Bogdan Zvorișteanu cântă pe vioara Gagliano (1761), la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/bogdan-zvoristeanu-canta-pe-vioara-gagliano-1761-la-sala-radio/

Vineri, 24 aprilie (19.00), Bogdan Zvorişteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns.

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2015

Cel de-al treilea şi ultimul concert de vioară al lui Saint-Saëns a fost dedicat marelui violonist (şi compozitor) spaniol Pablo de Sarasate, care a şi interpretat de altfel lucrarea la premiera din octombrie 1880.

Concertmaestru al prestigiosei orchestre Suisse Romande (Elveţia) – din anul 2002, violonistul BOGDAN ZVORIŞTEANU a ocupat anterior aceeaşi poziţie la Orchestra Filarmonică din Santiago de Compostela (Spania) şi la cea de cameră din Pforzheim (Germania), susţinând recitaluri şi concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia. Bogdan Zvorişteanu şi-a continuat formarea muzicală începută la Bucureşti la Academia Internaţională de Muzică Menuhin din Gstaad/Blonay – Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy.

Participările în numeroase concursuri internaţionale, precum George Enescu (Bucureşti), Tibor Varga (Sion), Leopold Mozart (Augsburg) şi la Concursul Internaţional din Geneva i-au adus de-a lungul anilor prestigioase premii şi distincţii.
Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german GERD SCHALLER, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante).

Gerd SchallerGerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia etc.

A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

Programul serii de la Sala Radio va mai include încă două partituri: celebra uvertură a operei lui Verdi – Nabucco şi Simfonia Dante de Franz Liszt, cea de-a doua lucrare fiind interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Inspirată de „Divina Comedie”, Simfonia Dante descrie călătoria lui Dante Alighieri prin iad și purgatoriu. Partitura a avut premiera absolută la Dresda, în noiembrie 1857, cu Liszt însuși la pupitrul dirijoral, și a fost neoficial dedicată prietenului său (şi viitorului său ginere), compozitorul Richard Wagner.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto orchestra: Virgil Oprina

22
/04
/21

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

22
/04
/21

Opera Națională București propune publicului la sfârșit de săptămână un program cu două spectacole, „Gala Extraordinară de Balet” și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini - operă în concert, ce vor fi transmise online în serile de sâmbătă și duminică. Eleganța coregrafiilor clasice și farmecul aparte al partiturii celebrului bărbier Figaro sunt propunerile noastre pentru două seri de poveste.

21
/04
/21

Vineri, 23 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, înregistrarea unui concert condus de Horia Andreescu în luna februarie 2020, cu un program integral Ludwig van Beethoven. Marea pianistă Elisabeth Leonskaja a fost solista invitată să interpreteze, în seria „Beethoven 250“, Concertul nr. 2, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 19 al marelui compozitor german.

19
/04
/21

Care este sensul existenței tale sau care este ikigai-ul tău? Trei artiști îndrăgiți provoacă publicul la o importantă temă de gândire prin concertul-concept „Ikigai. Lebensgrund”, avându-i ca protagoniști pe violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert. Concertul înregistrat în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu va fi difuzat duminică, 25 aprilie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

19
/04
/21

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit "found footage" cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol - inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.