Bob Dylan, Premiul Nobel pentru Literatură
https://www.ziarulmetropolis.ro/bob-dylan-premiul-nobel-pentru-literatura/

Cântăreţul Bob Dylan a primit joi, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”. Dylan, unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, este primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambiţiile intelectuale.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2016

Bob Dylan, pe numele său real Robert Allen Zimmerman, reprezintă prin muzica dar și versurile sale un punct de reper în cultura pop americană și internațională de mai bine de cinci decenii.

O mare parte a celor mai apreciate piese ale sale provin din anii ’60 când s-a impus drept portavocea unei generații în blugi împotriva războiului și a inegalității sociale. Piese precum „Blowin’ in the Wind” sau „The Times They Are a-Changin'” au devenit veritabile imnuri ale mișcărilor americane antimilitariste și pentru drepturi sociale.

Versurile lui Bob Dylan încorporează felurite influențe politice, sociale, filosofice și literare, sfidând convențiile din muzica pop și generând o contracultură.

Cariera sa artistică se întinde pe mai mult de 5 decenii și explorează și inovează muzica americană, de la folk, blues și country până la gospel, rock and roll și rockabilly, cu puternice influențe din muzica populară engleză, scoțiană și irlandeză.

Bob Dylan a câştigat numeroase distincţii de-a lungul vastei sale cariere, inclusiv 11 premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur. A fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame, în anul 2000 a primit Polar Music Prize, iar, în 2012, preşedintele american Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate (Medal of Freedom).

Revista Rolling Stone l-a clasat pe Bob Dylan pe locul al doilea în topul celor mai mari 100 de artişti realizat în anul 2011 şi pe locul al şaptelea în clasamentul celor 100 cei mai importanţi muzicieni alcătuit în 2008.

În iunie 2015, Bob Dylan a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului mondial „Never Ending Tour”.

În 2015 premiul Nobel pentru literatură a fost acordat scriitoarei şi jurnalistei Svetlana Alexievich (Svetlana Aleksievici), „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”.

Foto: Bob Dylan – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.