Bogdan Dumitrache, câștigătorul trofeului pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la San Sebastian
https://www.ziarulmetropolis.ro/bogdan-dumitrache-c%c3%a2%c8%99tig%c4%83torul-trofeului-pentru-cel-mai-bun-actor-la-festivalul-interna%c8%9bional-de-film-de-la-san-sebastian/

Actorul român Bogdan Dumitrache a fost desemnat Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian pentru rolul din “Pororoca”, cel mai recent film semnat de regizorul Constantin Popescu.

Un articol de Liliana Matei|1 octombrie 2017

În cadrul Galei de Premiere care a avut loc în această seară, trofeul i-a fost înmânat de către actrița Dolores Fonzi. Bogdan Dumitrache a mulțumit regizorului Constantin Popescu și a dedicat trofeul celor două fiice ale sale.

Pentru mine, a fost o experiență extraordinară. Pentru un actor, este o oportunitate foarte rară să întâlnești un așa scenariu, un personaj care are parte de o transformare atât de mare, de la o viață normală la abis, cu un cumul atât de variat de emoții și trăiri.”, a declarant Bogdan Dumitrache la conferința de presă de la San Sebastian.

Presa spaniolă a primit cu entuziasm prezența echipei românești, iar cronicile la superlativ a plasat filmul românesc printre favoritele la marile trofee ale festivalului, încă de la prima proiecție.

Canalul TCM l-a nominalizat pe actorul Bogdan Dumitrache ca “principal candidat la trofeul pentru Cel mai bun actor”, și a numit “Pororoca” drept un film “colosal”. Revista de cinema eam Magazine spune despre film că este “o demonstrație de mizanscenă, ce subliniază talentul unui cineast care distruge spiritul rigid obișnuit al cinemaului practicat de conaționalii săi și ce atinge un pisc inedit al excelenței în cinemaul recent european”, în timp ce EcoDiario vorbește despre modul în care regizorul reușește, prin Pororoca, „să își scufunde publicul într-o silențioasă putere a vinei„.

Juriul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian din acest an a fost prezidat de John Malkovich și i-a avut ca membri pe actrițele Dolores Fonzi și Emma Suárez, regizorul William Oldroyd, producătorul Paula Vaccaro, scenaristul Jorge Guerricaechevarría și André Szankowski, director de imagine. Câștigătorul trofeului Concha de oro din acest an a fost James Franco, pentru filmul “The Disaster Artist”.

Pororoca” spune povestea lui  Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.

Bogdan Dumitrache este unul dintre cei mai importanți actori ai Noului Val, în portofoliul lui regăsindu-se titluri precum: “Trafic”, de Cătălin Mitulescu, “Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, de Cătălin Mitulescu, “Portretul luptătorului la tinerețe”, de Constantin Popescu, “Din dragoste, cu cele mai bune intenții”, de Adrian Sitaru (Cel mai bun actor la Festivalului Internațional de Film de la Locarno în 2011), “Poziția copilului” de Călin Netzer, “Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu.

Ajuns la cea de-a 65-a ediție, prestigiosul Festival de Film de la San Sebastian, Spania, adună anual unele dintre cele mai importante nume ale cinematografiei mondiale. Anul acesta, filmul românesc a concurat alături de nume precum Antonio Méndez Esparza (”La vida y nada más”), Jon Garaño şi Aitor Arregi (”Handia”), Manuel Martín Cuenca (”El autor”), Nobuhiro Suwa (”The Lion Sleeps Tonight”), Olivier Nakache şi Eric Toledano (”C’est la vie!”), Barbara Albert (”Licht”), Alexandros Avranas (”Love Me Not”), Matt Porterfield (”Sollers Point”), James Franco (”The disaster artist”), Diego Lerman (”Una especie de familia”), Anahi Berneri (”Alanis”), Ivana Mladenovic (“Soldații”), Urszula Antoniak (”Beyond Words”), Robert Schwentke (”The Captain”), Emmanuel Finkiel (”La Douleur”), Jean Libon şi Yves Hinant (”Ni Juge, Ni Soumise”).

Pororoca” este o producție Scharf Film, Irrévérence Films, susținut de CNC România, Centre national du cinéma et de l’image animée, Aide aux Cinémas du Monde, Institut Français, cu sprijinul Eurimages.

Scenariul și regia sunt semnate de Constantin Popescu. Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Adela Mărghidan, Ştefan Răuş, Constantin Dogioiu, Elvira Deatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu, Izabela Neamţu, Dragoş Olaru, Angel Popescu, Mircea Gheorghiu. Imaginea este semnată de Liviu Mărghidan, montajul – Corina Stavilă, sound design – Mihai Bogos.

Pororoca” va fi distribuit în cinematografele din România de către Bad Unicorn.

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.