Baroc şi clasicism la „Vara Magică” sub cupola Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/baroc-si-clasicism-la-vara-magica-sub-cupola-ateneului-roman/

Festivalul Internaţional „Vara Magică” propune pe 24 şi 25 iulie două concerte foarte diferite : Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei cu un program Enescu – Beethoven şi Orchestra Musica Ricercata cu un program baroc.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2019

Pentru a opta vară consecutiv, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită la Ateneul Român mari orchestre simfonice de tineret din întreaga Europă. Într-o spectaculoasă serie de 13 concerte ce se desfășoară între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”.

Al cincilea concert al festivalului va fi susţinut pe 24 iulie de la ora 19.30, sub genericul “Capodopere Beethoveniene” de Orchestra Naţională de Tineret a Portugaliei dirijată de Pedro Carneiro, cu un program ce va cuprinde George Enescu – Preludiu la unison, L. van Beethoven – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5, op.73 “Imperialul”, solist pianistul Antonio Rosado, L. van Beethoven – Simfonia nr.  7, op. 92.

Al şaselea concert al festivalului, programat pe 25 iulie, de la ora 19.30, va aduce pe scenă Orchestra Musica Ricercata, dirijor Gabriel Bebeşelea, solistă soprana Rodica Vică, sub genericul “BaRockIN’ Transylvania”. Aceştia vor interpreta o selecţie de muzică din baroc şi început de clasicism, din creaţia lui Georg Philipp Telemann, Johann Sartorius Fiul, Michael Haydn, Carl Philipp Emanuel Bach, Anton Hubatschek, W.A.Mozart, o parte dintre lucrări fiind manuscrise transcrise de Gabriel Bebeşelea.

          Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara la deschiderea actualei ediții : „În mod indirect, aceşti tineri din orchestrele străine de tineret contribuie la promovarea imaginii Bucureştiului. Întotdeauna ţii minte când ai fost în tinereţe undeva. Când ajungi la maturitate şi te duci, ştiu eu, la Viena, la Istanbul sau în altă parte, mai uiţi, însă în tinereţe ţii minte întotdeauna unde ţi-ai făcut vacanţa sau unde ai fost. Eu cred că muzicienii din orchestrele de tineret de astăzi vor fi turiştii de mâine. Arătându-le că Bucureştiul are lucruri de calitate, are oameni plăcuţi, ei vor reveni peste ani. Iar când vor ajunge mari artişti, vor spune „Da, am fost la Ateneul Român, la Bucureşti !”, şi îşi vor aminti cu bucurie. Cred că acesta este un mod de a face o imagine pozitivă Bucureştiului.”

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2019 pe scena Ateneului un nou record. 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga Europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel reprezintă atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.

          Festivalul Internaţional „Vara Magică” sprijină iniaţiativa „Noi construim un spital” al Fundaţiei „Dăruieşte viaţă”.

          Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.