a avea un câștig rapid, care vor să dea lovitura furând o valiză de bani a unui tip înstărit din Le Havre, însă ajung prinși într-o pânză de evenimente departe de controlul lor.

„Când oamenii ajung în situații total neașteptate, fac alegeri mult mai interesante, care pe mine mă interesează cinematografic. Cu cât e mai imprevizibilă situația, cu atât alegerile sunt mai instinctive. Mă interesează cum ajunge cineva să facă o gafă uriașă, să o încurce rău de tot sau, la polul opus, să se salveze dintr-o situație aparent fără scăpare”, mărturisește Géla Babluani într-un interviu pentru The Electric Sheep, revistă online dedicată unei cinematografii subversive.

„Revelația anului”, așa cum îl introducea Cineuropa pe cineast la debutul său în lungmetraj (cu filmul „13 Tzameti”), Géla Babluani îi amintește criticului de film de la The New York Times, Stephen Holden, de un Polanski la început de drum, cu întorsături de situație și trucuri regizorale captivante.

Născut în Georgia, la Tbilisi (țara era atunci parte din URSS), Géla Babluani este fiul celebrului regizor de film Temur Babluani, care a produs singurul film georgian nominalizat vreodată la Premiile Oscar („A Chef in Love”). Își dezvoltă o atenție deosebită pentru imagine de mic, având ca influențe condițiile în care tatăl său își edita filmele. La 17 ani pleacă în Franța la studii, unde rămâne și se stabilește. Primul său lungmetraj, „13 Tzameti” (2005), distribuit în România de Transilvania Film, este premiat la Festivalul de Film de la Sundance cu Marele Premiu al Juriului: „World Cinema – Dramatic”, film prezentat și la Festivalul de Film de la Veneția (distins cu 2 premii). În 2008, obține titlul de Cel mai bun film european la Premiile Gopo.

Filmul va putea fi vizionat de vineri, 21 septembrie, în cinematografele din 15 orașe din țară: Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Gura Humorului, Lugoj, Odobești, Pitești, Sfântu Gheorghe, Tîrgu Mureș, distribuit de Transilvania Film.

www.transilvaniafilm.ro www.facebook.com/TransilvaniaFilm

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

25
/04
/14

Al Pacino împlineşte, astăzi, 74 de ani. Printre interviurile pe care le-a dat de-a lungul vieţii s-a numărat şi unul publicat de revista Esquire România. În acest interviu, din care vă prezentăm fragmente, Al Pacino vorbeşte despre secretele carierei şi despre viaţa personală.