Bilete online pentru muzeele MNAR! Mai #AproapedeArtă cu MNAR și Booktes.com
https://www.ziarulmetropolis.ro/bilete-online-pentru-muzeele-mnar-mai-aproapedearta-cu-mnar-si-booktes-com/

Din 1 aprilie 2021, Muzeul Naţional de Artă al României şi Booktes.com pun la dispoziţia publicului posibilitatea achiziţionării de bilete din mediul online, pentru galeriile permanente de la sediul central, muzeele satelit, dar şi pentru expoziţiile temporare în termen.

Un articol de Liliana Matei|5 aprilie 2021

Prin includerea acestui serviciu online, MNAR doreşte să faciliteze accesul publicului larg, într-un mod rapid și confortabil. Mai mult, biletele astfel cumpărate sunt valabile până la finalul anului 2021 pentru Galeriile permanente și muzeele satelit, respectiv până la finalul perioadei pentru expozițiile temporare.

Acest sistem oferă posibilitatea unei planificări din timp a vizitei cu prietenii, cu familia și susține chiar transformarea unei vizite la MNAR într-un cadou inedit de oferit celor dragi.

„În procesul demarat de MNAR de transformare digitală, ne asumăm misiunea de a  permite accesul tuturor la cultură și cunoaștere în era digitală. În continuare, ne dorim să fim mai aproape de public și să aducem oamenii mai #AproapedeArtă, concept pe care l-am lansat chiar la începutul pandemiei. Încurajăm publicul să cumpere bilete online şi le oferim posibilitatea de a face cadouri celor dragi – o vizită la muzeu. Este o idee care prinde contur din ce în ce mai bine în relația noastră cu publicul, mulți dorind să facă astfel de surprize celor dragi. Ne bucurăm să primim deja multe solicitări din partea companiilor, care îşi propun să ofere angajaților vouchere culturale, achiziţionate online, ca pachete de vizitare a muzeelor MNAR”, declară Cristina Verona Tobi, Manager interimar MNAR.

Biletele online sunt accesibile atât pe site-ul MNAR, cât și direct din platforma Booktes.com, la categoria muzee și Muzeul Național de Artă al României.

Odată biletul cumpărat și primit pe e-mailul vizitatorului, acesta se prezintă la intrarea în muzeu pe telefon/dispozitiv, fiind scanat pentru validare. Nu este nevoie de prezentare a biletului în format tipărit.

Pentru primele două săptămâni de la introducerea facilităţii, la fiecare bilet cumpărat online, se acordă o vizită gratuită în cadrul expoziţiei temporare Piranesi. Arhitecturi şi Fanstasme, deschisă până la 25 aprilie a.c.

Pentru Galeriile permanente de la sediul central MNAR preţul unui bilet întreg este de 22 lei, respectiv 5,5 lei pentru elevi şi studenţi şi 11 lei pentru pensionari. Pentru Muzeul Colecţiilor de Artă preţul unui bilet întreg este de 35,2 lei, respectiv 8,8 lei pentru elevi şi studenţi şi 17,6 lei pentru pensionari.

Pentru Muzeul K. H. Zambaccian şi Muzeul Theodor Pallady preţul unui bilet întreg este de 13,2 lei, respectiv 3,3 lei pentru elevi şi studenţi şi 6,6 lei pentru pensionari. Pentru toate expoziţiile temporare preţurile unui bilet de intrare sunt de 13,2 lei pentru adulţi, 3,3 lei pentru elevi şi studenţi și 6,6 lei pentru pensionari.

MNAR şi muzeele satelit pot fi vizitate de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. Ultima intrare la MNAR și la Muzeul Colecțiilor de Artă se face la ora 17.00, iar la Muzeul Theodor Pallady, Muzeul K.H. Zambaccian și în expozițiile temporare, ultimul acces are loc la ora 17.30.

 

 

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

25
/05
/18

Artistul român Hamid-Nicola Katrib își va împărtăși una dintre viziunile sale asupra artei moderne într-un cadru urban, părăsit și uitat de timp, care va anima locația într-o viziune suprarealistă plină de emoții. Amprenta artistului, atent conturată în Big Bang - vernisajul pe care îl pregătește pentru data de 7 iunie 2018, se va reflecta în 11 tablouri suprarealiste pictate de acesta în ulei, însă vedeta serii va fi instalația denumită „The End”.

24
/05
/18

Pe durata Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai - 3 iunie), Ziarul Metropolis vă va ține la curent cu cele mai importante evenimente de la Cluj.