Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din volumul „Hortensia Papadat-Bengescu. Străina” de Ana Maria Sandu, recent publicat la Editura Polirom, în colecţia „Biografii romanţate”.
Un articol de Ziarul Metropolis|13 mai 2021
„E.L. o tachina tocmai pentru că o credea, uneori, prea cerebrală. Asta o amuza şi-şi spunea că există întotdeauna un revers al medaliei: cel mai deştept bărbat pe care îl cunoscuse în viaţă avea faţă de ea o consideraţie specială, iar propriul soţ o ironizase decenii la rînd exact pentru acelaşi motiv.
Se gîndise adesea dacă în lipsa admiraţiei se putea vorbi de iubire adevărată. Pentru ea, cu siguranţă, nu. Căci simţise de atîtea ori că, dacă nu există respect real pentru partener, timpul nu aşază între oameni decît o formă de dispreţ, care devine o mîzgă din ce în ce mai păcătoasă odată cu trecerea timpului, cînd, oricum, toate se tocesc. Mai ales răbdarea. Şi atunci îţi e tot mai greu să respiri. Sigur, ea se simţea norocoasă că avea copiii, literatura şi pe E.L. Crucea căsătoriei o ducea cum putea şi, după atîta vreme, ar fi putut zice chiar că se obişnuise cu ea.
Bucureştiul îi făcea bine. Se simţea, în sfîrşit, aproape de lumea de care era legată şi care o interesa. Pierduse liniştea izolării, dar acolo, în camera ei de la etajul clădirii din Cotroceni, de unde se vedeau copacii pînă departe, o putea inventa. Un petec de cer, nişte păsări, ce putea să-şi dorească mai mult să vadă în zare, zi de zi, cînd se trezea?
Lucra şi transcria, ca întotdeauna, de cîteva ori texte pe care le nota iniţial ca în transă, ca apoi să revină şi să facă însemnări şi adăugiri, pînă simţea că e cît mai aproape de ce avea clar şi auzise în cap înainte de a pune pe hîrtie.”
Ana Maria Sandu (foto sus) a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, text care stă la baza spectacolului de teatru cu acelaşi nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul Omoară-mă!. Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi!, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă, de asemenea dramatizat, în 2017 volumul de proză scurtă Pereţi subţiri şi în 2019 cartea de amintiri Mama îmi spune că am o viaţă frumoasă, toate trei la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte & imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii-n 3,14, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Trăieşte la Bucureşti. Este redactor la revista Dilema Veche.
Hortensia Papadat-Bengescu. Străina (fragment)
Cînd E.L. îi propusese să lucreze împreună la dramatizarea textului său Lulu, ea se bucurase. Comedia dramatică în trei acte fusese inclusă în stagiunea 1923-1924 a Teatrului Național, dar nu avusese parte de o primire călduroasă din partea criticii, așa că ieșise din program după doar unsprezece reprezentații. Experiența unui proiect comun, în care fiecare venise cu propriul stil, însemnase pentru ei un nou nivel al relației. Premiera avusese loc pe 15 decembrie și stătuseră în loja principală. Ea purtase o rochie gri și un guler de vulpe argintie, pe care îl păstrase la gît pe toată durata spectacolului. Emoții avea mai ales pentru E.L., care îi zîmbea de fiecare dată cînd privirile li se întîlneau, dar ea îi simțea încordarea în spatele figurii relaxate. Nu trecuse mai mult de o săptămînă de la prima reprezentație a piesei, cînd, la următoarea întîlnire de la „Sburătorul”, E.L. se lansase într-un fel de profeție:
— Doamna Hortensia Papadat-Bengescu se apucă de scris roman obiectiv și ne va citi la cenaclu.
Ar fi putut să se supere, mai ales că altele îi erau planurile și, în treacăt, i le și spusese.
— Mai degrabă mi-aș fi luat o pauză. Mi-aș fi dorit să nu mă apropiu de toc cîteva luni, asta din cauza sănătății mele și a surmenajului ce am acumulat în ultima perioadă… Ce-mi faceți acum?
— Vă încurajez, scumpă prietenă, ca întotdeauna, îi răspunsese el satisfăcut. […]
Click pe imagine pentru mai multe detalii despre volum.
În seara aceea de decembrie, E.L. aruncase în joc, ca un parior, ideea că ea va veni la următoarea ședință de cenaclu cu un fragment dintr-un text complet nou și cu un stil diferit decît cel cu care îi obișnuise.
— Haideți, aveți o lună la dispoziție, draga noastră Hortensia Papadat-Bengescu!
Acesta fusese timpul de grație pe care i-l acordase E.L. în public ca să scrie și să se întoarcă și să citească la „Sburătorul”. Pariul lui, provocarea ei.
— Ce-ți veni, domnule Lovinescu? încercă ea să aducă un aer de frivolitate propunerii lui serioase.
Dar, cum o cunoștea bine, E.L. știa că va reflecta la oferta lui. Ba mai mult, va încerca să nu-l dezamăgească și să onoreze încrederea fără margini pe care o avea în ce scria. […]
Lectura de la cenaclu fusese primită cu mare bucurie de E.L., în primul rînd, care o îndemnase să continue negreșit să scrie despre oamenii ăștia atît de vii și de concreți:
— Un început de roman obiectiv, un studiu psihologic de un mare rafinament ne-a oferit doamna Hortensia Papadat-Bengescu în seara asta. Și avem a-i mulțumi.
Mai luaseră cuvîntul și alți scriitori, printre ei Anton Holban, nepotul lui E.L., care se entuziasmase:
— Nory Baldovin pare să devină un personaj feminist memorabil! De abia aștept să ne citiți mai departe.
Se putea declara încurajată de reacțiile publicului de la „Sburătorul”. În 1925, cînd apărea romanul Fecioarele despletite, dedicația de pe pagina de gardă făcea dreptate acestei părți de istorie literară trăită: „Acest roman s-a citit pe măsură ce a fost scris și a fost lucrat pe măsură ce s-a citit în ședințele literare ale cercului Sburătorul din 1924”.
Foto: Maria Balabas
