BIEFF 2019 se va încheia cu filmul „Aquarela”, de Victor Kossakovsky
https://www.ziarulmetropolis.ro/bieff-2019-se-va-incheia-cu-filmul-aquarela-de-victor-kossakovsky/

,,Unul dintre cele mai riscante filme făcute pâna acum’’, „Aquarela” de Victor Kossakovsky, va fi proiectat în închiderea BIEFF 2019.

Un articol de Liliana Matei|6 noiembrie 2019

Cel mai noul film al regizorului Victor Kossakovsky, Aquarela, propune publicului o călătorie cinematografică fascinantă, inspirată de frumusețea transformatoare și puterea brută a apei. Nu vei mai privi planeta ca până acum după ce vei urmări acest documentar sâmbătă, pe 9 noiembrie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului, acolo unde va avea loc Gala de închidere a celei de-a 9-a ediții BIEFF.

Biletele și abonamentele sunt disponibile aici

De la înșelătoarele ape înghețate ale Lacului Baikal din Rusia și până în Miami, trecând prin Uraganul Irma și ajungând la Cascada Îngerului din Venezuela, apa rămâne personajul principal în Aquarela, un experiment cinematografic de-a dreptul hipnotizant. ,,Nu seamănă cu nimic din ce-ai văzut până acum’’ (New York Times), pentru că nimeni nu a mai avut curajul să înfrunte cele mai aprige condiții meteo pentru a surprinde măreția naturii. La granița dintre poezie și realitate, documentarul filmat într-un format neobișnuit, la 96 cadre/secundă, reușește să abstractizeze forța incomensurabilă a apei, amintindu-ne că omenirea nu are nicio șansă să se măsoare cu puterea și capriciile celui mai prețios element al planetei.

Călătoria periculoasă în care s-a aventurat echipa de producție, în frunte cu regizorul Victor Kossakovsky, i-ar fi putut costa pe toți viața. Surprinși în larg de cea mai agresivă furtună din ultimii 100 de ani, au continuat să filmeze, reușind să surprindă imagini unice cu formele spectaculoase ale apei. ,,Noi chiar am experimentat asta și suntem încă în viață?’’, se întrebau cu toții după prima vizionare a cadrelor surprinse în jurul lumii.

,,Se spune că în timpul unei furtuni, prima săptămână e cea în care crezi că vei muri. În cea de-a doua, tu ești cel care-și dorește să moară. Abia în a treia săptămână realizezi că nu vei muri, așa că trebuie să lupți. Noi a trebuit să ne apropiem foarte mult de apă pentru a filma acele cadre, iar acum suntem recunoscători că suntem în viață’’, povestește regizorul despre experiența filmărilor Aquarela.

Proiecția documentarului va închide cea de-a 9-a ediție a festivalului, la Gala de sâmbătă seară, unde vor fi premiate cele mai bune filme din Competiția Internațională BIEFF, curatoriată de Dan Angelescu. 25 de scurtmetraje concurează în acest an pentru Marele Premiu în valoare de 3.000 de Euro, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN). Premiile pentru Regie și Concept Vizual, fiecare dintre ele în servicii de post-producție în valoare de 1.500 de Euro, vor fi oferite de Cinelab România.

Cel mai popular dintre filme va fi distins cu Premiul Publicului, în urma voturilor exprimate de spectatori. Iubitorii filmelor de avangardă vor avea ocazia să urmărească scurtmetrajele din Competiția Internațională, în prezența realizatorilor, începând de joi, 7 noiembrie, ziua dedicată exclusiv programelor curatoriate din această secțiune.

The Human Flow: Home in the Age of Displacement, o selecție de cinci filme care subminează modalitățile convenționale de a aborda migrația, oferind noi perspective asupra acestui subiect prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, va rula de la ora 18:00 la Institutul Cervantes. Un punct de intersecție a cinci scurtmetraje recente care și-au găsit metodele de prezentare și reprezentare chiar în nucleul mediului, Healing Voices: Remembrance and Reenactment se va vedea în aceeași sală, de la ora 20:30.

În paralel, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 18:00 vor fi proiectate scurtmetrajele din secțiunea Longing and Belonging, dedicată perspectivelor inovatoare asupra sentimentului de apartenență. Seara va continua, de la ora 21:00, cu Public Space and Urban Anxieties, care analizează spațiul public urban din perspectiva sistemului de relații socio-culturale care guvernează viața celor care îl locuiesc și care, ca noi toți, sunt în același timp cetățeni ai lumii digitale.

Ziua de vineri, 8 noiembrie, va aduce în premieră pe marele ecran din România filmele premiate la cele mai importante festivaluri de film din lume. Cele 11 filme premiate la Cannes, Berlinale, Locarno, Rotterdam, Sarajevo, Tampere și Clermont-Ferrand vor rula în două programe sub titlul Golden Shorts, de la ora 18:00 și de la 20:30, la POINT. Seara va continua cu proiecția Labor of Love / Labor or Love, selecția dedicată abordărilor neconvenționale asupra relației cu munca. Cele cinci scurtmetraje din programul competițional vor putea fi urmărite de la ora 21:00, la Cinema Union.

Pentru fanii regizorului Roy Andersson, seara de vineri va reprezenta o a doua ocazie de a descoperi About Endlessness, filmul din deschiderea celei de-a 9-a ediții BIEFF. De la ora 19:00, lungmetrajul premiat în acest an cu Leul de argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de film de la Veneția va avea parte de o a doua proiecție în cadrul festivalului, la Cinema Union. 

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc între 6 și 10 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Instituto Cervantes, Cinemateca Union, POINT și Cinema PRO.

Organizatori: Asociația Culturală Manekino, în parteneriat cu PRINTOR COM

Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Cu sprijinul: Instituto Cervantes, Institutul Francez din București, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Goethe-Institut România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, Universitatea Națională de Arte București

Sponsori: Uniunea Cineaștilor din România, Cinelab România, Noumax, Tuborg

Parteneri de ospitalitate: TH Hotels, Sky Tour, Lokal, Lente, Apollo111

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Observator Cultural, Films in frame, Ziarul Metropolis, The Institute, Cartierul Creativ, IQads, All About Romanian Cinema

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Foto: Aquarela / BIEFF

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

06
/01
/20

Iată lista completă a filmelor premiate la cea de-a 77-a ediție a Globurilor de Aur, eveniment organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles.

03
/01
/20

INTERVIU Cu ocazia lansării în România a celui mai recent film al său, "It Must Be Heaven", premiat cu o menţiune specială la Cannes, regizorul palestinian Elia Suleiman vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre stilul său inconfundabil, despre pericolele lumii de astăzi şi despre speranţa reprezentată de tânăra generaţie.

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

23
/12
/19

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaționale, apariția unor noi voci promițătoare, cineaști care se reinventează, prelungiri reușite ale realismului Noului Val, epigonism, insistența pe tema comunismului, filme de public, dar și un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

23
/12
/19

HISTORY® difuzează, în premieră, începând de astăzi, o mini-serie documentară, la 30 de ani de la Revoluția postdecembristă, care aduce în prim-plan mărturiile a șase participanți la evenimentele din 1989, din orașele București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. Clipurile video vor fi difuzate atât pe canalele locale de social media, cât și pe canalul HISTORY România, din 23 decembrie.