Best of Undercloud, pe scena MŢR
https://www.ziarulmetropolis.ro/best-of-undercloud-pe-scena-mtr/

Între 31 octombrie şi 3 noiembrie, patru dintre cele mai bune spectacole care au făcut parte din programul Undercloud, Festivalul de Teatru Independent, vor putea fi revăzute la Muzeul Naţional al Țăranului Român, în Best of Undercloud.

Un articol de Corina Vladov|30 octombrie 2013

Între 31 octombrie și 3 noiembrie, patru dintre cele mai bune spectacole care au făcut parte din programul Undercloud, Festivalul de Teatru Independent, vor putea fi revăzute la Muzeul Național al Ţăranului Român, în Best of Undercloud.

Festivalul Național de Teatru (FNT) recomandă anul acesta, pentru prima dată, un festival de teatru independent. Best of Undercloud aduce din nou pe scena de la MŢR trei comedii premiate la ediția a VI-a a Festivalului și unul dintre cele mai apreciate proiecte Undercloud.

Best of Undercloud începe joi, 31 octombrie, la ora 18.30, cu spectacolul „Mă mut la tata”, o comedie spumoasă despre familie și relații, cu Adriana Trandafir în rol principal. Distribuția este completată de Gabriel Fătu, Andreas Petrescu, Adrian Păduraru, Ioana Ancea. Spectacolul în regia lui Gelu Colceag și produs de Compania de Teatru D’ AYA, a primit „Premiul special al juriului”, format din Sanda Manu, George Ivaşcu, Anca Sigartău și Cristina Bazavan (poza sus).

Vineri, 1 noiembrie, ora 20.00, pe scena de la MŢR vor fi rostite 7 Blesteme. Inspirat din blesteme, vrăji și descântece din folclorul românesc, spectacolul a fost început ca un laborator de teatru-dans-muzică și a fost construit în doar 10 zile, pe perioada festivalului Undercloud.

7 Blesteme este „un spectacol ADN al poporului român” (Radio Guerrilla) cu Magda Catone și foarte tinerii Andrei Runcanu, Carla-Maria Teaha, Irina Strungăreanu şi Florentin Munteanu, acompaniați de Gabriel Fătu. Scenariul și regia sunt semnate de Chris Simion.

best of undercloud

7 dintr-o lovitură, unul dintre spectacolele din Best of Undercloud

7 dintr-o lovitură, premiat ca cel mai bun spectacol al celei de-a VI-a ediții a Festivalului Undercloud, va putea fi văzut sâmbată, 2 noiembrie, la ora 22.00. Sub un pretext oarecare, niște oameni care nu se cunosc au fost puși la un loc și lăsați să scoată ce au mai bun, mai rău, mai penibil și mai sensibil în ei.

Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Maria Obretin, Andrei Runcanu, Anghel Damian, Nicoleta Lefter, Cătălin Babliuc interpretează cu subtilitate personajele conturate în text de Lia Bugnar. Aceasta semnează și regia spectacolului 7 dintr-o lovitură, produs de „Teatrul nu e o cladire”.

Best of Undercloud se va încheia duminică, 3 noiembrie, la ora 20.00, cu spectacolul „Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin, cu Magda Catone și Claudiu Bleonț. Spectacolul a câștigat prin umorul proaspăt publicul și juriul Undercloud, care i-a acordat „Premiul Special”.

Best of Undercloud reflectă, în variantă concentrată, principiile Festivalului de Teatru Independent: susține calitatea, nu notorietatea, promovează și strânge în jurul lui artiști de valoare, de la cei cu multă experiență până la cei la început de drum, artiști care nu se tem de spațiile în care teatrul independent înseamnă să fii mai aproape de public, să ai libertatea de a crea spectacole necesare.

Biletele costă 35 de lei, se găsesc la Clubul Ţăranului și online, pe bilete.ro.

Foto pentru Best of Undercloud – Compania D`AYA

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]

21
/09
/12

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

21
/09
/12

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]

21
/09
/12

Seara de film de la Institutul Cultural Român (ICR) propune joi, 27 septembrie, de la ora 18,00, o retrospectivă cu toate filmele premiate la recenta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT. Potrivit Biroului de Presă al ICR, vor fi proiectate filmele: „Hello Kitty”, regia: Millo Simulov (Premiul publicului pentru film românesc), „De azi înainte”, […]

21
/09
/12

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.   „În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 […]

21
/09
/12

Filmul regizorului român Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun”, are vineri premiera în cinematografele spaniole, după ce la Festivalul de Film de la Gijon din 2010 a obţinut cele mai importante premii, pentru cel mai bun film şi pentru cei mai buni actori – Mimi Brănescu, Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor – şi a fost proiectat […]

21
/09
/12

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI. „România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă […]

21
/09
/12

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR. Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele […]

21
/09
/12

La data de 21 septembrie 1391 a încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun. 1832    – A încetat din viaţă Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez (“Ivanhoe”, “Rob Roy”)  (n. […]

21
/09
/12

Cea de-a doua ediţie a „Balkanik festival” – primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică. Potrivit organizatorului evenimentului – Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George […]