Ziarul Metropolis
este un cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București.
este un cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București.
PARTICIPARE În cadrul ediției 2024 a Festivalului Național de Teatru, Teatrul Metropolis prezintă duminică, 20 octombrie, de la ora 19.00, și luni, 21 octombrie, de la ora 17.30, spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, scenariu dramatic de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regizat de Andrei Măjeri.
FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 10 zile de teatru, spectacole-lectură, dezbateri, lansări de carte și evenimente conexe vă așteaptă, începând de astăzi, la București. Ediția 2024 a Festivalului Național de Teatru pune mai mult accente asupra prezentului în artele performative și ne invită să descoperim creatori și artiști, precum și să ne formulăm propriile întrebări despre lumea în care trăim.
Cosmin Ungureanu, curator de artă europeană, este lector la Fundația Calea Victoriei, unde va preda cursul Introducere în Istoria artei europene, începând cu 8 octombrie. Un clasament al operelor de artă este pur și simplu imposibil. Nu se poate stabili, în mod obiectiv, care este capodopera absolută, din simplu motiv că orice operă de artă […]
“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.
Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.
Între 14 decembrie 2023 și 20 ianuarie 2024, la Palatul Bragadiru din București va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului „Art for Christmas”, expoziție realizată cu ocazia sărbătorilor, cu vânzare, ce aduce la un loc lucrări de la aproape 30 de artiști care au expus în spațiile galeriei Celula de Artă.
Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.
Pe 12 noiembrie s-a încheiat ultima etapă a celei de-a XV-a ediții a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, la Tulcea unde, timp de o săptămână, a prezentat publicului de toate vârstele de la filme la ateliere de educație audiovizuală, percuție și trucuri magice, la spectacole de pantomimă și magie.
Spectacolul „Casa din mine“, care marchează finalul seriei de ateliere de autocunoaștere prin scris pentru adolescenți, organizate de Asociația Culturală Control N, va avea două reprezentații cu intrare liberă – sâmbătă, 11 noiembrie și duminică, 12 noiembrie, de la ora 19:00, la unteatru, str. Sfinții Apostoli 44.
În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.
În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.
Cea de-a treia ediție a Open Practice Society – Fresh Edition, cu ateliere create de tineri pentru tineri, un proiect susținut de Asociația Culturală Marginal, se apropie de final după șase weekenduri de mișcare, video experimental, linogravură, colaje, muzică și anarhie organizată, la care au participat mai mult de 50 de tineri din București.
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea a avut loc la București între 11 și 15 octombrie, în patru spații: Sala Gloria (str. Bucovina nr. 6), Sala Luceafărul (Str. Ion Ghica nr. 3), Prăjitoria Buimac (str. Icoanei nr. 23) și nJOY Club & Garden (Șos. Mihai Bravu nr. 223).
#experiențaIdeoIdeis – procesul intensiv de învățare și dezvoltare personală prin intermediul artei, pus la cale de Ideo Ideis, s-a încheiat duminică, pe 8 octombrie, cu o retrospectivă a celor mai importante momente trăite în ultimul an de adolescenții implicați în proiect și de artiștii care le-au devenit traineri și mentori.
De astăzi și până duminică, 15 octombrie, se desfășoară Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, ediția a XV-a, în patru spații din București: Sala Gloria (str. Bucovina nr. 6), Sala Luceafărul (Str. Ion Ghica nr. 3), Prăjitoria Buimac (str. Icoanei nr. 23) și nJOY Club & Garden (Șos. Mihai Bravu nr. 223).
Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.
Marți, 10 octombrie, la ora 12.00, în Sala de festivități a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași, Marius Chivu este invitatul Întâlnirilor Clubului Logos, eveniment în cadrul căruia va avea loc o discuție despre „Kiwi, 2023. Antologia de proză scurtă. Trecuturi”, apărută de curând la Polirom.
Cea de-a opta ediție a Bucharest Photofest, festival-platformă care își propune să transforme fotografia într-un instrument de educație vizuală și să faciliteze accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională, se deschide pe 6 octombrie.
Festivalul internaţional de film fantastic de la Braşov Dracula Film Festival (25 - 29 octombrie), ajuns la ediţia cu numărul 11, propune anul acesta publicului experienţe cinematografice inedite, premiere europene, întâlniri cu autori ai filmelor, concerte, lansări de carte şi panel-uri de discuție.
Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.
Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.
Fidel misiunii sale de a duce în atenția publicului românesc creații cinematografice inovatoare și artişti care explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) prezintă în cadrul celei de-a 13-a ediții o retrospectivă eveniment dedicată cineastului portughez Pedro Costa.
Centrul Ceh București își reia activitatea toamna aceasta și dă startul unui nou sezon de evenimente pe 20 septembrie, când va avea loc, de la ora 19:00, discuția „My Body is Mine”, ce pune în dezbatere subiectul body shaming-ului, analizat de invitații Ridina Ahmedová, Andrada Cilibiu, Patrick Brăila și moderatoarea Alice-Monica Marinescu.
Renumitul dirijor Tugan Sokhiev este un alt oaspete de seamă al Festivalului Internațional George Enescu. De data aceasta, maestrul Sokhiev va urca la pupitrul Orchestrei Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, cea mai veche instituție de învățământ superior muzical din lume, pentru două concerte din seria „Mari orchestre ale lumii”.
NOVA Festival, ajuns la a IV-a ediție, se desfășoară între 16 și 30 septembrie. Evenimentul are un program complex: pe lângă cele 4 instalații imersive pe care publicul le va putea experimenta, include și o serie de întâlniri valoroase cu artiști, cercetători și specialiști în psihologie și neuroștiință.
Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Open Practice Society – Fresh Edition, cel mai nou proiect desfășurat de Asociația Culturală Marginal, a dat startul înscrierilor pentru cea de-a treia ediție, în care tineri artiști vor susține ateliere pentru alți tineri, iar printre tematici se numără coregrafia, video experimental, linogravura, colaje și anarhie organizată.
Balkanik Festival – Home of World Music, eveniment recunoscut la nivel internațional pentru atmosfera sa unică, artiștii pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural, se întoarce între 8 și 10 septembrie la Grădina Uranus și pe strada Uranus din București.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă. Pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică.
Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.
Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.
Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).
S-a încheiat cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Începută în 23 iunie, ediția aniversară a cuprins 825 de propuneri în program, mai mult de 5.000 de participanți care au sosit la Sibiu din 81 de țări și au luat parte la evenimente susținute în peste 81 de spații.
Joi, 8 iunie, de la ora 19.00, la Cărtureşti Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15, București), îl puteţi întâlni pe Ioan T. Morar, cu prilejul lansării volumului „Provence, ţinutul secret”, proaspăt apărut la Editura Polirom. Alături de autor, vor vorbi despre carte Teodor Baconschi, Cristian Preda şi Nona Rapotan.
În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.
OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.
American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.
SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în acest an la ediția a XVII-a. În cadrul acestui proiect sunt programate trei workshopuri care vor avea loc în Montepulciano (Italia), în Traunstein (Germania) și la Casa Artiștilor din Bușteni (România).
La numai 33 de ani, Mélissa Da Costa este unul dintre cel mai bine vânduți scriitori francezi. Autoare a romanului „Tot albastrul cerului”, disponibil acum și la Editura Trei, Da Costa a fost considerată o prezență discretă în peisajul literar francez, până când datele oferite de GfK au dezvăluit o surpriză.
Muzeului Național de Artă Contemporană celebrează joi, 16 martie, începând cu ora 17:00, fenomenul culturii vizuale contemporane din România prin „decontul vizual” al celor 192 de noutăți din colecția muzeului, dar și printr-o dezbatere cu invitați internaționali, care deschide seria de conferințe publice MNAC International Academy.
Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).
De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray, cuprinse în volumul „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” (Polirom, 2022), seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor.
Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din reunește titluri noi din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. Iar începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.
Deși anul precedent a fost marcat de provocări pentru piața editorială, Editura Litera a reușit să aducă pe rafturile cititorilor bestsellere internaționale, romanele scriitorilor români contemporani, cele mai inovatoare cărți în materie de psihologie și o multitudine de titluri pentru toate tipurile de public.
Din ce în ce mai mulți oameni își îmbunătățesc rutina de citit cu audiobooks. Astfel 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv, conform unui studiu realizat de AHA Moments în 2022 (pe populația urbană digitalizată, 18-55 de ani, din România).
Marti, 7 februarie, ora 18.30, la Seneca Anticafe, strada Arhitect Ion Minu nr 1, se lansează raportul de cercetare "Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe" realizat de Asociația Room 2046 și Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România, cu ocazia derulării proiectului F-SIDES Chapters - o serie de cinecluburi feministe în urbanul mic și mediu din România.
Trompetistul de talie internațională Alex Sipiagin – ale cărui albume au fost nominalizate sau au câștigat premii Grammy – este invitat special într-un concert extraordinar de jazz prezentat joi, 9 februarie 2023, ora 19.00, împreună cu Big Band-ul Radio România. Cel mai nou album al său - „Mel’s Vision” - a fost lansat în urmă cu doar câteva zile (26 ianuarie 2023).
Conform UNICEF, performanța și adaptarea școlară a copiilor până în 10 ani este determinată de abilitățile sociale și emoționale dezvoltate până la vârsta de 6-7 ani. Într-un moment în care unul din 54 de copii se află în spectrul autist, necesitând încă din copilărie terapii lunare de până la peste 2,000 euro, o formă de terapie creativ-artistică vine să sprijine educația timpurie și îmbunătățirea calității vieții pentru copii neurodiverși și/sau cu dizabilități.
După relansarea Programului „Cantemir”, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, dă startul înscrierilor la sesiunea din acest an a cunoscutelor programe de finanțare a traducerii cărților românești în străinătate: Translation and Publication Support Programme (TPS) și PUBLISHING ROMANIA. Cele două programe se adresează editorilor din afara țării și urmăresc facilitarea accesului la cultura română, prin sprijinirea traducerilor din autori români și a publicațiilor dedicate culturii și civilizației românești.
Institutul Cultural Român a lansat apelul la candidaturi pentru bursele ”Woodrow Wilson” care se vor desfășura în anul 2023. În cadrul acestui program, trei cercetători români vor primi câte o bursă în valoare de 14.000 de dolari, constând într-un stagiu de trei luni la Woodrow Wilson International Center for Scholars, din Washington DC.
În cadrul primei conferințe de presă a anului organizată de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, creatorii spectacolului „Rubedeniile”, după romanul scris de Móricz Zsigmond, s-au întâlnit cu presa. Producția regizată de László Bocsárdi va avea premiera duminică, 5 februarie, ora 19:00, pe scena mare a Teatrului în format studio.
După succesul premierei oficiale cu „Cock” de Mike Bartlett, spectacol al Teatrului Stela Popescu în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai, avându-i în distribuţie pe Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu, o nouă reprezentaţie are loc pe 3 februarie, ora 19:00 la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache.
Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.
În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.
Cele trei reprezentații ale spectacolului de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, primele prezentate publicului la Sibiu în acest an, s-au dansat cu casa închisă, atât la matineu (26 și 27 ianuarie) cât și seara (28 ianuarie), în prezența a 1524 de spectatori. Cele trei reprezentații din Sibiu, încheie o serie de 21 de spectacole cu „Spărgătorul de nuci”, prezentate de Teatrul de Balet Sibiu în turneu în Belgia și Olanda în perioada 17 decembrie - 9 ianuarie 2023.
Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.
Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul expoziției de pictură intitulată „Fascinații europene” a artistului Titi Gheorghiu, joi, 2 februarie 2023, începând cu ora 17:30, la Artoteca BMB, șos. Mihai Bravu, 4.
SCENA GÂNDIRII, programul de conferințe lunare al Operei Naționale București, inițiat sub conducerea Maestrului Daniel Jinga, Managerul General al instituției, continuă în luna februarie cu un invitat special. Pe 14 februarie, de la orele 18:30, Horia-Roman Patapievici va susține prelegerea „Eminescu și paradisul”.
Teatrul Stela Popescu începe anul continuând periplul pe scenele bucureştene cu spectacolul „Anatomia unui clişeu” după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia Chris Simion-Mercurian, scenografia Maria Miu, ce se joacă la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu, pe 2 februarie, ora 19. În distribuţie Crina Matei, Ana Maria Ivan şi pianistul Nicolae Dumitru.
Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.
Teatrul Coquette a pregătit pentru acest sfârșit de săptâmână trei spectacole emblematice pentru iubitorii de teatru și anume pe 27 și 28 ianuarie „Ursul”, după A.P.Cehov, de la 19.30, pe 29 „Hainele cele noi ale Împăratului”, după H.C.Andersen, de la ora 11.00 și tot în aceeași zi „Nopțile Barbare” (după 1001 de nopți), de la ora 19.00.
Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.
Teatrul Dramaturgilor Români, instituție publică de cultură în subordinea Primăriei Municipiului București, a prezentat pe 15 decembrie premiera spectacolului „Nuntă în cer” de Mircea Eliade, în regia Zsuzsánnei Kovács, dramatizare de Andrei Crăciun și Zsuzsánna Kovács. Un spectacol cu Lari Giorgescu și Richard Bovnoczki.
Pentru că unele dintre cele mai inspirate cadouri sunt cărțile, vă prezentăm o selecție de titluri noi, de la Grupul Editorial Trei, numai bune de pus sub bradul de Crăciun. Veți regăsi printre acestea volume ca „Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, sau „Război” de Louis‑Ferdinand Céline.
Decembrie aduce în galeria neconvențională Celula de Artă și în spațiul care îi găzduiește artiștii de la Kulterra Gallery încă două expoziții – „Alo! Cine-i?!?” a artistului Sergiu Georgian Mazerschi, în spațiul-acvariu din B-dul Carol nr. 53, și „.din București”, a Lianei Herea, la Kulterra Gallery (Bd. Știrbei Vodă nr. 104-106).
Susținem și promovăm tinerii absolvenți de teatru! La prima ediție a concursului “StarT”, lansat de Teatrul Metropolis, au fost înscrise 37 de proiecte ale tinerilor absolvenți de la Regie Teatru. 11 proiecte au fost foarte bune și au intrat în etapa de preselecție, motiv pentru care deliberarea câștigătorilor a fost o misiune dificilă pentru comisia de selecție.
După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.
Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.
Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.
Editura Nemira ne propune în aceste zile o varietate de titluri pentru toate gusturile: de la cea mai nouă carte în limba română a faimosului Julian Barnes, în traducerea lui Radu Paraschivescu, la autobiografia actorului din serialul „Friends”, Matthew Perry. Alege-ți preferatele pentru o toamnă plină de povești!
În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).
Proiectul marca Ideo Ideis „Capsulele de Teatru și Deșteptări” a ajuns în prima parte a anului la Bârlad (jud. Vaslui) și Roșiorii de Vede (jud. Teleorman), 60 de adolescenți fiind beneficiarii experienței de educație alternativa propusă de organizatorii celui mai mare festival de teatru tânăr din țară.
Teatrul Metropolis vă invită la spectacolul „Dragostea durează trei ani“, după Frederic Beigbeder, dramatizarea și regia Chris Simion Mercurian, un adevărat hit teatral care a făcut săli pline în ultimii ani pe scenele bucureștene. Spectacolul poate fi văzut miercuri, 26 octombrie, de la ora 19:00, și joi, 27 octombrie, de la ora 19:00 și ora 21:00 în Sala Olga Tudorache.
Teatrul Metropolis din București ridică astăzi cortina stagiunii 2022-2023 și vă așteaptă, până la finalul lunii septembrie, la cinci spectacole în care cei mai experimentați actori joacă alături de cei mai talentați tineri, demonstrând ce înseamnă, de fapt, Teatrul Metropolis – un schimb viu de experiențe teatrale, de experiențe umane și de povești.
Sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc o întâlnire cu Gabriela Adameșteanu la Librăria Kyralina din București (Str. Biserica Amzei 10), prilejuită de apariția în limba franceză a romanului „Fontana di Trevi” la Editura Gallimard („Fontaine de Trevi”, traducere de Nicolas Cavaillès).
Vineri, 16 septembrie, de la ora 16.00, în prezența lui Gabriel Liiceanu, magazinul Humanitas-Takumi Lipscani 42 se va adăuga lanțului de librării Humanitas. Un parter, trei etaje de cărți și încă un etaj ocupat de Takumi, unul dintre cele mai mari și mai rafinate magazine de cadouri japoneze din Europa. 350 de metri pătrați dedicați cărților și celor mai frumoase cadouri.
Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.
NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.
Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).
Într-o continuare inspirată a cărții sale de memorii atât de bine primită de critici, bestsellerul „Povestea mea”, fosta primă-doamnă Michelle Obama împărtășește sfaturi de înțelepciune practică și strategii puternice care vă vor ajuta să rămâneți optimiști și echilibrați în lumea nesigură în care trăim.
Adesea complicat și neocolit de dificultăți, începutul are întotdeauna frumusețea lui. Cu atât mai mult începutul unei cariere artistice, așa cum anunță de multe ori Gala Absolvenților, organizată în fiecare an de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.
Școală de vară la Muzeul Municipiului București. Ateliere pentru copii, tineri și adulți în opt muzee din Capitală. ”Cu trotineta la muzeu”, ”Iute ca Suveica”, Atelier de ”Modă, costum și identitate” ateliere de scriere creativă, haiku sau vânătoare de comori sunt doar câteva din evenimentele propuse.
Astăzi, 9 iunie, la Teatrul Metropolis, în Sala Centenar, de la orele 17.00, elevii Colegiului Național Mihai Eminescu vor juca spectacolul PISICA VERDE, iar în Sala Olga Tudorache, de la orele 18.30, elevii Liceului Teoretic Decebal vor juca spectacolul PANTOFII SAREI, în cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean.
La 15 ani de la apariţia romanului, povestea „babei comuniste” Emilia Apostoae este una dintre cele mai de succes ale literaturii române, cu cinci ediţii publicate în România, la Editura Polirom, şi traduceri în Franţa, Ungaria, Austria, Polonia, Spania, Italia (două ediţii), Bulgaria, Turcia (două ediţii), Croaţia, Norvegia, SUA şi Ucraina.
„Final Cut”, filmul care deschide cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, va fi distribuit în România de Independența Film. Comedia cu zombie regizată de Michel Hazanavicius, cineastul francez care a câștigat Oscarul pentru „The Artist” în 2012, îi are în rolurile principale pe Bérénice Bejo și Romain Duris.
Creațiile a doi dintre cei mai importanți artiști plastici spanioli ai secolului XX – Picasso și Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla și cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colțuri”) la Art Safari, într-o expoziție curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziții de la curatorul spaniol.
Editura Polirom vă oferă un fragment din „Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi” de Azar Nafisi, autoarea bestsellerului „Citind Lolita în Teheran”. „Cărţile nu ne pot salva de la moarte, dar ele ne pot ajuta să trăim şi, mai ales, să trăim cu speranţă”, spune scriitoarea iraniană.
Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).
George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis: „În urma recentului comunicat de presă trimis de Primăria Municipiului București, mă văd nevoit să vă răspund punctual la toate afirmațiile FLAGRANT INEXACTE, pe care acesta le conține în legătură cu situația de la Teatrul Tineretului “Metropolis”. Consider că dumneavoastră domnule Primar General, în calitate de Ordonator principal de credite, sunteți direct responsabil de afirmațiile pe care acest comunicat le conține.“
„In atentia domnului Primar General Nicușor Dan. Domnule Primar, inainte de orice, salut (fara nicio urma de ironie) initiativa de a evalua teatrele din Bucuresti. De altfel, consider ca evaluarea institutiilor de cultura ar fi necesara la nivel national“ - așa își începe scrisoarea actorul Mihai Bendeac, pe pagina lui de Facebook.
„Cineva spune că se închide Teatrul Metropolis. Primarul a transmis că e fake news și că de fapt vrea să reducă risipa. Ceea ce el numește risipă, este, în fapt, subfinanțare. Cultura, teatrul, nu-și mai permit să caute, să exploreze, să se dezvolte. Teatrele din București au cea mai mică finanțare din ultimii 20 de ani“, scrie actorul Vlad Logigan, pe pagina sa de Facebook.
„Sunt actrita freelancer din 2012 si dupa ce am terminat facultatea am avut norocul sa joc in cateva teatre, dar, in principal, cele mai multe spectacole pe care le-am jucat au fost la Teatrul Metropolis“, scrie Mihaela Velicu pe pagina ei de Facebook, referindu-se la posibilitatea ca Teatrul Metropolis să nu poată să mai programeze spectacole, din cauza subfinanțării.
„La ceas aniversar, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență, nu putem decât să avem speranța că Teatrul Tineretului „Metropolis” – pe a cărui scenă au jucat și debutat sute de tineri artiști și locul unde Olga Tudorache și Radu Beligan au fost aplaudați pentru ultima dată – nu va deveni istorie“, scrie echipa Teatrului Metropolis, într-o scrisoare pe care Ziarul Metropolis o publică integral.
Alexandru Nagy se numără printre primii actori care au vorbit despre situația de la Teatrul Metropolis: „Nicușor Dan pune lacătul pe Teatrul Metropolis. Singurul teatru nou construit după Revoluție, până azi, se închide. Primăria Capitalei alocă 0 lei în 2022 pentru colaboratori, adică 0 spectacole cu 0 reprezentații, Metropolis neavând niciun actor angajat!”, a declarat actorul, citat de DC News.
RAMANENJANA, o docu-ficțiune performativă bazată pe evenimentele care au ajuns să definească „epidemia de dans” din 1863 din Madagascar, contribuind la răsturnarea regimului politic ce favoriza colonialismul, va avea premiera națională pe 14 aprilie, de la 19:30, la Centrul Național al Dansului din București (CNDB).
Muzeul Național de Artă Contemporană se alătură eforturilor susținute de a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului. Spațiile MNAC devin, pentru a le oferi refugiaților câteva momente de liniște, centre cu activități pentru copii și donații, locuri de întâlnire cu cei apropiați și propun chiar și oportunități profesionale.
Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.
Editura Humanitas Fiction ne invită să descoperim cea mai nouă carte semnată de scriitoarea Isabel Allende. Lansat simultan în limbile spaniolă, engleză şi română pe 25 ianuarie 2022, romanul „Violeta” surprinde 100 de ani de istorie, din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvăşeşte întreaga lume.
Editura Humanitas Fiction a publicat, la sfârșitul anului trecut, volumul „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă, 1940–1964” de Clarice Lispector (traducere, tabel cronologic și postfață de Anca Milu‑Vaidesegan), primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a autoarei braziliene, născută în Ucraina, în 1920.
Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!
În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.
Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.
În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.