BIEFF aduce „Cannes-ul documentarului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bieff-aduce-cannes-ul-documentarului/

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF aduce, între 11 şi 15 decembrie, pe ecranele din capitală, cele mai neconvenţionale filme din selecţia IDFA – Festivalul Internaţional de Film Documentar Amsterdam, supranumit şi „Cannes-ul documentarului”.

Un articol de Corina Vladov|31 octombrie 2013

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF aduce, între 11 și 15 decembrie, pe ecranele din capitală, cele mai neconvenționale filme din selecția IDFA – Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam, supranumit şi „Cannes-ul documentarului”.

Aflat la cel de-al patrulea an de colaborare cu industria de film olandeză, BIEFF a creat un canal permanent de comunicare între cinemaul românesc și promotorii de film din Țările de Jos.

IDFA proiectează anual peste 300 de documentare. David Maysles, Raymond Depardon, Werner Herzog, Ulrich Seidl sunt doar câțiva dintre regizorii ale căror filme documentare au fost proiectate în premieră mondială la Amsterdam. IDFA prezintă în cadrul BIEFF secţiunea sa destinată documentarului experimental, PARADOCS, care expune o abordare estetică a documentarului aflată la granița dintre film și artă vizuală, și îi prezintă pe autorii care explorează noi mijloace artistice prin care să redea cât mai fidel complexitatea realului.

Programul IDFA PARADOCS, prezentat cu sprijinul generos al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, propune câteva dintre cele mai incitante experimente din ultimii doi ani.

A story for the modlins, un film atipic la BIEFF

La graniţa dintre documentar şi ficţiune, A story for the Modlins – preferatul publicului și câştigătorul Marelui Premiu la Clermont-Ferrand – spune excentrica și emoționanta poveste a lui Elmer Modlin. Probabil n-aţi auzit niciodată de el şi nu e de mirare – punctul culminant al carierei sale de actor a fost apariţia ca figurant în Rosemary’s Baby al lui Roman Polanski.

Viaţa lui creativă plină de frustrări, redusă la un maldăr de fotografii, scrisori și casete video lăsate la gunoi, cade în mâinile regizorului S. Oksman, care îi reconstituie povestea. De o debordantă creativitate în utilizarea found-footage-ului, filmul surprinde viaţa ca pe un amestec de şansă, pasiune şi muncă, în proporţii necunoscute, ridicând inevitabil întrebări despre destin şi liber-arbitru.

Parte dintr-un proiect cross-media mai amplu aflat încă în plină desfășurare, Empire: Migrants investighează, printr-un ecran triptic, o perioadă controversată a istoriei – colonialismul și comerțul cu sclavi – care continuă să influențeze în prezent viețile unor comunități din Ghana, Surinam și Brazilia.

Citiți și: BIEFF – program cu filme premiate la Oberhausen

Un eseu vizual nuanțat despre relația dintre etnicitate, dezrădăcinare și relocare, ce aduce laolaltă perspective contradictorii despre efectele colonialismului olandez. Bucurându-se de atenția unor reviste precum Variety și VICE, filmul este un mix provocator de documentar, artă vizuală și jurnalism.

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 11-15 decembrie 2013, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu.

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.