Benicio del Toro, premiu pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/benicio-del-toro-premiu-pentru-intreaga-cariera/

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 – 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

Un articol de Petre Ivan|3 septembrie 2014

Cel mai recent film al starului american născut în Puerto Rico, intitulat „Escobar: Paradise Lost”, va închide selecţia oficială a festivalului.

Acelaşi trofeu – Donostia Lifetime Achievement Award – va fi acordat şi actorului Denzel Washington, al cărui film „The Equalizer”, regizat de Antoine Fuqua, va avea premiera europeană la San Sebastian şi va fi proiectat în deschiderea acestui festival, notează Mediafax.

Filmul „Escobar: Paradise Lost”, scris şi regizat de Andrea di Stefano, spune povestea unui tânăr pasionat de surfing, Nick, care crede că a ajuns în paradis, atunci când se îndrăgosteşte de o columbiană, în timpul unei vizite în această ţară sud-americană, dar se vede nevoit să îşi schimbe foarte repede părerea după ce îl

Benicio del Toro

Benicio del Toro

întâlneşte pe unchiul fetei, celebrul traficant de droguri Pablo Escobar.

Benicio del Toro

Actorul american este unul dintre favoriţii festivalului din nordul Spaniei, unde şi-a lansat multe dintre filmele în care a jucat. Benicio del Toro a câştigat Oscarul pentru cel mai bun rol secundar cu partitura interpretată în filmul „Traffic”, de Steven Soderbergh, şi a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „21 Grams”, de Alejandro Gonzalez Innaritu.

Del Toro a colaborat din nou cu Steven Soderbergh la biografia ecranizată a lui Che Guevara. Acel rol i-a adus trofeul pentru interpretare la ediţia din 2008 a Festivalului de Film de la Cannes şi, în anul următor, premiul pentru cel mai bun actor la gala Goya.

În ultimii ani, starul hollywoodian s-a remarcat în mai multe producţii de succes, precum „Omul-lup/ The Wolfman”, „Brutele/ Savages”, „Thor: Întunericul”, Jimmy P.” şi „Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy”.

Foto cu Benicio del Toro – cinemagia

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.